Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Demisie în Consiliul Județean Sibiu: ”a făcut să împace pe toată lumea, să fie bine”

Demisie în Consiliul Județean Sibiu: ”a făcut să împace pe toată lumea, să fie bine”

Cu trei luni înainte de data programată pentru alegerile locale, unul din cei 12 consilieri județeni din partea PNL și-a dat demisia.

”Din motive personale”, spune Florin Adrian Popa, despre demisia pe care și-a depus-o pe data de 1 iulie 2020, din calitatea de consilier județean, dobândită în urma alegerilor din 2016. În locul său, pentru următoarele trei luni rămase până în septembrie, când sunt programate noile alegeri locale, PNL Sibiu l-a propus pe Grigore Popescu, fostul șef al Fiscului sibian, care a mai deținut și în alte legislaturi mandatul de consilier județean. Numirea lui Popescu ar urma consfințită în urma ședinței CJ Sibiu programată la finele acestei luni.

Despre o nouă candidatură la alegerile care urmează, Adrian Popa spune că nu a luat, deocamdată, o decizie. ”Suntem în negocieri”.

În ceea ce privește activitatea sa de consilier județean, Adrian Popa a completat până acum patru rapoarte, în care arată că a participat la toate ședințele, mai puțin la cele care s-au suprapus peste concediul de odihnă, și a ”analizat proiectele inițiate, făcând propuneri de modificare a textelor ori de câte ori am considerat că este necesar”. ”Asta este activitatea de consilier județean, participăm la ședințe, venim cu propuneri, îmbunătățim pe ici, pe colo ce se poate. Eu tot timpul am adus problemele din zona de nord a județului, de unde sunt eu, la cunoștință președintei, a ținut cont și de problemele care sunt aici și a făcut să împace pe toată lumea, să fie bine. Eu zic că sunt proiecte realizate, județul merge bine, sunt investiții, sunt atrase fonduri europene, activitatea eu spun că este pe un trend ascendent”, apreciază Adrian Popa.

Rapoartele de activitate semnate de Florin Adrian Popa publicate de CJ Sibiu:

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3208

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus