Evenimentele private, întrunirile de familie, nerespectarea măsurilor de prevenție și activitățile profesionale se numără printre cele mai frecvente surse de infectare cu SARS CoV-2 pentru sibieni. Reporterii Turnul Sfatului au făcut o solicitare către specialiștii din Spitalul Clinic Județean Sibiu și cei de la Direcția de Sănătate Publică pentru a afla ce anume trebuie evitat pentru a limita numărul de infectări.
Sibiul se află pe primul loc în România în ceea ce privește rata de incidență a infectărilor la mia de locuitori. În acest context specialiștii din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu și cei de la Direcția de Sănătate Publică au precizat care sunt principalele surse de infectare a pacienților diagnosticați cu Covid. Concluziile vin în urma anchetelor epidemiologice sau a interacțiunii cu bolnavii.
Astfel, din perspectiva celor de la DSP, cele mai frecvente surse de infectare cu virusul SARS CoV-2 sunt evenimentele private sau întrunirile familiale.
„Din perspectiva Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu, cele mai frecvente surse de infectare cu virusul SARS CoV-2 sunt evenimentele private sau întrunirile familiale. De asemenea, nerespectarea principalelor măsuri de protecție, precum purtarea măstii și igienizarea corespunzătoare a mâinilor, constituie un factor principal de propagare a virusului”, transmit reprezentanții instituției.
Medicul epidemiolog Victoria Bârluțiu, șef Secției Clinice Boli Infecțioase spune că activitatea profesională și transmiterea în familie sunt factorii cei mai des întâlniți.
„În primul rând, activitatea profesională, curentă, este factor asociat transmiterii SARS-CoV2, participarea la ședințe, în anturajul unei persoane pozitive, la o distanță sub 2 m peste 15 minute. În al doilea rând, transmiterea ulterior în familie, acolo unde măsurile de protecție personală sau distanțare socială încetează. Copiii pot fi sursă pentru părinți sau bunici dar și invers, părinții contacți la locul de muncă, mai rar în mijloacele de transport în comun. Gesturile de contact fizic direct- strângere de mână, fără igienizare ulterioară a mâinii, reprezintă un alt mod de transmitere. Din nefericire, a crescut și riscul profesional al cadrelor medicale de transmitere sau preluare de la pacienți, a transmiterii între pacienții pozitivi până la excluderea prin testare a SARS-CoV2- pacienți hemodializați sau oncologici”, spune Conf. univ. dr. Victoria Bîrluțiu.
În ceea ce privește infectarea în rândul cadrelor medicale, printre factorii principali se numără pauzele din timpul turelor și riscul asociat actului medical.
„Anchetele comunitare sunt realizate de către DSP Sibiu. În cadrul SPIAAM (Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale), se realizează anchetele doar pentru angajații spitalului. In cazul acestora, de obicei, este vorba de naveta făcută grupat, de expunerea din timpul perioadelor de pauză din timpul turelor, când se socializează. Aceste cauze apar pe lângă faptul că mulți au expunerea comunitară, de obicei în familie. Există bineînțeles și riscul asociat actului medical, mai ales în cazul manevrelor aerosolizante sau a acelora care presupun contact prelungit ca timp (ex. intervenții chirurgicale) sau contact foarte apropiat (ex. efectuarea toaletei unui pacient imobilizat, efectuarea tratamentului de recuperare la pat pentru pacientul imobilizat etc”, spune Dr. Dana Rusu, medic șef SPIAAM.
Tag-uri: surse de infectare , anchete epidemiologice , Sibiu , Victoria Bîrluţiu , coronavirus , DSP , Dana Rusu
Vizualizari: 5793
Ultimele comentarii
Acum 23 ore
Gheorghe Ion
Acum 23 ore
Gheorghe Ion
Acum 1 zi
Teo 1
Acum 1 zi
Silviu Sibiu
Acum 1 zi
Marcian Radu