Luni,
18.08.2025
Thunderstorm
Acum
19°C

Peste 60 de sibieni au fost amendați joi, pentru că au ieșit în oraș fără masca de protecție

Peste 60 de sibieni au fost amendați joi, pentru că au ieșit în oraș fără masca de protecție

Polițiștii sibieni continuă să aplice sancțiuni contravenționale celor care nu respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă. În ultimele 24 de ore, la activităţile de verificare au participat 172 de forțe ale poliției și poliției locale. 

Cu această ocazie, au fost verificate 985 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 61 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 286 de mijloace de transport, din care 71 de mijloace de transport în comun, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.250 de lei, respectiv 60 de sancțiuni în valoare de 2.250 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și două sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.     

De asemenea, polițiștii locali sibieni au verificat 226 persoane și au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.

Jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunii montane Păltiniș. În urma desfășurării activităților au fost  aplicate trei avertismente scrise  pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat 12 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Au fost aplicate două avertismente.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Marcian Radu

Acum 4 ani

Deci au amendat cam 2% din cei care NU mai poarta masca prin centru... Buna treaba!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus