Joi,
28.01.2021
Innorat
Acum
-2°C

Înapoi, la restaurant: am mâncat fragmente de vară și am ”gustat” liziera pădurii

Înapoi, la restaurant: am mâncat fragmente de vară și am ”gustat” liziera pădurii

Pentru cei care sunt din Sighișoara ori împrejurimile acesteia, ”experiența Haltrich” are o semnificație clară. E vorba de liceul cocoțat în vârful dealurilor cetățuii ai cărui absolvenți nu au cum să nu ia zece la proba de sport a bacalaureatului, având în vedere că pentru a ajunge la ore sunt obligați să urce, dimineață de dimineață, aproape 200 de trepte până la clase (pe scările acoperite).

Cam astfel de experiențe îi așteaptă și pe unii ospătari din Sibiu, de când s-au redeschis terasele cu obligativitatea păstrării unei distanțe mărite între mese. Iar pe cei de la Kombinat, cu atât mai mult, având în vedere că terasa pe care au deschis-o este taman pe clădirea în care funcționează restaurantul. Singurul acces între bucătărie și terasă sunt scările.

Terasa a mai fost deschisă și vara trecută, tot pe acoperiș, dar fără ca aici să fie și servită mâncare. Iar dacă ignori ”umbra” magazinului Dumbrava care domină un sfert din priveliște, statul pe o terasă amenajată pe acoperiș are avantajul de a-ți oferi cer. Mult cer. 

Acum am ajuns pe terasa cu mult cer după o prealabilă rezervare, pe care am considerat-o necesară temându-mă de faptul că redeschiderea teraselor va crea ”un puhoi” de clienți dornici să își stingă năduful ultimelor săptămâni de izolare. La Kombinat n-am văzut, însă, niciun puhoi: în afară de masa noastră, cât timp am adăstat noi o singură masă a mai fost ocupată. 

De la ospătarii cu măști pe față și mănuși în mână am primit un meniu de unică folosință, în sensul că foaia pe care este tipărit a rămas să servească și drept față de masă. N-am mai fost puși să completăm vreo foaie cu datele de identificare (probabil datorită rezervării), așa că am trecut direct la inspectarea meniului.

La o primă vedere, meniul celor care se laudă că aduc tot ceea ce îți pun în farfurie doar din împrejurimile Sibiului nu s-a schimbat foarte mult. Bine, adevărat e și că de schimbă trei-patru feluri, bucătarii de la Kombinat schimbă un sfert din meniu, la cât de ”minimalistă” e oferta lor: o supă, două-trei aperitive, patru-cinci feluri principale și două deserturi. 15 preparate, cu tot cu cele dulci.

Cum părea că ne vom sătura cu privitul cerului și cu muzica „chill mood” , iar progenitura miorlăia că nu vrea altceva decât desert, adulții am decis să comandăm rapid și responsabil: un balmoș și o friptură de miel ”de la baciu”.

Balmoș de la Kombinat

Mâncarea a venit cam la 25 de minute de comandă. Balmoșul (pe care l-am mai gustat și în trecut) a rămas aceeași mămăligă paralelipipedică, îmbogățită cu brânză și flancând un sos din brânză de burduf (ei spun că e de la munte). Peste care e presărată o pudră de gălbiori tot de prin zonă culeși. O reinterpretare a balmoșului de la munte care îți bucură ochii și papilele, dar - dacă ești mai înfometat, cum am descoperit mai apoi a fi – nu te satură.

Friptură de miel ”de la Baciu”

După cum nu m-a săturat nici friptura de miel. Una în care bucățile din pulpa de miel lent gătită se topeau aproape la propriu prin sosul de muștar ”făcut în casă”. Cartofii copți noi și cele câteva felii de ridiche murată au dansat pe limbă împreună cu restul compozițiilor, dar foamea din stomac n-au reușit să o acopere.

Așa că în vreo zece minute, pe masă mai aveam și o porție de ”fragmente de vară” (foto principală). Adică pâinici călduțe, din care am rupt bucăți și le-am îndesat pe rând în trei cănuțe învelite în verdeață. Cănuțe cu telemea de oaie de la Sadu făcută ”mousse”, pastă de păstrăv adus de la Mărtinie și tocătură de roșii cu pătrunjel și usturoi verde. Am plescăit mulțumiți și la mezelurile care au însoțit aromele proaspete.

Mousse de urdă

Evident că am încercat ambele deserturi. La ”mousse-ul de urdă” aproape am cedat: comparativ cu ”delicatețea” celorlalte porții, aici am avut parte de mult dulce, în care leușteanul care astâmpăra urda, laolaltă cu căpșunii. Totul, la adăpostul unor bucăți decente de bezele.

Parfum de lizieră

”Parfumul de lizieră”, pe de altă parte, s-a încadrat într-o porție normală de desert. Una care te face să îți aduci aminte de spuma de zmeură de la bunici. Dar, așa, plăcut, având în vedere la cât de fină e crema de ou. Restul, după cum spune prezentarea, e pământ. Pământ de ciocolată.

La momentul în care becurile începeau să se aprindă odată cu apusul care se stingea, am cerut nota. Iar prețurile au rămas ”în zona de sus” a restaurantelor din oraș. 211 lei a fost totalul serii: 39 de lei pentru friptura de miel, 35 de lei pentru fragmentele de vară 25 de lei pentru balmoș, și câte 17 lei pentru mousse-ul de urdă și parfumul de lizieră (două porții). Câte opt lei am dat pe două sticle de apă, palinca de Zetea de la început a costat 15 lei, iar pentru două pahare cu vin rose am mai plătit alți 30 de lei.

Joseph Haltrich

Vizualizari: 2048

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus