Sibianul Andrei Ungureanu a lansat de curând un site care ne ajută să devenim experți în marketing. Ideea i-a venit după ce a intrat în contact direct cu persoane care aveau afaceri importante dar nu știau să și le promoveze și nu înțelegeau ce anume aveau nevoie de fapt, de la o agenție de publicitate. Astfel, la 28 de ani, tânărul sibian deține un site care se ocupă exact cu asta – îi ajută pe cei care doresc să afle cum pot să se promoveze online.
Absolvent al Facultății de Științe Economice la Sibiu, apoi masterand în marketing la Universitatea Pasquale Paoli din Corsica, Franța, Andrei s-a întors la Sibiu și a început să lucreze ca specialist marketing online. S-a plimbat încă din 2013 atât prin țară cât și în Grecia și Franța, datorită jobului său, lucrând cu firme din diverse domenii. Așa a descoperit faptul că în țara noastră conținutul de marketing online de calitate este redus.
„Am colaborat cu clienți din România și din străinătate, atât în cadrul unei agenții, cât și pe cont propriu și am căpătat o experiență bogată, de la PPC, SEO, analiză de date, social media și până la monetizare websiteuri. Mi-am dat seama că în România nu prea există conținut de marketing online de calitate, și specific pentru țara noastră. Sigur, se pot lua informații din siteurile mari în engleză, dar adesea sfaturile de acolo nu se potrivesc cu realitatea de la noi, unde piața e încă departe de maturizare”, spune tânărul.
De curând a lansat site-ul expertmarketingonline.ro unde publică articole despre digital marketing.
„Încerc să le fac complete, ușor de înțeles și adaptate pieței din România. Mare parte din informații provine din propria experiență, din lucruri pe care le-am făcut pentru firmele cu care am lucrat și a căror eficacitate eu am testat-o.”
La mai puțin de o lună de la lansarea oficială, Andrei spune că este încântat de rezultat, întrucât site-ul a avut deja peste 1.700 de vizite. La momentul actual, își dedică o mare parte din timp acestui proiect. Pentru un timp a încercat să îmbine un job full time și site-ul, însă nu se descurca cu amândouă. Așadar, acum este freelancer.
„Site-ul a mers foarte bine din primul moment al lansării, chiar mi-a depășit așteptările. Am primit foarte multe comentarii pozitive și mulțumiri și primesc chiar propuneri de colaborare, deși nu acesta este obiectivul meu principal. Nici măcar nu insist foarte mult pe partea asta, eu încerc în primul rând să ajut, și abia apoi, și doar ca un rezultat al ajutorului oferit, să câștig un ban din asta. În Sibiu conceptul a prins imediat. Sibiul este în topul județelor de unde primesc cel mai mult trafic. De asemenea am primit comentarii elogioase și din partea Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Lucian Blaga și chiar am susținut câteva prezentări studenților de la specializarea Marketing, licență”, spune Andrei.
5.000 de lei, investiție inițială
Tânărul antreprenor a realizat întregul proiect singur, folosindu-se de cunoștințele acumulate de-a lungul anilor. Spune că a investit sute de ore în documentare iar financiar a alocat proiectului său, până în prezent, în jur de 5.000 de lei.
„Investiția se ridică la aproximativ 5.000 de lei, respectiv crearea siteului, nume de domeniu, temă și hosting. Pe lângă asta sunt sute de ore de documentare, creare conținut, generat interes și trafic pentru site. Nu am niciun fel de buget de promovare, nu am o agenție de marketing în spate, tot ce am făcut a fost organic și fără bani. Nu fac publicitate plătită, nu am cumpărat advertoriale, calitatea conținutului generează traficul”, explică acesta.
Acum lucrează la un al doilea proiect – prima agenție de monetizare site-uri web, din România. Spune că această idee i-a venit în timp ce încerca să găsească publicații care să spună povestea lui și să îi facă proiectul cunoscut. Își dorește ca prin acest al doilea site să ofere ajutor acestor publicații și altora asemănătoare.
„Ideea mi-a venit contactând ziare online, pentru a scrie despre mine. Unii mi-au cerut să-i ajut cu monetizarea traficului și, studiind situația din piață, mi-am dat seama că publicațiile online din România suferă la acest capitol. Există mult conținut de calitate în România, dar creatorii nu reușesc să câștige suficient din traficul generat. Mulți lucrează doar cu AdSense, sau nici măcar, pentru că barierele de intrare sunt mari: trebuie să ai mult trafic, să ai o persoană din echipa tehnică care se pricepe la publicitatea programatică etc. În plus este și o lipsă de timp. Un redactor, un ziarist, trebuie să se poată concentra pe a crea conținut cât mai bun, nu să se întrebe din ce va plăti salariile la sfârșit de lună”, spune Andrei.
De aceea, la începutul lunii noiembrie, va lansa Agenția Crește, prima agenție de monetizare web din România. „Prin intermediul contactelor din perioada mea franceză, am reușit să aduc în România tehnologie avansată, cea mai bună din Sud-Estul Europei, cu care garantăm venituri mai mari decât din Google AdSense sau decât orice altă soluție de monetizare. Este o altă modalitate de a ajuta publicațiile din România, pentru că și eu, la rândul meu, am fost ajutat să mă fac cunoscut și să îmi promovez site-ul. Dovada vie este chiar acest articol”, mărturisește Andrei.
Tânărul specialist poate fi contactat la adresa de e-mail andrei@expertmarketingonline.ro, pentru întrebări legate de marketing online sau monetizare siteuri. În măsura în care poate răspunde rapid și nu necesită prea mult timp, oferă consultanță gratuită. Pentru proiecte mai mari, însă, dacă volumul de muncă și complexitatea sunt ridicate, se va discuta despre o formulă plătită.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: site , micile afaceri din sibiu , micile afaceri , stiri sibiu , Marketing Online , Andrei Ungureanu
Vizualizari: 6127
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Max rasinareanul
Acum 14 ore
Proto
Acum 14 ore
Cristian
Acum 15 ore
Dumitru Hulea
Acum 15 ore
Amalia