Joi,
05.12.2024
Innorat
Acum
2°C

Cele zece spitale COVID de fază I vor primi primele doze de vaccin care vor sosi în România

Cele zece spitale COVID de fază I vor primi primele doze de vaccin care vor sosi în România

Dozele de vaccin din prima tranşă "simbolică" vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unităţi medicale de fază I, informează, vineri, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, luând în considerare că Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat data de 23 decembrie ca dată probabilă pentru acordarea autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech şi Pfizer, CNCAV are în vedere primirea vaccinului în România în perioada 26 - 31 decembrie.

În România, centrul naţional de primire şi stocare a dozelor de vaccin este Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" din Bucureşti.

Dozele de vaccin din prima tranşă "simbolică" vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 unităţi medicale de fază I, şi anume:

* Braşov - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase;

* Bucureşti - Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş";

* Bucureşti - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Dr. Victor Babeş" (inclusiv secţia externă modulară Pipera);

* Cluj - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca;

* Constanţa - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa;

* Dolj - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" Craiova;

* Iaşi - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase;

* Maramureş - Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Rustea" Baia Mare;

* Suceava - Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava;

* Timiş - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara (inclusiv secţia exterioară a acestui spital - secţia clinică de recuperare cardiovasculară - din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara).

Avizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" din Bucureşti ca centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 este în curs de realizare, fiind finalizate toate etapele de amenajare a spaţiilor, inclusiv montarea ultracongelatoarelor de stocare la -80 grade C, precizează sursa citată.

Până vineri vor fi finalizate, la nivelul CNCAV, procedurile de lucru care privesc activităţile medicale şi logistice desfăşurate pe parcursul campaniei de vaccinare.

De asemenea, conform comunicatului, în această perioadă vor începe activităţile de training al personalului vaccinator.

Se estimează că toţi membrii echipelor de vaccinare vor realiza acest training până cel târziu pe data de 25 decembrie 2020. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1189

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus