Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Focar la o fabrică de mobilă din Miercurea Sibiului: 10 cazuri confirmate, 59 de persoane în carantină

Focar la o fabrică de mobilă din Miercurea Sibiului: 10 cazuri confirmate, 59 de persoane în carantină

Autoritățile anunță rezultatul unei anchete epidemiologice desfășurate la o fabrică de mobilă din județul Sibiu, unde s-a descoperit, în 5 septembrie, un focar de infecție cu noul coronavirus. Potrivit acestora, zece persoane au fost confirmate pozitiv, iar alte 59 de persoane sunt în carantină la domiciliu.

Opt dintre cele zece persoane confirmate cu noul coronavirus au domiciliul în județul Sibiu, celelalte două, în județul Alba.  

"Conform raportului anchetei epidemiologice, focarul de infecție a evoluat cu 10 de cazuri confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 (8 cazuri cu domiciliu în județul Sibiu, 2 cazuri cu domiciliu în județul Alba), având o rată de atac de 4,54%, identificate în perioada 01.09.2020 – 05.09.2020" transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului Sibiu.

După apariția primelor trei cazuri conducerea companiei a decis testarea a 69 de angajați din totalul de 220 de angajați. În urma testării, șapte dintre ei au primit rezultate pozitive. 

În urma anchetei epidemilologice, Direcția de Sănătate Publică Sibiu a identificat un număr total de 12 contacți de familie și 47 de contacți de serviciu pentru care s-a dispus măsura de carantină la domiciliu.

Pentru limitarea infecției cu COVID-19, s-a efectuat dezinfectarea tuturor spațiilor în care societatea își desfășoară activitatea. 

Citește și Primul oraș din județ în care autoritățile impun purtarea măștii. ”Situația în care ne aflăm este una îngrijorătoare”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus