Ștrandul de la Cisnădie s-a deschis oficial la începutul acestei luni și continuă să își desfășoare activitatea, în condiții de siguranță.
Potrivit primarului Gheorghe Huja, în cadrul ștrandului se respectă toate măsurile impuse de autorități, astfel că toți cei care doresc, pot să meargă să se relaxeze pentru câteva ore. „Noi respectăm regulile impuse în această perioadă, de către autorități. În același timp au voie să fie pe suprafața ștrandului aproximativ 300-350 de persoane, iar în momentul în care se atinge acest număr, accesul nu mai este permis nimănui, până nu pleacă dintre cei prezenți. Îi așteptăm pe toți cei care doresc să se răcorească și să se simtă bine, într-un spațiu sigur și relaxant”, transmite edilul.
Ștrandul este deschis de luni până duminică, între orele 10 și 20. Tarifele de intrare rămân la fel ca și în anii trecuți: 10 lei/zi/adult, 5 lei/zi pentru copii, elevi şi studenţi. Pentru cei care doresc să închirieze un şezlong, preţul este de 5 lei/zi, iar pentru o umbrelă, cei care vor să se pună la adăpost de soare vor plăti tot 5 lei/zi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: weekend , Cisnadie , Gheorghe Huja , strand , timp liber
Vizualizari: 2236
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sibianul vesel
Acum 3 ore
Unsibian
Acum 4 ore
PUTEREA
Acum 4 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 5 ore
Sibian