Luni,
07.10.2024
Innorat
Acum
10°C

Teste Covid-19 la Sibiu: până acum, testarea s-a făcut la un sfert din capacitate. Aproximativ

Teste Covid-19 la Sibiu: până acum, testarea s-a făcut la un sfert din capacitate. Aproximativ

Înainte ca autoritățile centrale să dispună extinderea situațiilor în care se realizează testele pentru depistarea infectării cu noul coronavirus, la Sibiu capacitatea de testare a fost utilizată doar pe sfert, în medie. Cu toate acestea, o astfel de statistică realizată pe baza datelor oficiale este doar aproximativă, deoarece ea nu include și numărul de teste realizate asupra personalului medical, ca măsură de prevenție.

”Mai întâi trebuie sunat la Direcția de Sănătate Publică, de unde se obține un cod unic pentru fiecare test în parte. Iar testele sunt cerute de către medicii specialiști. Iar prin medici specialiști nu mă refer doar la cei de la Boli infecțioase – de exemplu, pacienții internați la Interne, care să zicem că au ciroză și sunt suspectați a fi infectați cu noul coronavirus, sunt testați la indicațiile internistului. De asemenea, tot ca exemplu, pot fi testați pacienții din Unitatea de Primiri Urgențe care sunt suspecți. În fapt, în cadrul laboratorului din Spital noi putem testa doar la indicațiile specialiștilor și după obținerea unui cod de la DSP. Nu putem testa chiar în voie, de exemplu nici eu nu m-am testat. Testăm personalul medical care lucrează în zonele roșii și care revine la serviciu, dar și aceste teste sunt realizate tot la indicațiile epidemiologului. La fel, cu cod unic pe care îl obținem de la DSP”, descrie Florin Grosu, directorul medical al Spitalului clinic județean de urgență Sibiu, modul în care funcționează testarea.

Care este capacitatea?

În instituția pe care o conduce din punct de vedere medical, linia de testare pentru noul coronavirus donată de Fundația Con-A a fost pusă în funcțiune de vineri, 3 aprilie 2020. După o săptămână, laboratorul Spitalului județean a fost dotat cu un extractor automat, care a crescut capacitatea de testare cu 48 de teste pe zi. ”Estimăm că în prezent se pot realiza între 80 și 130 teste pe zi, în funcție de ture, program și disponibilitatea kiturilor pentru extracție automată”, arată reprezentanții Spitalului județean Sibiu, la solicitarea Turnu Sfatului.

La această capacitate se ajunge în condițiile în care se lucrează în două schimburi. ”Pentru a asigura un program în două ture - și pentru sâmbăta și duminica - în momentul de față la RT-PCR lucrează patru medici primari instruiți recent și doi biologi cu o jumătate de normă, dintre care un biolog cu experiență în biologie moleculară”, mai detaliază reprezentanții Spitalului, pentru Turnul Sfatului. Potrivit sursei citate, comunicarea rezultatului se face în cel mult 24 de ore. ”Dacă proba este recoltată în cursul dimineții, rezultatul poate fi eliberat în aceeași zi sau în ziua următoare”. În cadrul laboratorului din Spitalul județean, se lucrează inclusiv în zilele legale de sărbătoare, dar la linia de biologie moleculară dedicată Covid-19 ”în funcție de necesități (nr. de cereri pentru testare/urgență pentru eliberare rezultat)”.

În capacitatea de testare existentă la nivelul județului Sibiu nu intră, însă, și cea a laboratorului din cadrul Spitalului de Pediatrie Sibiu. Aici există un specialist format în realizarea testelor specifice Covid-19, iar reprezentanții instituției au arătat că în cazul lor testele se realizează exclusiv pentru ”populația pediatriacă”, adică pacienții spitalului. ”Se va lucra atât cât va fi nevoie”, asigură reprezentanții Spitalului de Pediatrie.

De ce aproximativ?

De la punerea în funcțiune a liniei de testare din cadrul Spitalului județean, informațiile furnizate prin ”vocea unică” de la Sibiu – adică Instituția Prefectului -, indică faptul că media testelor realizate în fiecare zi este de 32 (numărul de teste nu este echivalent cu numărul de persoane testate, deoarece unei persoane îi sunt realizate, de regulă, mai multe teste). Cu toate acestea, nici cifrele comunicate de către Instituția Prefectului referitor la testele realizate nu includ chiar toate demersurile de acest gen. ”În numărul de teste negative nu sunt incluse și testele realizate asupra personalului medical. Aceste teste sunt realizate de către Spital ca măsură de prevenție. Numai dacă rezultatele sunt pozitive, atunci acestea se adaugă la numărul de persoane pozitive confirmate”, explică reprezentanții Instituției Prefectului modul de comunicare a datelor. În cursul zilei de joi, 16 aprilie, numărul sibienilor cofirmați a fi infectați cu noul coronavirus este de 125.

Directorul medical al Spitalului județean, dr. Florin Grosu, susține că există un algoritm de testare aplicat în cazul personalului medical. ”Există un algoritm inclusiv pentru personalul propriu. Și pentru toată lumea din personal pentru care există suspiciuni se realizează teste. Chiar zilele acestea urmează a fi realizate teste pe două grupe mai mari de cadre medicale”.

”Eu sunt mulțumit de modul în care colegii noștri funcționează în momentul de față. Noi suntem pregătiți, dar trebuie să avem în vedere faptul că se poate întâmpla un moment nefericit oricând. Nu putem să fim optimiști, ci rezonabili, să ne vedem de treabă. Situația este echilibrată, sunt stabilite circuite, vârful de panică a fost depășit, avem echipament de protecție și sper ca ritmul de livrare să se mențină”, dr. Florin Grosu, directorul medical al Spitalului județean Sibiu
 

Grafic realizat pe baza datelor comunicate oficial Grafic realizat pe baza datelor comunicate oficial

Mai multe teste, începând de azi

De joi, 16 aprilie, numărul de persoane care ar urma să fie testate va crește, anunță autoritățile ca urmare a propunerii ”Comisiei pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID 19 privind modificarea algoritmului de testare pentru COVID-19, precum și a definiției de caz”. Decizia de creștere a cazurilor în care se realizează astfel de teste vine ca urmare a trecerii într-o nouă fază epidemiologică
Astfel, s-a aprobat testarea, suplimentar, pentru: - Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de organe, țesuturi și celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant — 2 teste la 24 de ore interval - Pacienți asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital — 2 teste la 24 de ore interval - Pacienți oncologici asimptomatici aflați in curs de chimioterapie — de 2 ori pe luna - Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive - Hemodializați simptomatici - Hemodializați asimptomatici contacți cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați in sesiuni separate de restul pacientilor - Gravidele asimptomatice care se afla in carantina/izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confinnat - Personalul de îngrijire din cămine de bătrâni — de 2 ori pe luna

De asemenea, s-a hotărât că unitățile sanitare pot stabili protocoale de testare prin tehnici de RT-PCR, suplimentar, pentru personalul sanitar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a șasea - șaptea zi de la ultimul contact posibil infectant, care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare.

Sursa: comunicat Instituția Prefectului Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus