Vineri,
24.09.2021
Cer Senin
Acum
6°C

Aeroportul Sibiu: ”activitatea de cargo nu poate beneficia de finanțare nerambursabilă”

Aeroportul Sibiu: ”activitatea de cargo nu poate beneficia de finanțare nerambursabilă”

Cele peste 38 de milioane de euro pe care conducerea Aeroportului sibian speră să le acceseze nerambursabil pentru modernizarea infrastructurii nu pot fi folosite pentru dezvoltarea facilități cargo, arată reprezentanții AIS.

Acesta este motivul pentru care, în caietul de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar procedurilor de accesare a fondurilor nerambursabile, nu se face referire la dezvoltarea infrastructurii de tip cargo, pe aeroportul din Sibiu, mai arată reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.

Singurul context în care facilitățile cargo ar putea fi dezvoltate la Sibiu este cel al unor investiții private, realizate pe suprafețe de teren concesionate de autoritățile județene, este varianta de lucru a conducerii AIS. ”În conformitate cu reglementările specifice ajutorului de stat în domeniul transporturilor aeriene activitatea de cargo este o activitate comercială care nu poate beneficia de finanțare nerambursabilă. În acest context, soluția optimă pentru dezvoltarea unui terminal cargo este cea unei investiții private realizată pe o suprafața de teren concesionată în condițiile legii. Asigurăm pe aceasta cale toate părțile interesate de faptul că analiza privind amplasarea obiectivelor de investiții, atât cele prevăzute a fi realizate în mod direct de Aeroport pe baza studiilor de fezabilitate aflate în elaborare cât și cele ce urmează a fi dezvoltate prin parteneriate cu investitori/operatori privați, va fi una care va asigura o utilizare integrată și judicioasă a terenului aflat în administrarea regiei”, arată reprezentanții AIS într-o precizare transmisă redacției Turnul Sfatului.

Reacția conducerii Aeroportului vine ca urmare a publicării de către Turnul Sfatului a articolului referitor la obiectivele propuse a fi realizate din cele 38,35 de milioane de euro care pot fi accesate nerambursabil pentru diferite lucrări de modernizare și extindere. Printre cele mai importante obiective asumate de către AIS este extinderea terminalului, pentru a atinge o capacitate de procesare a unui număr de 2,5 milioane de pasageri pe an. ”În ceea ce privește dimensionarea terminalului de pasageri precizăm faptul că o astfel de investiție are un orizont de timp de utilizare de peste 40 ani, sens în care prognoza de trafic de 2,5 milioane de pasageri este una mai mult decât adecvată. Această prognoză a fost validată și de studiul de trafic realizat de aeroport având un orizont de timp pentru materializare de aproximativ 15-20 ani. Mai mult, acest volum de trafic de pasageri a fost utilizat în discuțiile premergătoare realizării studiului de fezabilitate purtate atât cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, cât și cu reprezentanții JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) în calitate de consultant tehnic din partea Comisiei Europene, BEI și BERD pentru beneficiarii proiectelor de infrastructură finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune, respectiv POIM in cazul României”, mai arată reprezentanții AIS.

”Studiul de fezabilitate privind „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice” abordează doar obiective de investiții care pot fi realizate prin atragerea de fonduri europene. Astfel, investițiile prevăzute sunt aliniate cu Ghidul Solicitantului aplicabil Programului Operațional  - Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 2 - A.P. - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectivul Specific 2.3 (OS) Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor.

Acestea vizează dezvoltarea infrastructurii, astfel:

a. Construcții, extindere, dezvoltare terminale 

b. Reabilitare, modernizare, extindere piste, căi de rulare platforme

c. Instalații aferente infrastructurii aeroprotuare

d. Măsuri ce vizează protecția mediului

e. Alte activități”, conducerea AIS

 

Citește și Avem un aeroport. Cum se poate dezvolta cu 38 de milioane de euro, dar fără facilități cargo?

Vizualizari: 1585

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Tupolev Tu-144

Acum 1 an

Sunteti in intrecere cu Primaria?Sau cu Consiliul Judetean?Cum care intrecere?Cine minte mai mult,bineinteles!Trebuie sa stiti ca lumea a constatat ca din spusele voastre si celorlalti pomeniti mai sus nu ramane mare lucru;doar vorbe goale!Voi pretindeti ca locul asta linistit de unde mai vine sau pleaca rar cate un avion e aeroport?Eu nu cred,acolo e cel mai linistit loc din oras!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion Giumbusluc

Acum 1 an

Aeroportul ar trebui facut mai departe de oras, eventual refcut in zona Saliste sau asa ceva. E prea aproape de oras si nu prea poti sa il dezvolti cum trebuie....deci daca tot vreti sa faceti cargo, faceti mai bine un aeroport mai mare, nou, cu doua piste si terminal cargo, pe langa cel de pasageri. 40 de milioane ar trebui sa fie mai mult decat suficient, daca nu se fura....plus ca s-ar putea scoate o mare parte din bani, daca terenul pe care e actualul aeroport s-ar vinde la samsarii....pardon, dezvoltatorii impbiliari.

Raspunde

Din Interior

Acum 1 an

Orasul "s-a urcat" peste Aeroport si nu invers. Loc ar mai fi, iar daca nu se dadea Vamii de pomana terenul din mijlocul Aeroportului, ar fi fost si mai bine. Dar lipsa de viziune caracterizeaza Consiliile Judetene mai noi sau mai vechi. Daca Tu-144 (probabil datorita faptului ca e cu ochii prea mult spre Rasarit) vede Aeroportul ca "cel mai linistit loc din oras", Giumbusluc "viseaza" relocari de aeroport (de parca ar fi un chiosc de ziare), doua piste si cel putin doua terminale (pasageri si cargo) la ... Saliste. Bine ca nu "sus pe muntele din Jina"! CJS nu doreste sa dea bani pentru cargo, visand numai investitori privati (la unison cu conducerea Aeroportului). Vise, taica, vise. Daca tinta nu este specula imobiliara, mai intai trebuie sa dai bani, ca sa ai apoi de unde scoate, nu invers.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus