Reprezentanții Primăriei Șelimbăr anunță că de luni, 22 iunie, programul cu publicul va fi prelungit pentru majoritatea compartimentelor din cadrul instituției. Excepție face doar Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor care va avea doar joi program cu publicul în intervalul 15.00 – 17.00, în rest, toate celelalte compartimente vor fi disponibile cetățenilor după orarul 8:30-13:00, respectiv 15:00-17:00.
„Am luat această decizie pentru că ne dorim să fim la dispoziția unui număr cât mai mare de cetățeni în timpul programului de lucru și pentru că procedura este ușor îngreunată din cauza măsurilor luate în urma pandemiei. Vrem ca localnicii să înțeleagă faptul că ne dorim să le alocăm cât mai mult timp pentru a-și putea rezolva toate lucrurile necesare în raport cu Primăria Șelimbăr”, a declarat Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr.
Astfel, de luni vor avea orarul modificat următoarele compartimente: Impozite și Taxe Persoane Fizice, Impozite și Taxe Persoane Juridice, Casierie, Registratură, Agenți Economic, Executare Persoane Fizice și Juridice, Agricol și Urbanism.
Autoritățile din Selimbăr menționează faptul că programul casieriei este închis în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni.
„Reamintim cetățenilor că pot efectua plata taxelor și impozitelor online, iar pentru sesizarea unor situații pe raza comunei noastre, nu trebuie să se deplaseze până la primărie, existând posibilitatea de a efectua acest lucru pe site-ul www.primariaselimbar.ro”, mai transmite primarul.
Sursa foto: Facebook Primăria Selimbăr
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: program modificat , Primăria Șelimbăr ,
Vizualizari: 1615
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
V.
Acum 10 ore
Coste s
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Sibian