Duminică,
27.09.2020
Innorat
Acum
10°C

Lista secțiilor propuse a se muta în viitorul Spital Județean. Unul cu grădini interioare

31 August 2020 19:09

Lista secțiilor propuse a se muta în viitorul Spital Județean. Unul cu grădini interioare

Din cele 25 de secții amenajate în actualele clădiri din centrul orașului, în viitorul nou spital județean urmează să se mute 17. 

Cele 620 de paturi de spitalizare continuă propuse pentru viitorul nou spital județean vor fi distribuite între 17 secții și compartimente care urmează a fi amenajate în cele patru corpuri conectate între ele printr-un corp de legătură. Din aceste patru corpuri, unul va fi alocat Pediatriei, care se va muta integral cu toate cele 185 de paturi, unul centrului ”mama și copilul”, iar celelalte două vor fi alocate adulților, se arată în memoriul de prezentare depus pentru obținerea avizului de mediu. ”Corpurile ce cuprind unităţile de cazare sunt dispuse în jurul unor curţi parţial închise având astfel 4 orientări diferite (sud-est, sud-vest,nord-vest şi nord-est). Spaţiile pentru servicii primesc şi ele lumină naturală fiind în general poziţionate la nivelele parter, etaj 1 sau etaj 2. La subsol sunt poziţionate funcţiunile care nu necesită lumină naturală cum sunt: spaţii tehnice, spaţii de depozitare, bucătărie, spălătorie, serviciul de prosectură şi anatomie patologică, adăpost ALA etc.. Funcţiunile din subsol care necesită lumină naturală (serviciul de medicină nucleară, centrul de cercetare, etc.) sunt poziţionate astfel încât acestea să aibă lumină naturală prin curţi de lumină sau curţi de acces”, se arată în memoriul de prezentare întocmit de Popaescu&Co SRL, societatea angajată de Consiliul Județean Sibiu să elaboreze și proiectul tehnic al viitoarei unități medicale.

Pe lângă paturile de spitalizare de zi (50 pentru adulți și 40 pentru copii), spitalul va mai avea farmacie, blocuri operatorii, unitate de transfuzie sanguină, serviciu de anatomie patologică (histopatologie, citologie, prosectură), serviciul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, compartiment de endoscopie și un heliport.

Documentul supus consultării publice enumeră și lista laboratoarelor care vor funcționa în viitorul spital: laborator de analize medicale, laborator radiologie și imagistică medicală, laborator medicină nucleară, laborator explorări funcţionale, laborator angiografie coronariană şi periferică şi implant stimulatoare cardiace, laborator de cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei cardiace şi vasculare la adulţi. 

Iar ambulatoriu integrat pentru adulţi va include cabinete de medicină internă, cardiologie, ORL, oftalmologie, chirurgie generală/chirurgie toracică, obstetrică-ginecologie, neurologie, ortopedie şi traumatologie, dermato-venerologie, hematologie, endocrinologie, urologie, gastroenterologie, nefrologie, neurochirurgie, recuperare, medicină fizică şi balneologie/ reumatologie, chirurgie plastică,  microchirurgie reconstructive, alergologie şi  imunologie clinică, chirurgie orală şi maxilo-facială, chirurgie vasculară, psihiatrie, chirurgie cardio-vasculară, diabet, nutriţie şi boli metabolice, psihologie.

32 de lifturi

În ceea ce privește sistemul de circulație prin viitorul spital, acesta este prezentat a fi unul care asigură legături facile și rapide, prin intermediul unor noduri de circulație verticală. Aceste noduri vor fi amplasate la fiecare intersecție a corpului de legătură cu celelalte patru corpuri și este format din scară dimensionată pentru evacuarea pacienților pe targă, câte opt lifturi (două pentru vizitatori, unul pentru personal, trei pentru pacienți și două pentru transportul materialelor), precum și câte patru montcharge-uri (ascensoare mici pentru alimente, rufe murdare, deșeuri medicale și deșeuri menajere). ”Aceste noduri sunt amplasate la distanţe regulate unele  de  celelate şi sunt  uşor  de  reperat  de persoanele care circulă în corpul de legătură. Printr-o signialistică adecvată ele sunt uşor de identificat. În nodurile verticale se propun două circuite complet separate, un circuit murdar şi unul curat. Circuitul murdare este legat direct de circulaţia murdară din subsol, pe când circuitul curat este legat direct de circulaţia curată din subsol”, explică proiectanții.

Toate saloanele și rezervele vor fi iluminate natural, distanțele dintre paturi fiind de minim 80 de cm. ”Saloanele şi rezervele simple sunt dotate cu paturi electrice şi noptiere cu măsuţă rabatabilă. Saloanele şi rezervele de ATI şi din secţiile speciale sunt dotate cu paturi conforme cu funcţiunea specială a acestora”. Ca detaliu, pentru saloanele ATI sunt prevăzute nu mai puțin de cinci tipuri de iluminat: iluminat de tip LED direct pentru examinare pacienţi montat pe tavan; iluminat de tip LED  direcţionabil pentru examinare montat în apropierea patului sau a incubatorului; iluminat de tip LED pentru vizitatori -montat pe tavan sau perete, direcţionabil spre zona de  şedere; iluminat de tip LED  ambiental cu  lumină indirectă, montat pe pereţi sau tavane și, respectiv, iluminat pentru intervenţii cu ”temperatură de culoare 3000K”.

Viitorul spital va dispune de un sistem centralizat de sterilizare, pentru care circuitele curate și cele murdare vor fi separate.

12 ha de verdeață

Viitorul spital propus la ieșirea din oraș, pe Calea Șurii Mici, ar urma să beneficieze de aproximativ 120.000 de mp de spații verzi, pe care să fie plantați și 428 de arbori. ”Spaţiile verzi amenajate propuse la nivelul solului vor fi realizate ca zone de recreere, parcuri de folosință privată, incluzând spațiile verzi şi aleile de promenadă în aer liber rezervate pacienților”.

Proiectul are în vedere și amenajarea unei grădini interioare, la etajul 3, cu o suprafață de 3.000 de mp aflată în corpul de legătură. Această grădină interioară va avea ”o înălţime de nivel generoasă cât să permită plantaţii de arbori şi arbuşti dimensiuni medii şi mari”. ”Aceste zone sunt concepute ca nişte grădini interioare terapeutice senzoriale, de folosinţă privată, cu legatură directă din nodurile de circulaţie verticală şi cu posibilitatea de utilizare de toţi pacienţii spitalului”, se mai arată în memoriul de prezentare.

Sistemul de climatizare al spitalului va include și pompe de căldură care să extragă din sol căldura, dar și panouri solare. ”În parcarea din zona de sud a clădirii, se vor amplasa panouri fotovoltaice, cu rol de copertine, deasupra locurilor de parcare, care vor produce o parte din necesarul de energie electrică al clădirii”.

Viitorul spital ar putea fi finalizat într-o perioadă de trei ani, estimează proiectanții. Care estimează că totalul costurilor vor fi de aproximativ 501,4 milioane de euro, cu tot cu TVA. Autoritățile speră să obțină acești bani din fonduri europene nerambursabile, la care să se adauge și fonduri guvernamentale.

Descarcă de aici Memoriul de prezentare al viitorului spital județean

Vizualizari: 4804

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Canaris Canaris

Acum 3 săptămâni

Și cu restul de secții ce facem?
Raspunde

Iron Maiden

Acum 3 săptămâni

@Canaris Canaris Celelalte secții rămân în locația actuala a Județeanului, în clădirile noi / reabilitate.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hop Hop

Acum 3 săptămâni

curios, fara pic de rusine tabariti cu exagerari demne de spitalul de psihiatrie ,dintoate aberatiile pe care le puneti in discutie INAINTE DE ALEGERI ,sigur NIMIC nu se va realiza ,!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus