Marţi,
20.10.2020
Ceata
Acum
-2°C

Horaţiu Marin, candidat ALDE la Primăria Sibiu: „Susţin oamenii care muncesc în industria HoReCa. Ei sunt foarte importanţi pentru Sibiu”

21 August 2020 11:49

Horaţiu Marin, candidat ALDE la Primăria Sibiu: „Susţin oamenii care muncesc în industria HoReCa. Ei sunt foarte importanţi pentru Sibiu”

Protestul angajaţilor şi patronatului din industria HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) a fost un semnal de alarmă din partea unui sector foarte important al Sibiului şi al întregii Românii. „Susţin oamenii care muncesc în industria HoReCa. Ei sunt foarte importanţi pentru Sibiu. Această industrie ospitalieră ajută mult turismul intern şi internaţional pe care Sibiul se bazează foarte mult. Faptul că Guvernul le dă doar interdicţii şi nicio facilitate nu este bine. Nici facilităţi de la Primăria Sibiu nu primesc, mă refer la facilităţi reale şi substanţiale. Faptul că teraselor din centru li s-au oferit doi metri în plus unde să pună mese distanţate conform legilor nu este o facilitate. Numărul de locuri la mese a rămas acelaşi, datorită regulilor de igienă. Se putea face mult mai mult pentru industria HoReCa”, a explicat Horaţiu Marin, candidat la funcţia de primar al municipiului Sibiu.

El a promis că după alegeri printre primele proiecte ce le va înainta Consiliului Local Sibiu va fi un set de măsuri de urgenţă cu facilităţi fiscale locale clare pentru industria HoReCa.

Măsurile propuse de Horaţiu Marin pentru mediul economic/HORECA în municipiul Sibiu sunt:
- scăderea procentului impozitului local pentru spaţiile non-casnice
- scăderea procentului impozitului local pentru terenuri şi autoutilitare
- suspendarea plăţilor până la sfârşitul anului a drepturilor de autor pentru toate asociaţiile de profil: UPFR, ADPFR, UPFR-ARGOA, UCMR-ADA, CREDIDAM
- depunerea online a actelor pentru acordurile de funcţionare
- suspendarea pentru anul 2020 a autorizaţiei de alimentaţie publică (costă aprox 3000 lei/an)
- acordarea de facilitate pentru taxele de salubritate (de ex. pentru domeniul HORECA o reducere de 50% din cuantumul taxei de salubritate pentru fiecare punct de lucru)
- suspendarea impozitului forfetar aferent perioadei de închidere
- crearea unui fond pentru promovarea Sibiului la târgurile internaţionale de turism
- suspendarea taxei hoteliere până la finalul anului
- să punem bazele unei burse a producătorilor locali (pentru a putea supravieţui micii producători de lactate, carne şi alte produse alimentare tradiţionale)
- promovarea achiziţiilor autorităţiilor locale de la firmele sibiene
- obligativitatea în marile lanţuri de magazine să existe standuri cu produse făcute în judeţ

 

Biroul de presă ALDE

Vizualizari: 816

Comentarii

1 comentarii

Sibian Documentat!

Acum 1 lună

În atenția candidatului nepregătit și neinformat, Horațiu Marin! 1. Dacă ați fi studiat foarte bine Codul Fical(sau ați fi avut un minim de interes să întrebați un specialist), mai precis art. 475 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, și punctul 164 din HG nr 1/2015 ați fi aflat că taxa pentru eliberarea/avizarea autorizației privind desfășurarea acestor activități, este anuală și se achită anticipat eliberării autorizației, prin urmare pentru anul fiscal în curs nu se mai poate face nici o modificare, ministerul Finanțelor fiind responsabil pentru reglementarea acestui aspect. Fix punctul 164 din HG nr 1/2015 prevede clar că : procedurile de aplicare ale articolului 486 din Codul Fiscal, vor fi aprobate de Consiliul Local pentru anul fiscal următor, nicidecum pentru anul în cauză. 2. Faptul că terasele au primit suprafețe în plus din partea primăriei Sibiu, ESTE O FACILITATE, altfe, în lipsa unor reglementări la nivel central, acestea ar fi dispus de jumătate din nr de mese pe care le aveau în mod uzual. Ca să nu mai vorbim că regulile de distanțare socială nu sunt respectate poate nici în proporție de 40% pe timpul weekend-urilor în lipsa unor controale din partea DSP și ale poliției. 3. Omiteți cu intenție să menționați că taxa de ocupare a domeniului public a fost redusă de la 2 lei la 0,5 lei, însemnând o reducere e 75% a fostei taxe, ceea ce este iarăși o facilitate. 4. Sunteți lamentabil, populist și total neinformat cu privire la aplicabilitatea la nivel local a măsurilor pe care le-ați propus. CONCLUZIE: Nu ați fi pretabil nici pentru funcția de manager de restaurant, ce să mai discutăm de pălăria de primar.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus