Luni,
01.03.2021
Innorat
Acum
0°C

Toate întrebările puse de sibieni pe subiectul taxei de salubrizare. Și răspunsurile primite

Toate întrebările puse de sibieni pe subiectul taxei de salubrizare. Și răspunsurile primite

Câteva sute de sibieni au participat la dezbaterea organizată de ADI Eco Sibiu și Primăria Sibiu pe subiectul noului regulament pentru instituirea și administrarea taxei de salubrizare. Turnul Sfatului a centralizat întrebările puse de sibieni, precum și răspunsurile primite. De la cum să se ridice doar o dată pe lună gunoiul rezidual, la modul în care s-a ajuns la taxele propuse din acest an.

Marian Popa, director Serviciului public de management salubrizare și protecția mediului din cadrul Primăriei Sibiu, Claudia Iordănescu, director executiv, și Ciprian Simulescu, director tehnic, din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu au fost cei care, joi seara, de la 19:00, au răspuns întrebărilor sibienilor, în cadrul unei dezbateri moderată de Lucian Mândruță.

Lucian Mândruță a deschis discuțiile la ora 19:01. ”Atunci când m-au invitat colegii de la Consiliul Județean am fost mirat. De ce să prezint sau să moderez o dezbatere pe tema gunoiului în Sibiu? Am realizat că e o dezbatere importantă nu doar pentru Sibiu, ci și pentru România. Eu iubesc Sibiul pentru cât de curat e, deci e un loc bun pentru a discuta despre cum se ține acest oraș atât de curat. O să îmi fac treaba de moderator pe cât se poate de independent”, a spus Mândruță.

Dezbaterea a început cu două prezentări, prima fiind cea a lui Ciprian Simulescu, directorul tehnic al ADI Eco Sibiu. ”Simt nevoia să precizeze cine este ADI Eco Sibiu”, a început Ciprian Simulescu. El a arătat că ADI Eco s-a înființat prin consensul reprezentanților tuturor localităților din județul Sibiu pentru a gestiona, la comun, chestiunea deșeurilor. În acest scop, a fost implementat – din fonduri europene în valoare totală de 98 de milioane de lei, cu tot cu TVA – Sistemul de management integrat al deșeurilor (SMID). Acest SMID a primit numărul 1, deoarece în lucru este un nou proiect SMID 2, care are rolul de a completa infrastructura actuală în ceea ce privește gestiunea deșeurilor.

Marian Popa, directorul Serviciului de management al salubrizării din cadrul Primăriei Sibiu, a continuat cu câteva detalii legate de rostul modificării Regulamentului pentru instituirea și administrarea taxei de salubrizare. ”De ce implementăm noul sistem? Pentru reducerea cantității de deșeuri reziduale, care cu cât scad, cu atât scad și costurile pentru cetățeni. Pentru 2020 ținta de colectare selectivă a fost de 50%, Sibiul a colectat doar 26%. Pentru 2021, ținta este de 60%”, a declarat Marian Popa. El a arătat că, din cauza neatingerii țintei de 50% anul trecut, Primăria Sibiu va trebui să achite o ”amendă” către Fondul de mediu în valoare de 955.000 de lei.

”Sibiul e singurul municipiu din România care colectează din poartă în poartă patru categorii de deșeuri în zonele de case și cinci categorii de deșeuri din zonele de blocuri. Am ales în Sibiu varianta optimă pentru taxare - frecvența de colectare și volum - pentru că nu mai trebuie să facem investiții în sistemul de calcul al acestei taxe. Costul de colectare ale unei pubele de rezidual este același indiferent de numărul de persoane care locuiesc la acea adresă”, a mai arătat Marian Popa. El a arătat că abonamentul de 38,5 lei pe lună propus pentru anul în curs a fost stabilit pentru a se acoperi costurile ridicării și transportului deșeurilor, depozitării celor reziduale, sortării deșeurilor și acoperirii costurilor generate de economia circulară. ”Estimăm pentru 2021 un cost anual de 38 de milioane de lei la o cantitate de aproximativ 55.000 de tone, din care populația trebuie să acopere cam 29 de milioane de lei. Raportat la numărul de imobile din Sibiu am ajuns la un cost de 38,5 lei pe lună. Pentru imobilele declarate nelocuite nu se mai percepe taxă specială de salubrizare. Dar utilizarea serviciului pentru un imobil declarat nelocuit va duce la aplicarea unei sancțiuni - dublul abonamentului «Practic», adică 860 de lei pe an”.

”În cazul persoanelor singure, Primăria analizează facilități fiscale sau măsuri de sprijin. Reducerile acordate vor fi în funcție de volumul deșeurilor produs de o persoană”, Marian Popa, directorul Serviciului de management al salubrizării, Primăria Sibiu

În ceea ce privește investițiile în infrastructura de colectare a deșeurilor, Marian Popa a vorbit despre achiziția a 70 containere cu acces controlat, care vor fi montate din luna februarie la unele din platformele publice arondate blocurilor. Rampele de colectare subterană nu au fost deocamdată contractate, deoarece la licitația de anul trecut nu s-a prezentat nimeni, a mai arătat Marian Popa. Licitația va fi reluată după aprobarea bugetului local. Referitor la noul Regulament supus consultării publice, aproximativ 490 de observații au fost trimise către Primărie. ”Le centralizăm și toate propunerile pe care le primim vor fi supuse analizei. Vom publica un raport în care vom arăta cum se modifică propunerea de regulament care este acum în dezbatere”.

”6 lei costă golirea unei pubele pentru deșeul rezidual

4 lei costă golirea unei pubele pentru deșeul biodegradabil

3,5 lei costă golirea unei pubele pentru deșeul golirea unei pubele de reciclabil

Coroborat că numărul de ridicări pentru fiecare pubelă s-a ajuns la unul din abonamentele propuse”, Marian Popa, directorul Serviciului de salubrizare

 

Ce au întrebat și propus sibienii și care sunt răspunsurile primite

După cele două prezentări, în fața a mai bine de 400 de sibieni care au urmărit dezbaterea prin intermediul mai multor canale au început a fi adresate întrebări sau propuneri reprezentanților ADI Eco și Primăriei Sibiu. Redăm mai jos cea mai mare parte din aceste discuții, indicând – acolo unde au fost făcute prezentări – și numele sibienilor care s-au.

Silviu Scrob: În relația dintre Primărie și ADI Eco, Primăria trebuie să se supună deciziei ADI Eco atunci când vine vorba de calculul taxei?

Marian Popa: Consiliul local Sibiu, ca orice alt consiliu din România, are competența de a-și aproba toate taxele. ADI Eco are competență în a aproba tarifele operatorilor de salubrizare din județul Sibiu.

Silviu Scrob: În documentarea pentru noile taxe, Primăria a consultat orașele europene din străinătate, cu care Sibiul este înfrățit, pentru a vedea cum a început implementarea sistemului ”Plătește pentru cât arunci” (Deventer, Marburg, Klagenfurt etc)?

Marian Popa: Nu, dar am consultat ghidul de bune practici al UE și exemple practice din alte orașe decât cele menționate

”Autoritățile nu au infrastructura pentru a cântări gunoiul și pentru ca noi să putem plăti pentru cât aruncăm”, a mai spus Silviu Scrob, care a prezentat, pe scurt, și propunerea lui de calcul a taxei de salubrizare. Propunerea – realizată ca urmare a unei săptămâni de studiu pe acest subiect – poate fi citită aici

 

Corina Grigorescu: Vom primi banii înapoi pentru o taxă ilegală (cea pentru imobilele nelocuite) încasată în ultimii doi ani?

Marian Popa: Taxa nu a fost ilegală, ci a fost conformă regulamentului de atunci, care nu a fost atacat.

Corina Gricorescu: O să îl atacăm. De ce nu au fost identificați cei 50.000 de sibieni rău-platnici și cum va face Primăria să își recupereze banii de la aceștia?

Marian Popa: Nu sunt rău-platnici. Avem o populație de aproximativ 169.000 de persoane Există aproximativ 50.000 de persoane care nu s-au declarat la plata taxei de salubrizare, deci nu sunt rău platnici, ei nici nu există în evidențe. Nu este o problemă doar la nivelul Primăriei Sibiu, ci în toată țara, deoarece nu există posibilități legale să verificăm numărul de membri dintr-o familie. Mergem la ușă și întrebăm câți locuiesc în casă: ni se spune că sunt doi, căci ceilalți sunt în vizită. Pentru anii anteriori nu avem cum să colectăm banii de la cei care nu au declarat, din acest an căutăm metode să încasăm toate taxele de la cei care utilizează sistemul.

 

Constanța Crețu: Eu consider că trebuie făcute investiții. Domnule Popa, cum stabiliți dumneavoastră volumul deșeurilor produs de o persoană, când platformele de la blocuri sunt la dispoziția oricui. Firmele merg cu mașinile și descarcă în tomberoanele oamenilor gunoiul. Fără să închideți și acoperiți platformele, cum stabiliți, domnule Popa, volumul?

Marian Popa: S-a înțeles greșit că nu mai facem investiții în sistem. Nu mai facem investiții pentru acest mod de calcul. Dar vom face investiții pentru dezvoltarea infrastructurii: containere cu acces controlat pentru sibienii de la blocurile de locuințe. Aceste 70 de containere au carduri de acces pe care le vom împărți tuturor apartamentelor de la blocurile arondate. Vom ști exact ce apartament și ce recipient folosește și ce fracție aruncă la gunoi.

Constanța Crețu: Propunerile mele: pe lângă închidere și amplasare de camere de supraveghere pentru a se constata cine încalcă regulile, noi să ne cumpărăm de la serviciul de salubrizare acei saci de colectare personalizați, pentru că atunci e foarte sigur că ce am pus în sac este al meu. Și doar sacii aceia să fie ridicați.

 

Sorin Reit: Înțeleg să se dorește aplicarea unui principiu european, poluatorul plătește, plătim pentru cât aruncăm. Dar ”locuința plătește acum”. Primăria să publice algoritmul de calcul cum s-a ajuns la aceste costuri pe locuință. Legea nu interzice a lua taxele pe persoană și această taxă a fost dezbătută și aprobată la Târgu Mureș și Bacău și s-a aprobat calculul pe persoană.

ADI Eco înțeleg că e o organizație intermediară între Soma și primării. Soma emite o factură, dânșii o repartizează. Cum se face monitorizarea, se cântărește? Se pleacă de la volum și se ajunge la tone, cum?

Claudia Iordănescu: Referitor la cum se contorizează deșeurile pe care Soma le colectează și se repartizează pentru fiecare unitate teritorial administrativă: cantitățile colectate de Soma sunt cântărite separat. Se cântăresc la instalația unde sunt destinate. Deșeurile reziduale se cântăresc la intrarea în depozitul de deșeuri. Cele reciclabile – la intrarea în stația de sortare. Fiecare mașină este însoțită de un bon de cântar, bonuri care se centralizează. La raportul lunar, controlul se realizează încrucișat deoarece se depune același model de raportare, din partea tuturor operatorilor: mu poate Soma să depună o cântărire care nu e depusă și de operatorul depozitului. Deci se face un raport încrucișat. De multe ori, atât reprezentanții ADI Eco și împuterniciți din tot județul au asistat, fizic, la cântărirea și colectarea deșeurilor. Acest lucru este permis de ori câte ori se solicită.

Sorin Reit: Firma Soma cu ce a venit? Cu ce capital?

Claudia Iordănescu: A venit la o licitație publică în 2016 cu 43 de autospeciale. Anul trecut a făcut investiții de două milioane de euro. Acestea se amortizează din tarif. La sfârșitul contractului rămân utilizatorului, iar mașinile de colectare și transport sunt prevăzute ca bunuri de preluare, asta însemnând că la finele contractului, dacă autoritățile locale vor dori să le păstreze, le pot păstra, sub rezerva că dacă va exista vreo valoare neamortizată va trebui achitată.

 

Alexandru Costan: În 2016, eu am propus pentru verificarea încrucișată a numărului de persoane. De ce sumele facturate de la bugetul local au crescut de la 11 milioane în 2016 la 30 de milioane de lei în 2020? Tarifele au crescut aproape cu 100% atât la colectare, cât și sortare?

Marian Popa: Tarifele Soma se aprobă în adunarea generală a asociaților ADI Eco Sibiu prin votul tuturor primăriilor membre. În 2018, legea a impus autorităților locale să aprobe tarife diferențiate pe fracțiile de deșeuri. În 2016 Soma a venit cu un tarif unic, iar la finele lui 2018 a venit cu tarife diferențiate raportate la fiecare fracție în parte. Tot din 2018 fost introdusă contribuția la economia circulară. Totodată, din 2016 au crescut salarii și așa mai departe.

Claudia Iordănescu: S-a mărit tariful și de depozitare la Cristian, precum și creșterea de anul trecut a salariului minim pe economie. Dar tarifele pe care le vedeți acum la Soma sunt în vigoare de la începutul anului 2020. Anul acesta tarifele nu au fost modificate.

 

Ciprian Ciocan: În ce măsură acest nou regulament sprijină persoanele care folosesc corect acest sistem, persoanele care de patru ani colectează selectiv pe patru-cinci fracții, deoarece pe parcursul lui 2021 taxa se aplică nediscriminatoriu și se transmite un mesaj către populație că toți colectăm incorect, iar cei care o fac corect vor trebui să meargă la acele centre de colectare. Pe când cei care colectează greșit nu trebuie să facă nimic, cei care colectează corect trebuie să se deplaseze la centre de colectare. Propun să avem un sistem de transparență, prin care în fiecare lună să fie publicate cantitățile de reciclabile care se colectează și felul în care se valorifică, iar pe baza acestor cifre putem motiva populația să colecteze corect. Câți bani se întorc la Primăria Sibiu din valorificarea acestor deșeuri?

Marian Popa: Taxarea pe persoană nu permite diferențierea celor care colectează selectiv de cei care nu fac asta. Introducem un abonament cu un număr prestabilit de ridicări, deoarece avem nevoie de un punct zero. Vom monitoriza toate ridicările de deșeuri reziduale de la case. Da, nu avem încă centrele de colectare ale municipiului, unde cetățenii să ducă deșeurile sortate în mod gratuit. Ele sunt pe lista de investiții pentru SMID 2, dar în Sibiu există cel puțin șase operatori activi care plătesc pentru deșeurile sortate. Centre comerciale gen Carrefour sau Kaufland au automate unde dau bonuri de valoare pentru reciclabilele colectate selectiv. Nu dorim să îi pedepsim pe cei corecți. Dar actuala infrastructură nu permite o individualizare.

Avem 71.000 de imobile, 169.000 de locuitori, introducem pentru prima dată noțiunea de loc de consum. Noi nu taxăm apartamentele, ci locul de unde se colectează deșeurile.

Ori Primăria, ori ADI Eco va publica rezultatele. Pentru 2020, Primăria Sibiu nu a plătit un milion de euro către operatori, milion de euro obținut din valorificarea deșeurilor de ambalaje. Practic economia realizată prin colectare selectivă a fost de un milion de euro.

Claudia Iordănescu: S-au acoperit costurile cu activitatea de sortare și, parțial, ridicarea și transportul deșeurilor reciclabile. ADI Eco va posta începând cu 15 februarie, pe site-ul propriu, un tabel centralizator în care fiecare va putea să vadă cantitatea de deșeuri reciclabile colectate din fiecare localitate, precum și cantitatea de deșeuri valorificată din fiecare UAT în parte.

De ce sunt doar trei abonamente și de ce se începe direct cu tariful ”Practic”? În loc să fie principiul plătește pentru cât arunci, arunci mai mult, dar plătești mai puțin.

Marian Popa: Sunt trei abonamente pentru că introducerea acestui nou mod de calcul s-a făcut luând în considerare reducerea de ridicări ale pubelei de rezidual. Dacă până anul trecut erau 52 de ridicări, acum niciun abonament nu mai pune număr maxim de ridicări. La Eco – o ridicare pe lună, Practic – două ridicări, Maxi – trei ridicări pe lună. Am considerat că este suficientă noutatea acestui sistem de colectare și nu vrem să bulversăm cetățenii prin introducerea unui sistem ”100% pentru cât arunci”.

Abonamentul Practic a fost ales raportat la numărul de imobile locuite în Sibiu, a trebuit să alegem varianta medie deoarece ne asigură sustenabilitatea sistemului. Vom introduce măsuri care să crească interesul și responsabilitatea pentru colectarea selectivă.

 

Dacă interesul e de a avea cât mai puțin ridicări, de ce în cazul abonamentului Eco, raportat la preț și număr de ridicări rezultă un cost de 28 de lei pe ridicare, iar la Maxi rezultă un cost de 13 lei pe ridicare. Asta pe când celor de la Soma li se plătește șase lei pe ridicare. Am studiat o săptămână jumătate acest regulament și nu văd de ce la abonamentul Eco costul pe ridicare e mai mare decât la cel Maxi?

Marian Popa: Abonamentul Maxi este 40,8 lei pe lună și include toate fracțiile, toate ridicările. Ridicările sunt calculate independent.

 

Claudia Doina Bicleșanu: Cei care locuiesc în centrul Sibiului, unde sunt curți cu multe apartamente, cum veți face diferențierea dintre apartamente? Eu stau într-o clădire cu zece apartamente în care locuiesc șase persoane.

Marian Popa: Condominiile vor fi tratate la fel ca și blocurile de locuințe. Au alocate un anumit număr de pubele, un anumit volum care va fi distribuit pentru fiecare din imobilele care se declară locuite. Taxăm acum locul de consum – toate pubelele din curtea comună sunt ”cip-ate”, vor fi arondate apartamentelor din imobil și vom determina volumul pe fiecare imobil.

Florin I: În 2019 taxa era de 7,9 lei de persoană, apoi s-a scumpit motivat de introducerea principiului Plătește pentru cât arunci. La fel, în 2020 s-a scumpit tot motivând principiul PPA. Acum Primăria vrea să crească la 430 de lei de persoană, adică 450% față de acum nici doi ani. Gunoiul rezidual se ridica săptămânal. Coroborând scumpirea cu scăderea numărului de ridicări, ajungem la o scumpire de 900%. Prin urmare, cum poate fi limitată creșterea? Doar de Justiție? Eu am ghinion că nu locuiesc cu opt persoane?

Marian Popa: În mod real, există o creștere a taxei doar pentru imobilele locuite cu una sau două persoane. Pentru peste 50% din populația Sibiului, tariful se menține sau scade. Se analizează măsuri de sprijin pentru persoanele care locuiesc singure.

Florin I: Se menționează costul depozitării, a sortării și a compostării. Curățenia orașului ar fi o treabă de echipă. Primăria nu vrea să își asume nicio răspundere. O cofinanțare, care tot din taxele noastre se face până la urmă. Primăria vrea să ne impute integral costurile operatorului. Primăria nu dorește să facă efort la echipă, când are un excedent financiar.

 

Horea Tălnaru: Cum se compensează taxa de salubrizare pentru cei singuri?

Marian Popa: Nu se va realiza prin creșterea tarifelor celorlalți utilizatori.

E vorba de ajutor social? Pentru că nu toate persoanele singure sunt de ajutor social. Pe de altă parte, nu e normal nici ca o persoană singură să plătească cât șase.

Claudia Iordănescu: Se va reface calculul pentru cazurile cu o persoană.

Marian Popa: Reducerile vor fi acordate în funcție de volumul de deșeuri, pentru toate persoanele singure.

Locuitor al comunei Cristian: Care sunt motivele creșterii cu 85% a taxei de salubrizare? Când se vor aduce pubele pentru carton-hârtie și sticlă?

Ciprian Simulescu: Infrastructura pentru Cristian este cea alocată prin SMID 1. Acum lucrăm la SMID 2 care să ridice performanța celui existente. Avem prevăzute colectări pe toate fracțiile în toate UAT-urile și cea mai mare investiție va fi o stație de tratare mecano-biologică, una care lipsește acum. Tot ce avem în pubela neagră va trece printr-o astfel de stație, astfel încât vom reduce foarte mult cantitățile de deșeuri care ajung la groapa de deșeuri. În noul proiect, veți avea pubele pentru toate fracțiile.

Claudia Iordănescu: La Cristian se va recalcula această taxă.

 

Pentru mine, diferența de 90 de lei între Eco și Practic e nimic, pe an. Dar când încearcă să îi amendeze și pe cei care colectează selectiv, îmi vine să nu mai selectez. Eu aș vrea să plătesc exact pentru cât arunc la bloc. Cum...?

Marian Popa: Sistemul are un moment zero, este o schimbare foarte mare de paradigmă. Nu mai calculăm taxa la numărul de persoane, ci încercăm să o calculăm la volum. E adevărat, nu avem mijloacele tehnice pentru a face aceste măsurători cu acuratețe pentru toți locuitorii. De aceea punem în funcțiune proiecte cu sisteme controlate de acces în 26 de platforme din oraș, care să ne dea o imagine despre cum vom proceda în continuare și cum vom moderniza sistemul. Încercăm să rezolvăm problema cuantificării. Municipiul Sibiu are o medie de colectare selectivă de 26%, iar media națională este de 11%. Niciuna din țările Germania sau Italia nu au ajuns la actualul grad de colectare după 20 sau 30 de ani. Noi suntem la început.

Amenzi? Niciun popor nu a fost educat fără amenzi.

Marian Popa: Suntem de acord, dar cel puțin pentru prima jumătate din acest an vom face informarea corectă a cetățenilor și să învețe să colecteze selectiv.

 

Emanoil Pârvu: Din 2019, societatea Soma a montat cip-uri pe pubele negre. Atunci ni s-a spus că gunoiul va fi cântărit și evidențiat pe fiecare gospodărie sau apartamente. Ni se spune că plătim pentru cât aruncăm, dar nu e așa. De ce nu cântărește cantitatea? Cu o ridicare pe lună, ce facem, ținem gunoiul o lună? Să stăm o lună cu gunoiul în curte ajungem la chestii mirositoare.

Marian Popa: A fost implementat sistemul digital din 2019, pentru case e 100% funcțional, se vor număra toate ridicările. Avem un regulament aprobat din 2018, care prevede că deșeurile reziduale și biodegradabile se pun în saci închiși tocmai ca să nu miroasă. Numărul de ridicări pentru biodegradabil, care poate produce cel mai mare disconfort din cauza mirosului, va fi unul săptămânal.

Eleonora Bența: După toate discuțiile și expunerea celor din ADI Eco să înțelegem că se vor modifica aceste tarife. Pe mine mă doare să contribui la reciclare și să plătesc la fel ca ceilalți. Mi-e foarte dragă ideea de economisire și reciclare. În propuneri, nu s-a făcut referire la economisirea deșeurilor. Și sper ca noua grilă să conțină cel puțin șase sau șapte tarife pentru cei singuri, cu tarife mici, cei care reciclează și cei care nu.

Claudia Iordănescu: În urma dezbaterilor și propunerilor, acest regulament va suferi modificări, va conține mult mai multe lucruri decât cel supus dezbaterii. Cu cât cantitatea pe care noi, sibienii, o vom valorifica mai eficient, cu atât vom vedea beneficiile.

 

Marian Popa: Să fie convinși toți cei care ne-au scris că vor fi tratate propunerile cu seriozitate. Cele care vor răspunde economic, financiar, legal, echității, acelea vor fi introduse în noul regulament.

Claudia Iordănescu: Vă promitem că vom mai organiza astfel de evenimente, ne vom face un obicei, poate așa vom învăța mult mai mult împreună ceea ce înseamnă un management al deșeurilor. Să vedeți de unde am plecat, unde am ajuns și unde ne dorim să ajungem. Nu vom putea mulțumi pe toată lumea, dar vrem să mulțumim pe cât mai mulți. Fiecare avem de învățat unii de la alții. Vă mulțumesc pentru implicare.

 

Urmăriți mai jos înregistrarea dezbaterii de joi seara:

Vizualizari: 6133

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Lulica Birtu

Acum 1 lună

(Sibiul e singurul municipiul din România care colectează din poartă în poartă patru categorii de deșeuri în zonele de case și cinci categorii de deșeuri din zonele de blocuri.) Lasati vrajeala ca orasul Sibiu e singurul din univers care colecteaza gunoiul ca nu tine!! Poate ca taxa de gunoi e cea mai mare din tara,perfect de acord,sigur e peste nivelul multor tari din Europa,daca se va aplica aceasta taxa.Oricum servicile oferite sint execrabile dar voi ne taxati ca niste servici premium.Ce sa mai zic ca unele dintre zonele noi de blocuri din oras au doar o zona unde sa duca gunoiul,cel putin 30 de blocuri la aceleasi containere,sa nu zic de curatenia din jurul containerelor si de frecventa ridicarilor.
Raspunde

Demisia fodor incompatibila (legal si moral)! !

Acum 1 lună

Cucoana fodor sta ascunsa in papusoi acum. Singura reactie a ei, inainte ca vehementa sibienilor sa fie asa mare a fost: ca dezbaterea publica este doar de fatada fiind o obligatie legala ce primaria o are, pentru ca oricum regulamentul acesta va intra in vigoare. Ce au reusit functionarii primariei sa demostreze in dezbaterea live de ieri ? ca sunt relativ incompetenti nereusind sa raspunda unor intrebari simple. Una dintre ele: cum poate fi conceput (de cineva intreg la minte) cresterea abonamentul unei persoane cu 900% din vara lui 2019 pana azi?? O persoana platea in vara lui 2019: 7,9 lei si beneficia de ridicari saptamanale – adica 52 ridicari de rezidual (singurul gunoi ce conteaza ce se plateste) Acum dupa logica nemteasca (a se citi infailibila) a primariei, o persoana ar fi trebuit taxata cu 430 de lei, adica cu 455% mai mult decat in urma cu 18 luni! (refolosind la infinit in ultimii 3 ani sloganul cu “plateste pt cat arunci”) Trebuie luat in calcul ca frecventa ridicarilor a fost recent redusa la jumatate, asa ca persoana in cauza beneficiaza doar de jumatate din serviciile de care beneficia. Astfel inmultind cu 2 ajungem la fabuloasa scumpire de 900% pentru abionamentul unei singure persoane! Cred ca ideea calculelor si preturilor mari cred ca poate fi doar una (cata vreme suntem avansati fata de restul tarii si reciclarea e totusi la 26% la SB fata de media tarii = 11%) . sa bage mana in buzunarul sibienilor cat mai mult , excedentul primariei sa fie cat mai mare, ca ei sa-si justifice mariri salariale aparatului propriu incompetent cat mai mari. doar atat stiu sa faca. Ar trebui o investigatie sa vedem cu cat si-au marit lefurile in ultimii ani, in paralel cu tunul ce voiau sa-l dea sibienilor.
Raspunde

Andrei Andrei

Acum 1 lună

Cică nu se poate stabili câte persoane locuiesc în imobil. Dar Evidența Populației ce păzește?!
Raspunde

Gogu Matrozu

Acum 1 lună

Au dat explicatii academice la scumpirea de 300%.
Raspunde

Sibian Nesasificat

Acum 1 lună

Mai avem primar? Sau suntem condusi de Turcan, via Soma? Sibieni imbecili!
Raspunde

Florina Groza

Acum 1 lună

Ce nu inteleg eu la societatea romaneasca este...de ce o taxa in avans,si pe deasupra marita. Veniti cu serviciile,si demonstrati-ne ca nu sunteti de rea credinta,si va meritati banii. Nu e iobagie aici. Cei din blocurile noi din Selimbar,majoritatea lor,cara gunoiul la tomberoanele stradale.Pei nu putem plati tot noi pt ei,ca nu le impuneti si lor taxa,si o recuperati de la noi.Inteleg ca este o afacere si trebuie sa aiba sustenabilitate,insa stim cu totii,ca peste taxele de la imobile,mai vin niste bani de la bugetul statului,iar din gunoiul ala selectat,plastic metal sticla compost,se fac bani frumosi. Nu fi-ti hapsani,ca puteti pierde mai mult.
Raspunde

Bogumil Agușteriței

Acum 1 lună

Oradea, Clujul, Timisoara, Brasovul sunt in liga campionilor. Noi cu Fodor suntem in liga sateasca. Asta ati votat, asta avem!
Raspunde

Bogdan Bogdan

Acum 1 lună

Ori nu ati postat intrebarile si raspunsurile cele mai importante, ori dezbaterea nu a fost cea potrivita. Cand sunt atatea conditii imposibil de acceptat in noul abonament, mi se pare dureros ca interesul celor prezenti s-a indreptat spre capitalul si investitiile SOMA, de exemplu. Imi pare rau ca nu am stiut de aceasta dezbatere
Raspunde

BON BON

Acum 1 lună

De ce onor Primăria nu face o verificare încrucişată între Evidenţa Populaţiei şi statele de plată a taxelor la blocuri pentru a avea o situaţie reală. Iar la casele cu curte se poate face verificarea "din poartă în poartă".
Raspunde

Doina Dragoi

Acum 1 lună

Consider că trebuie să se calculeze taxa la nr.de persoane și nu la suprafață.Suprafata nu are nici o legătură cu nr.de persoane,nu aveți nici o logica.Ex.presupun că o persoană are un ap.cu o suprafață sa zic de 400mp.Sa mi explicați ce legătură are suprafața cu persoana? Indiferent ce suprafața are i pers.,tot atât produce gunoi menajer sau firma respectivă și a calculat un profit pe care sa l obțină în 2021? .Sa fim seriosi
Raspunde

Mihai Muntean

Acum 1 lună

Cine conduce, in calitate de presedinte, ADI ECO Sibiu? Nimeni altul decat o oareacare DANIELA CIMPEAN. Ea trebuie sa raspunda cu privire la GESTIONAREA DEZASTRUOASA a colectarii deseurilor in judetul Sibiu!!!! Atentie alegatorilor inocenti care au votat cu PNL.
Raspunde

Stelian Popescu

Acum 3 săptămâni

Se recunoaște de autoritățile publice locale faptul că nu se poate cuantifica, cantitatea de deșeuri colectată/ridicată de la o persoană care locuiește la bloc. Prin urmare nu se va putea face nici-o corelație între suprafață, nr. de persoane și cantitatea de gunoi colectată/ridicată. De asemenea, nu se poate observa o modalitate practică de ridicare a pubelelor goale sau parțial goale din zonele de colectare centralizată a gunoiului. Prin urmare poți plătii doar ridicarea unei pubele goale, raportată la volumul ei. Din cuprinsul regulamentului nu se desprinde nici-o obligație a autorităților publice locale pe linia amenajării, dotării sau supravegherii modului de colectare a gunoiului, ceea ce ne poate duce la concluzia că în condițiile unui management defectuos, în viitor putem majora și aceste taxe aberante. La diferite ore din zi, în zonele publice de colectare, o bună parte din agenții economici sau persoane din zona caselor deversează gunoaie de diferite tipuri ale căror costuri, potrivit principiului de colectare, le vor suporta cetățenii de la blocuri! Cred că era normal să se identifice o modalitate de acces și colectare a gunoiului, în zonele publice, pe bază de cartelă/card sau printr-un sistem de supraveghere video, dedicat. Aș aprecia dacă o parte din cele semnalate vor face obiectul analizei din partea reprezentanților managementului colectării gunoiului. Mulțumesc pentru înțelegere.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus