Sâmbătă,
05.10.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Infecțiile cu noul coronavirus se înmulțesc în Spitalul CF: ”sunt tot mai mulți colegi care încep să se simtă rău”

Infecțiile cu noul coronavirus se înmulțesc în Spitalul CF: ”sunt tot mai mulți colegi care încep să se simtă rău”

La o săptămână de la confirmarea primului caz de Covid-19 în rândul angajaților Spitalului CF din Sibiu, numărul acestor confirmări a crescut la trei, la care se adaugă cel al unei paciente recent transferată la Spitalul Județean. Testarea preventivă a angajaților a început de joi.

Crește neliniștea între angajații Spitalului CF din Sibiu, pe măsură ce numărul cazurilor de infecții cu noul coronavirus crește. Temerile angajaților vin în contextul în care dotările cu echipamente de protecție au fost realizate relativ curând. ”Până săptămâna trecută, când am primit măști cu filtru de protecție, noi foloseam măști chirurgicale. Ni s-a pus în vedere că aceste măști să le folosim când mergem la pacienți, iar când trecem de paravanul care delimitează spațiul alocat pacienților, noi să aruncăm tot echipamentul de protecție. Prin urmare, când mergeam să completăm foile medicale după ce ne întorceam de la pacienți, noi nu mai purtam măști. Deci noi, cu alți colegi, inclusiv cu cei care sunt acum confirmați, ne întâlneam fără a avea nicio protecție”, descrie situația unul din cadrele medicale ale Spitalului CF. Îngrijorarea acestuia este generată de faptul că, de la confirmarea primei infecții a unui cadrul medical din cadrul Spitalului, ancheta epidemiologică nu a fost finalizată. ”Noi am fost testați săptămâna trecută, dar au fost folosite doar acele teste rapide care confirmă sau infirmă dacă ai fost bolnav, nu și dacă ești. Și nu știu cât de relevante sunt acele teste, dacă avem în vedere că acum sunt tot mai mulți care se dovedește că suntem infectați”.

”De săptămâna trecută, de joi, am primit câte două măști cu filtru, pe care putem să le folosim timp de câte 30 de zile fiecare. La finalul programului, ni s-a spus să punem masca folosită în vestiarul nostru, într-o pungă”, cadru medical al Spitalului CF

Al patrulea caz confirmat

”În cadrul Spitalului CFR a fost demarată câte o anchetă epidemiologică pentru toate cele trei cazuri, respectiv cei doi asistenți și o pacientă, anchete ce se află în curs de desfășurare. Menționăm faptul că pacienta a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Vom reveni cu informații de îndată ce se vor contura concluziile anchetelor epidemiologice”, arătau, în cursul zilei de miercuri, reprezentanții Instituției Prefectului la solicitarea Turnul Sfatului. Tot în cursul zilei de miercuri, dr. Liliana Coldea, managerul Spitalului, dădea asigurări asupra faptului că lucrurile sunt sub control. ”Personalul medical și auxiliar din spital au purtat în permanență echipament de protecție, motiv pentru care în cadrul anchetei epidemiologice nu s-a pus problema izolării persoanelor contacte. În consecință, spitalul funcționează conform dispozițiilor stabilite de către Direcția de Sănătate Publică. La nivelul spitalului există o procedură operațională privind dezinfecția circuitelor pacienților și eliminarea deșeurilor infecțioase în contextul epidemiologic actual - infecția cu SARS-CoV-2, care a fost prelucrată și luată la cunoștință de personalul spitalului”, declara, pentru Turnul Sfatului, managerul Spitalului CF, tot în cursul zilei de miercuri.

De miercuri până joi, însă, a mai fost confirmat un caz, al unei infirmiere care a început să se simtă rău. ”În ceea ce privește situația de la Spitalul CF Sibiu, în urma raportărilor de astăzi, 23 aprilie, sunt confirmate pozitiv trei persoane: două asistente și o infirmieră”, au comunicat reprezentanții Instituției Prefectului Sibiu.

Situația infirmierei a crescut și mai mult temerile angajaților spitalului. ”Ne surprinde situația colegei noastre infirmieră, care – din câte știm – nu a prea circulat în ultimele zile prin zonele folosite de ceilalți doi asistenți medicali deja confirmați.

”Ne temem că ar fi un focar, noi toți am luat legătura unii cu alții și deja sunt mai mulți colegi care încep să se simtă rău, au început să aibă primele semne”, cadru medical Spitalul CF
În urma acestor situații, din cursul zilei de joi a început și testarea preventivă a cadrelor medicale din Spitalul CF. Potrivit celor comunicate de Instituția Prefectului, în cursul zilei de joi au fost testate nouă persoane angajate în rândul Spitalului județean.

O pacientă ”dificilă”

Pacienta care, de asemenea, a fost confirmată pozitiv a fost internată în cadrul Spitalului CF în cursul zilei de sâmbătă. ”Nu prea asculta de sfaturile cadrelor medicale. Degeaba îi spuneam să poarte mască, imediat cum plecam de lângă ea și-o dădea jos, făcea multă mizerie pe unde mergea”, s-au plâns cadrele medicale ale Spitalului. Pacienta confirmată cu Covid în cursul zilei de miercuri a fost transferată la Spitalul județean cu o zi înainte, iar în atenția autorităților sunt și cele trei colege de salon din perioada în care a fost internată la Spitalul CF. În cursul zilei de joi, celor trei paciente le-au fost, de asemenea, prelevate probe pentru a fi testată prezența virusului SARS-CoV-2. ”Sunt monitorizate în permanență”, asigură dr. Liliana Coldea, managerul Spitalului.
Spitalul CF dă viitorul manager al Spitalului județean Situația Spitalului CF din Sibiu este relevantă și prin prisma faptului că dr. Liliana Coldea, actualul manager, este singurul candidat înscris pentru postul de manager al Spitalului județean Sibiu. În urma probei de susținere a proiectului de management, dr. Liliana Coldea a primit din partea comisiei de concurs nota 9,82. Comisia de concurs este condusă de șeful DSP Sibiu, dr. Gabriel Budescu, și îi mai are drept membri pe Rodica Țârlea, jurist în cadrul Consiliului Județean Sibiu, și pe dr. Alina Liliana Pintea, medic primar, membru al Consiliului de administrație al Spitalului județean. În cursul zilei de 28 aprilie este programată emiterea dispoziției de numire în funcție a Lilianei Coldea în funcția de manager al Spitalului județean Sibiu, principala unitate medicală a județului în lupta împotriva Covid-19.

34 de angajați ai sistemului medical din Sibiu, infectați cu SARS-CoV-2

Potrivit datelor comunicate de autoritățile județene, până miercuri, 22 aprilie, în județul Sibiu existau 33 de persoane angajate în sistemul de sănătate, ale căror teste au confirmat infecția cu noul coronavirus. Cei mai mulți, 28, erau angajați ai Spitalului județean. Pe lângă angajații Spitalului CF, din rândurile Servciului județean de ambulanță au fost confirmați pozitiv alți doi medici și un ambulanțier. În cursul zilei de joi, 23 aprilie, numărul total al sibienilor confirmați a fi infectați cu SARS-CoV-2 era de 209.
În cadrul SCJU Sibiu, sunt confirmate pozitiv 28 de persoane după cum urmează: - Secția de Gastroenterologie: 2 medici, 7 asistenți, 6 personal medical auxiliar - Secția ATI: 2 asistenți, 2 personal medical auxiliar - Secția Medicală I: 1 personal medical auxiliar - Secția Medicală II: 2 medici, 1 asistent, 1 personal medical auxiliar - Ginecologie: 1 asistent - Diabet: 1 asistent - Personal nemedical: 2 persoane Sursa: comunicat Instituția Prefectului Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Cosmin

Acum 4 ani

Domnule Deleanu, aceeași abordare PSD-ista aveți,
Raspunde

Cosmin

Acum 4 ani

Din câte știu, Dr Coldea nu face parte din nici un partid, dar dumneavoastră încercați sa faceți atac la persoana, ca de, nu e manager psd-isc, asa cum e la casa de asigurări de sănătate. Cat despre infectarea asistenților, nu pot spune decat ca e posibil ca primul asistent sa se fi îmbolnăvit din afara, și apoi sa aibă contact cu restul colegilor, deoarece la prima infectare nu exista nici un bolnav internat depistat pozitiv, iar după cum chiar dumneavoastră ați scris, asistenții au primit echipament de protecție, dar oare nu e posibil ca unii dintre ei sa nu-l folosească corespunzător? Ma repet, faceți un atac de intimidare, regizat prost, asupra viitorului manager, care nu este PSD-ist sau liberal. Atacați înainte de a începe treaba pe noua funcție, și după mintea dumneavoastră bolnava, o vedeți deja perdant, dar nu se știe...., lăsați timpul sa decidă. Cat despre cele scrise de dumneavoastră, nu prea aveți surse de încredere, și în toate reportajele scrise de dumneavoastră la adresa noului manager, nu faci altceva decât o vendeta, și ziariști vorbit, nu e deloc ok, dar de, presa(politizata,) e libera....
Raspunde

Soimarul

Acum 4 ani

Din momentul depistarii primului csz trebuiau testate toate cadrele medicale. Astia de la Pnl s-au testat toti cu prioeitate,medicii si ceilalti sunt testati doar cand boala se vede cu ochiul liber .Astia cu guvernul lor pun in pericol sanatatea romanilor prin deciziile lor,se gandesc cum sa faca sa declare putini bolnavi sa nu piarda electorat.
Raspunde

Florin

Acum 4 ani

De ce cazurile asimptomatice, cele usoare se interneaza in spital? De ce se incarca sistemul medical fara rost? De ce se cheltuie bani aiurea? Doar sa dea bine la numar?
Raspunde

Darius

Acum 4 ani

Manager foarte competent la CF! Mars
Raspunde

un sibian

Acum 4 ani

o colectie de INCOMPETENTI si IGNORANTI!!!
Raspunde

Hippocrates

Acum 4 ani

URGENT !! mariti doza de palinca/zi ! URGENT
Raspunde

Adrian

Acum 4 ani

Da sa iasa statistica bine, la numarul de vindecati...
Raspunde

pacient

Acum 4 ani

e jale in acest spital, situația e dramatica de mult, înainte de covid 19, budescu știe foarte bine individa care își spune manager , prin incompetență a distrus instituția mai mult mizeriile administrative pe care le-a făcut sunt de domeniul penalului aștia sunt oamenii lui câmpean ps. este înscrisă în toate partidele , nu numai la pnl, pe vremuri avea adeziune și la psd
Raspunde

colegul de baza

Acum 4 ani

apropo primele comentarii și le-a scris liliana singură din biroul de manager al spitalului ha, ha asta e prioritatea nu protecția angajațiilor
Raspunde

ION

Acum 4 ani

spitalul cfr sibiu are o istorie, clădită de medici competenți și responabili, pe vremuri era greu să ajungi să te trateze medici din acel spital, din păcate de când asistenta liliana coldea, un individ fără scrupule și demnitate, făcută politic medic, mai mult chiar manager, a defăimat instituția în cauză, datorită celor care au propusalt-o, și aici cu părere de rău trebuie amintită d-na câmpean, la care după ce ia pus perfuzi în campania electorală a avut grijă să știe tot spitalul și nu numai, deci prin șantaj politic și chiar mai mult, a îngenucheat MEDICI DE RENUME, OAMENI COMPETEȚI ȘI EMINENȚE ÎN DOMENIU. budescu știe multe dar pt. a-și păzi funcția calcă pe cadavre, cadavrele noastre a oamenilor onești, cinstiți , e trist , suceava e nimic pe lângă situația medicală din SIBIU,
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Observator

Acum 4 ani

Am parcurs cu interes articolul, insa stau si ma intreb ce rost au anumite nuantari care nu isi au locul. Declaratia este clara - exista o procedura operationala care a fost prezentata si luata la cunostinta de catre cadrele medicale. Angajatii au fost dotati cu echipament de protectie, exista stabilite circuite. Activitatea in spital se desfasoara conform dispozitiilor DSP - tot din articol rezulta asta. Eu zic managerul si-a facut foarte bine treaba - tot personalul trebuie sa fie responsabil - asa cred ca ar trebui pusa problema. Declaratiile unor angajati sunt bine venite, dar jurnalistic vorbind trebuie si verificate din minim 3 surse pentru a fi veridice. Nu am inteles relevanta situatie spitalului CF in faptul ca Dr. Coldea a castigat concursul de manager al Spitalui Judetean Sibiu in conditiile in care din articol rezulta ca si-a facut treaba in aceasta situatie.
Raspunde

ati

Acum 4 ani

Nu îmi explic cum un OM ca CORNEL BENCHEA, cu mare expertiză profesională, a fost înlăturat, forțat și fără drept de apel, de cimpean
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus