Duminică,
15.09.2024
Innorat
Acum
9°C

Steaua Crăciunului de acum 800 de ani va fi vizibilă pe cerul Sibiului

Steaua Crăciunului de acum 800 de ani va fi vizibilă pe cerul Sibiului

În 21 decembrie, dacă norii vor lipsi de pe cer, se va putea observa o conjuncție a celor mai mari planete din Sistemul Solar, Jupiter și Saturn. Este un eveniment astronomic extrem de rar. Astfel, evenimentul care va avea loc peste doar câteva zile, s-a mai petrecut în urmă cu 800 de ani, în anul 1234. Interesant este și faptul că, o serie de calcule astronomice arată că o conjuncție la 10-12 minute de grad a avut loc și cu aproximativ 2.000 de ani în urmă, cu probabilitate foarte mare ca fenomenul să fi avut loc în timpul nașterii Domnului Iisus Hristos. Din acest motiv această conjuncție este numită în astrologie „Steaua de la Betleem”.

În data de 21 decembrie, începând cu ora 17.00, pe cer se poate observa un eveniment astronomic foarte rar. Este vorba despre conjuncția celor mai mari planete din sistemul solar, Jupiter și Saturn. Despre ce înseamnă această conjuncție, reporterii Turnul Sfatului ai vorbit cu profesorul de Anticipație Științifică, Cristian Serafin, de la Palatul Copiilor din Sibiu.

„Imaginea corpurilor cerești pe bolta cerească este o imagine aparentă deoarece acestea sunt proiecții pe o boltă (sferă) imaginară și infinită, în realitate corpurile cerești aflându-se la distanțe diferite de Pământ ( locul de observare). De exemplu, stelele care formează o constelație se află la distanțe diferite de Sistemul nostru solar chiar dacă pentru un observator de pe Pământ ele apar în același plan.

Stelele sunt puncte fixe pe boltă, care nu se deplasează unele față de altele însă corpurile din Sistemul Solar se mișcă pe boltă deoarece ele își schimbă poziția față de Soare, fiecare pe traiectoria ei. Aici putem include planetele cu sateliții lor naturali, asteroizii, cometele și Luna. Atunci când în mișcarea lor aparentă, corpurile cerești din Sistemul Solar se apropie la o distanță minimă unele de altele sau față de anumite stele fenomenul se numește conjuncție, iar dacă un corp ceresc trece prin fața altuia fenomenul se numește ocultație. Unele din aceste fenomene se produc la distanțe mai scurte de timp iar altele foarte rar. Un astfel de fenomen foarte rar este conjuncția dintre cele mai mari planete ale Sistemului Solar și anume Jupiter și Saturn și intervalul de timp la care se produce este cu atât mai mare cu cât conjuncția este mai apropiată. Astfel o conjuncție la 1-2 grade pe boltă are loc la aproximativ 20 de ani, o conjuncție la 10-12 minute de grad (un grad are 60 de minute) are loc odată la 400 de ani și o conjuncție la 5-6 minute de grad se produce odată la aproximativ 800 de ani (ultima dată a avut loc în anul 1234)”, spune Cristian Serafim.

Profesorul mai spune că o astfel de apropiere minimă între cele două planete, de 6 minute de grad, va avea loc în data de 21 Decembrie 2020 fiind un fenomen astronomic foarte așteptat de lumea astronomică și nu numai. Apropierea planetelor a început în urmă cu aproape două luni când se aflau la mai mult de 20 de grade una de cealaltă.

Calculele astronomice arată că o conjuncție la 10-12 minute de grad a avut loc și cu aproximativ 2.000 de ani în urmă. Pentru că data coincide cu timpul nașterii lui Iisus Hristos, conjuncția este numită în astrologie „Steaua de la Betleem”.

„În imaginea aparentă cele două planete se vor vedea ca un astru ceresc mai luminos ( de strălucire mai mare), iar prin telescop cele două planete vor putea fi observate în același câmp vizual, o imagine unică pentru observatori. În realitate cele două planete se află la aproximativ 645 milioane de kilometrii una de cealaltă, dar aproape pe aceeași axă cu Pământul.

Calculele astronomice au arătat că o conjuncție la 10-12 minute de grad a avut loc și cu aproximativ 2000 de ani în urmă, cu probabilitate foarte mare ca fenomenul să fi avut loc în timpul nașterii Domnului Iisus Hristos. Din acest motiv această conjuncție este numită în astrologie Steaua de la Betleem”, spune Cristian Serafim.

Cu ocazia acestui eveniment astronomic Cercul de Anticipație Științifică din cadrul Palatului Copiilor Sibiu își propune o ieșire în sistem drive-in pentru elevii care studiază Astronomia în cadrul cercului pentru observarea prin telescop a Marii Conjuncții.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Gicu G

Acum 3 ani

Sa fim mai exacti, Steaua de la Betleem este conjuncția planetelor Jupiter și Saturn din anul 7 înaine de Christos. Magii care urmareau Steaua de la Betleem in anul 0 nu aveau update facut la google maps.
Raspunde

Mitulescu George

Acum 3 ani

Nu exista anul 0!! Duoa anul 1 i. Hr. urmeaza anul 1.
Raspunde

Adrian Balea

Acum 3 ani

Sunt fosrte fericit că turnul statului a luat un interviu domnululi meu profesor de fizică,care pot spune ca mia schimbat radical viața! Vă mulțumesc!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus