Prefectul Mircea Crețu se află în concediu de odihnă până luni, 19 octombrie, însă această perioadă a fost aleasă și de Gabriel Budescu, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu (DSP) pentru a-și lua câteva zile de concediu de odihnă. Informațiile au fost confirmate de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, cea care este și ”vocea unică” pe informații legate de pandemia de coronavirus
În lipsa prefectului, măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus în județ sunt coordonate în aceste zile de subprefectul Rareș Macrea, iar în ceea ce privește activitatea DSP, activitatea este coordonată de Dr. Adela Morar, director executiv adjunct în sănătate publică.
Prefectul s-a întors din concediu pentru a conduce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență
Deși se afla în concediu, prefectul Mircea Crețu s-a întors ieri, pentru a conduce ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), instituția care controlează măsurile privind lupta cu pandemia. În cadrul acestei întâlniri s-au stabilit și noile restricții impuse în 15 localități, printre care și Municipiul Sibiu, după ce rata de incidență a cazurilor de coronavirus a trecut de 3 la mia de locuitori în patru localități, iar în alte 11 rata a trecut de 1,5.
Despre acest subiect s-a mai scris aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , concediu , prefect
Vizualizari: 2643


Ultimele comentarii
Acum 39 minute
Cartea face bine!
Acum 54 minute
Newman
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Emil