Marţi,
26.01.2021
Ninsori Usoare
Acum
0°C

73.000.000 de euro pentru gunoaiele din județ au dus la cea mai lungă ședință. Cîmpean: ”Va fi răspunderea mea”

73.000.000 de euro pentru gunoaiele din județ au dus la cea mai lungă ședință. Cîmpean: ”Va fi răspunderea mea”

Amânată de la începutul lunii pentru ședința de joi, discuția despre următorul proiect cu finanțare europeană pentru primenirea gestiunii deșeurilor din județul Sibiu a generat cea mai lungă ședință din istoria recentă a Consiliului Județean Sibiu. Una în care președinta Daniela Cîmpean a subliniat de mai multe ori că își asumă răspunderea pentru achiziționarea unui teren fără de care proiectul nu poate fi continuat.

De la 59 la 73 de milioane de euro a crescut estimarea proiectului pe care autoritățile județene intenționează să îl depună spre finanțare europeană nerambursabilă. Este vorba de un proiect care să îl continue pe cel prin care a fost înființat Sistemul de management integrat al deșeurilor. Un proiect prin care să fie achiziționate echipamente de colectare selectivă a deșeurilor în zonele Săliște, Agnita și Avrig și – cel mai important – să ducă la amenajarea unei stații de tratare mecano-biologică a tuturor gunoaielor strânse din județ, înainte ca acestea să fie depozitate în groapa de la Cristian.

De la 30 la cinci ha

Pentru această instalație de tratare mecano-biologică (TMB), inițial a fost anunțat că este nevoie de un teren cu o suprafață de aproximativ 30 de ha. Un astfel de teren aflat în proprietate publică a fost identificat între Șelimbăr și Tălmaciu, dar în cele din urmă s-a renunțat la variantă: terenul pentru TMB trebuie să fie în apropierea stațiilor de sortare și compost de la Șura Mică. Zonă în care conducerea Consiliului Județean Sibiu spune că a identificat un teren de aproape cinci ha, evaluat la 1,1 milioane de euro. Teren aflat în fapt pe teritoriul comunei Cristian în proprietatea unei societăți din Sibiu – RoSwiss SRL – care și-a arătat disponibilitatea de a vinde acest teren încă din luna martie a acestui an.

Ultimul tren

În ședința Consiliului Județean Sibiu programată joi după-amiaza a fost pus în discuție atât proiectul privind demararea procedurilor de achiziție a terenului pentru o viitoare instalație TMB, cât și cel prin care această investiție să fie declarată ”de interes public județean”. Acest al doilea proiect era necesar pentru a putea fi solicitate fonduri europene nerambursabile. Care, în actuala perioadă de programare, sunt pentru ultima dată alocate pentru astfel de investiții. Asta a susținut Alina Oberdorfer, expert de mediu în cadrul Jaspers (Jaspers reprezintă o suită de experți independenți angajați de către Comisia Europeană pentru a verifica proiectele care îi sunt trimise mai apoi spre finanțare nerambursabilă). Alina Oberdorfer este și cea care, în perioada 2008, a lucrat la Sibiu în cadrul primului proiect care viza gunoaiele din județ (proiectul în care au fost ridicate și stațiile de compost și de sortare de la Șura Mică).

”Stația de sortare nu funcționează cum ne-am fi dorit și are nevoie de investiții complementare. Instalația TMB cu digestie anaerobă reprezintă cea mai mare investiție. Ceea ce trebuie să știm de instalația TMB este că numai în această perioadă de programare este eligibilă. În viitor va mai fi acordat sprijin doar pentru reciclare. Este nevoie de instalația TMB pentru conformarea cu diferitele europene, mai vechi emise, în sensul că niciun deșeu nu poate fi depozitat fără o prelucrare prealabilă. Pregătirea acestui proiect trebuie finalizată cât mai repede cu putință.  Când trebuie finalizat? Cu siguranță anul viitor, acesta este ultimul termen. În decembrie vom avea prima versiune a studiului de fezabilitate pentru acest TMB. Una din condițiile-cheie pentru continuarea demersurilor este amplasamentul. Dacă nu există amplasament, nu putem vorbi despre proiect”, a vorbit Alina Oberdorfer, în fața consilierilor județeni reuniți în ședință on-line.

Declarațiile ei au fost susținute de un reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene. ”Este un proiect important și pentru noi, avem perspective că se va aproba anul viitor. Sperăm ca Sibiul să fie al doilea proiect care se aprobă în România”, a spus Valentin Simion, din partea Ministerului.

Iar amplasamentul la care face referire și pentru care conducerea CJ Sibiu face presiuni în demararea procedurilor de achiziție este cel al terenului de cinci ha de la Cristian.

”Când văd o greșeală de 14 milioane de euro, sunt atent”

Proiectul a fost amânat la discuții și ca urmare a unor întrebări ridicate la începutul acestei luni de Gabriel Tischer, consilier județean FDGR. Printre întrebările reprezentantului Forumului era și cea referitoare la estimarea valorii acestui proiect. ”Costul investiției pentru alternativa 1 era de 59 de milioane de euro, iar acum ați revenit doar cu acest tabel, în care costul investiției este de 73 de milioane de euro. Când văd o greșeală de 14 milioane de euro, sunt atent”, a precizat Tischer.

Atât conducerea CJ Sibiu, cât și reprezentanții firmei angajată să întocmească actele preliminare necesare obținerii finanțării nerambursabile au dat asigurări că suma de 59 de milioane de euro reprezintă o ”eroare materială”, generată de faptul că prețurile nu au mai fost actualizate.

”De ce ați mințiți și nu spuneți adevărul?”

Dinspre consilierii județeni aleși pe listele PSD au venit cele mai multe întrebări și critici. Laura Barac, de profesie avocat, a arătat că terenul pentru care era solicitată aprobarea demarării negocierilor în vederea achiziției nu are o situație reglementată clar. ”Chiar este necesar proiectul pentru deșeuri, dar întreaga evaluare a terenului este făcută pentru un teren intravilan, când aici este vorba de unul extravilan, care nu are nici plan parcelar. În raportul de evaluare al amplasamentului am în vedere inclusiv acel drum de acces până la amplasament. Păi, dacă nu cunosc vecinătățile, noi nu avem cert nici suprafața, nici amplasamentul exact”, a remarcat Laura Barac, care a cerut ca negocierile pentru terenul respectiv să înceapă după întocmirea unor noi rapoarte extrajudiciare.

”Sunt pregătită să îmi asum consecințele, pentru că, din punctul meu de vedere nu ne mai puteam permite să mai așteptăm. V-am rugat să veniți să întrebați din timp, nu cu două zile înainte de ședința de comisie, mai mult nu pot să cer nici colegilor, nici partenerilor, nici unui proprietar privat care, la acest moment, nu are nicio certitudine atâta timp cât eu nu sunt nici măcar mandatată să încep negocierile cu acesta pentru achiziția terenului. Va fi răspunderea mea, pentru că eu semnez”, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu

Daniela Cîmpean a arătat că aspectele referitoare la clarificarea situației terenului vor fi făcute ulterior. ”Prin acest proiect de hotărâre vă propunem să mă împuterniciți să demarăm procedura de achiziție. Care, inițial, presupune un antecontract, prin care putem solicita să ni se lămurească toate chestiunile: și expertiză topo, să fie intravilan până la depunerea cererii de finanțare și așa mai departe. Dar, fără împuternicire, eu nu pot să fac niciun pas”, a replicat președinta Consiliului Județean Sibiu.

Laura Barac a atras atenția și asupra poziției potrivnice pe care primarul comunei Cristian, Ioan Seuchea, o are față de o astfel de investiție. Față de care se va opune, atunci când ar urma să fie supusă aprobării din punct de vedere urbanistic.

De altfel, de la această poziție a primarului din Cristian au pornit și criticile lui Bogdan Trif. Consilier județean PSD aflat în campanie electorală pentru parlamentare, Trif a insinuat că Daniela Cîmpean a încercat să ascundă opoziția primarului comunei pe al cărei teritoriu se propune acum construirea instalației TMB. ”De ce ați mințiți și nu spuneți adevărul?”, a izbucnit Trif, care a sugerat că viitoarea stație de tratare a deșeurilor va duce la un impact ridicat asupra mediului în imediata apropiere. Fapt care ar intra în conflict – potrivit lui – cu amenajarea noului spital județean, al cărui amplasament susținea că se află la un km. 

Daniela Cîmpean – care la finalul ședinței a prezentat o captură de ecran prin care să demonstreze că distanța dintre viitorul TMB și spital va fi de 4,1 km și nu de un km – a sugerat că opoziția primarului din Cristian nu este de neînvins. ”Și în trecut domnul primar nu a fost de acord cu alte lucruri”. Cât privește impactul instalației TMB, Daniela Cîmpean a completat pe ceilalți angajați în proiect care au susținut că această instalație va reduce impactul negativ asupra mediului al proceselor de tratare a deșeurilor. ”Dumneavoastră, care ați condus Garda de Mediu, ar trebui să știți mai bine care e impactul acestor instalații. Tot ceea ce rezultă din aceste stații este deșeu inert, care nu va mai fi în putrefacție, asemenea deșeurilor depuse acum la Cristian”, a adăugat Daniela Cîmpean.

Ora de discuții pe acest subiect a contribuit, practic, la consemnarea uneia dintre cele mai lungi ședințe a Consiliului Județean Sibiu. În cadrul căreia, Daniela Câmpean, a arătat, că, în cele din urmă, răspunderea este a ei. ”Sunt pregătită să îmi asum consecințele, pentru că, din punctul meu de vedere nu ne mai puteam permite să mai așteptăm. V-am rugat să veniți să întrebați din timp, nu cu două zile înainte de ședința de comisie, mai mult nu pot să cer nici colegilor, nici partenerilor, nici unui proprietar privat care, la acest moment, nu are nicio certitudine atâta timp cât eu nu sunt nici măcar mandatată să încep negocierile cu acesta pentru achiziția terenului. Va fi răspunderea mea, pentru că eu semnez”, Daniela Cîmpean

Din cele 33 de voturi, pentru demararea achiziției terenului s-au exprimat ”pentru” 27 de aleși, iar pentru includerea instalației TMB în prioritățile județului – 28 de aleși județeni. 

Puteți urmări discuțiile din cadrul ședinței Consiliului Județean Sibiu în înregistrarea video de mai jos

 

Vizualizari: 2058

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Apolitic W

Acum 2 luni

Proiectele astea facute in graba , pe ultima 100 de m, cu greseli de redactare, se termina de obicei foarte prost. In concluzie, viitorul Spital Judetean se va invecina cu doua gropi de gunoi . Super!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus