Polițiștii sibieni au reținut ieri trei bărbați, în vârstă de 16, 18 și 35 de ani, după ce ar fi furat câteva zeci de saci cu îngrășământ din anexa unui imobil din Glâmboaca. Potrivit autorităților, prejudiciul în valoare de 1.335 de lei a fost recuperat.
Făptașii au fost prinși după ce ieri, în jurul orei 12:30, un bărbat a sesizat Poliția Orașului Avrig în legătură cu faptul că, în noaptea de 14/15 aprilie, persoane necunoscute au pătruns prin efracție în anexa unui imobil din localitatea Glâmboaca, de unde au sustras cei 50 de saci cu îngrășământ.
În urma cercetărilor, polițiștii avrigeni au reușit să identifice presupușii autori, trei bărbați din satul Colun, Porumbacu de Jos, în extravilanul localității Scoreiu, în timp ce încercau să ascundă bunurile furate. Prejudiciul, în valoare de 1.335 de lei, a fost recuperat în totalitate.
De asemenea, polițiștii au stabilit că cei trei ar fi transportat bunurile cu un autoturism condus de către bărbatul în vârstă de 35 de ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Toți cei implicați au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv conducere fără permis.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliția Orașului Avrig
Vizualizari: 1137
Ultimele comentarii
Acum 12 minute
Mariana Deacu
Acum 15 minute
BittDanman
Acum 16 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 21 minute
Gheo Poplaceanul
Acum 26 minute
Gabi