48 de egipteni au rămas blocați în Sibiu, după ce firma care îi angajase a reziliat contractul încheiat cu aceștia. Oamenii primesc mâncare și cazare din partea Primăriei Sibiu și a Crucii Roșii.
Actualizare ora 13. Prefectura anunță că oamenii au sesizat Inspectoratul de Teritorial de Muncă atunci când și-au dat seama că nu vor mai fi plătiți.
„Cetățenii egipteni sunt angajați la societate din București. Aceasta avea un contract cu o societate de construcții din Sibiu, contract ce a fost reziliat. Întrucât cetățenii egipteni își desfășurau activitatea pentru prestarea unor servicii, al căror contract a fost reziliat, societatea i-a lăsat în Sibiu, netransferându-i la București. Întrucât societatea nu le-a mai asigurat resurse financiare, cetățenii egipteni au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu (ITM) cu privire la situația în care au fost puși”, se arată în comunicatul de presă transmis de sursa citată.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul cetățenilor egipteni, la inițiativa Prefecturii, proprietarul spațiului unde aceștia locuiesc le-a permis șederea, cu toate că societatea nu și-a respectat partea contractuală. Informații despre repatrierea cetățenilor nu sunt întrucât deocamdată aceștia sunt angajați ai societății din București.
Știre inițială. Egiptenii sunt prinși în Sibiu deja de aproximativ trei săptămâni, anunță prefectul Mircea Crețu. „În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Ambasada Egiptului din România ne înștiința despre 48 de egipteni care au fost abandonați în municipiul Sibiu. Aceste persoane au contract de muncă cu o firmă din București. La rândul ei, această firmă a încheiat contract de prestări servicii cu o firmă de construcții din Sibiu. În urma rezilierii acestui contract, aceste persoane au rămas aici. În toată această perioadă, primăria Sibiu și filiala Crucii Roșii au oferit alimente acestor persoane”, transmite sursa citată.
Potrivit Ralucăi Morar, directorul Crucea Roșie – Filiala Sibiu, voluntarii îi ajută pe egipteni atât cu alimente, cât și cu măști și mănuși, iar în prezent încearcă să le găsească de lucru. „Astăzi le ducem un prim transport cu alimente. Facem tot ce putem. Am înscris inclusiv un proiect la Fundația Comunitară, prin care dorim să îi ajutăm”, spune aceasta.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
…o firma din Bucuresti a incheiat contract cu o firma din Sibiu…chiar nu puteti dezvalui numele celor doua firme daca va numiti ziaristi – dato tot adevarul pe fata…ati procedat la fel si in multe alte cazuri, noi afland adevarul complet de la alte publicatii sau alte surse… voi doar anuntati asa ceva ,dar nu deranjati pe cei care produc pagubele sau incalca legea!!!…mai bine nu mai spuneti nimic si stam linistiti…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Conform raportului anual al Congresului SUA, coruptia guvernamentala a Romaniei condusa de Bolojan il va onora pe Peter Magyar.
La fel de clare sunt si la Filarmonica, spitalele vechi si noi, asistenta sociala, sala Transilvania, chiria, NSA…
Te uiți pe Hgtv și înțelegi nimic … Și tu stai în chirie și aștepți colapsul imobiliar de 25 de…
ce inutilitate pentru hipsteri!…
Măi Dane, ceea ce prezinți tu sunt elucubrații, în niciun caz previziuni bazate pe analize , e doar o părere…













Lasă un răspuns