Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

Două persoane au fost rănite, după ce au ieșit cu mașina în afara drumului, la Moșna

Două persoane au fost rănite, după ce au ieșit cu mașina în afara drumului, la Moșna

Un șofer și soția sa au fost transportați la spital, după ce mașina în care se aflau a ieșit în afara drumului, la Moșna.

Accidentul a avut loc pe strada Principală din localitatea Moșna, pe un tronson în curbă ușoară la dreapta. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara drumului, în zona unui pod în construcție, diferența de nivel fiind de aproximativ 2 metri, a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

La fața locului au intervenit două echipaje medicalizate ale Ambulanței Sibiu, pentru a acorda îngrijiri medicale celor două victime, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 30 de ani. Bărbatul prezenta un traumatism la picior și traumatism toracic, iar femeia are un traumatism cranio-facial cu plagă deschisă în regiunea bărbiei, transmite Genu Scridon, purtător de cuvânt al Ambulanței.

Ambele victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe Mediaș, în stare stabilă.

accident mosna accident mosna1

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus