Peste 100 de medici stomatologi din peste 70 de cabinete lucrează la nivelul municipiului Sibiu cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și sunt zeci de servicii decontate prin contract cu casa. Cu toate acestea, am ajuns la concluzia că putem beneficia de mult prea puține servicii susținute de stat, într-un cabinet stomatologic. Motivul? Banii care ajung la medicii dentiști sunt mult prea puțini și nu acoperă o gamă largă se servicii. Reporterii Turnul Sfatului au vorbit cu șase medici stomatologi care primesc un plafon de aproximativ 1.600 de lei pe lună pentru servicii în medicina dentară. Ce înseamnă asta? Maxim cinci pacienți și plafon epuizat în câteva zile.
La nivelul municipiului Sibiu, în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), își desfășoară activitatea 118 medici stomatologi, cuprinși în 78 de cabinete medicale stomatologice, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții CJAS Sibiu.
Modalitățile de plată și stabilirea valorii de contract au în vedere mai multe aspecte printre care suma alocată fiecărei case de asigurări de sănătate pentru servicii de medicină dentară; numărul de medici de medicină dentară şi dentişti care intră în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate, dar și gradul profesional. Astfel, pentru medicul primar se aplică o majorare de 20%, iar pentru medicul care nu a obţinut un grad profesional se aplică o diminuare de 20%. De asemenea, pentru medicii din mediul rural suma ajustată cu gradul profesional se majorează cu 50%. Suma orientativă/medic specialist/lună la nivel naţional este de 2.000 lei/lună. Suma contractată se defalchează pe trimestre şi luni.
Sumele sunt mici și se epuizează repede. Pensionarii și copiii au întâietate
Reporterii Turnul Sfatului au vorbit cu mai mulți medici stomatologi pentru a vedea care sunt sumele lunare decontate de Casa de Asigurări de Sănătate și cum se descurcă să ofere aceste servicii pacienților. Cei mai mulți spun că sumele sunt foarte mici în comparație cu costul real al lucrărilor, banii se epuizează în câteva zile și cu greu pot rezolva problemele câtorva pacienți.
La un cabinet stomatologic din Sibiu, medicului stomatolog ne spune că oamenii află că lucrează în contract cu CJAS fie sunând, fie interesându-se pe site-ul instituției. Suma aproximativă pe care o primește în urma contractului este de 1.600 de lei, bani prea puțini pentru a-și mulțumi toți pacienții.
„Am o listă întreagă de pacienți, dar nu am cum să-i mulțumesc pe toți, pentru că primesc 1.600 de lei pe lună, atât iau de la CJAS, în condițiile în care o obturație este cel puțin 150 de lei, deci cât poți să lucrezi? Atunci lucrez mai mult cu pensionarii și copiii. Este o diferență destul de mare de preț față de cât decontează casa și cât costă în realitate. De exemplu, o obturație este decontată de casă cu 94 de lei, dar în realitate costă cel puțin 150 de lei. Și acesta este costul dat de casă este de cel puțin cinci ani de când am eu contractul. Nu cred că mai există cineva care să facă o obturație cu 94 de lei în Sibiu, pentru că nu-și acoperă cheltuiala, să nu mai vorbim de alte lucrări sau tratamente, dar asta este: ei atât dau, iar tu te descurci. Fondurile se epuizează și în cinci zile și poți lucra foarte puțin pacienți. De exemplu, la un pensionar este 500 de lei o proteză. Ai făcut trei, ai epuizat fondurile. Banii sunt stabiliți de la nivel național și așa ajung în cabinete. Eu trebuie să mă încadrez în acea sumă. După ce a fost epuizată, orice pacient mă sună nu-l mai pot lua în aceste condiții”, spune medicul stomatolog din Sibiu.
La un alt cabinet este aceeași problemă. Banii sunt puțini și nu acoperă prea multe servicii.
„Da, avem o listă și cu lucrări și cu prețuri pe care le putem face în contract cu Casa de Asigurări, dar primesc 1.400 de lei pe lună. În aceste condiții am ales să lucrez mai mult pentru copii, pentru că la adulți nu pot face multe. Mă axez pe ei și încerc să ajut cât de mulți, pentru că la copii cu multe probleme dentare în ziua de astăzi. Cam trei zile țin fondurile pe lună, dar fac ce pot. Îi rotesc. Îi chem luna asta, apoi și cealaltă, încerc să iau cât de mulți pot în funcție de problemele pe care le au. De exemplu, dacă am copii cu cinci carii, patru sigilării și o extracție s-au dus toți banii de la casă. Din păcate, asta este situația. Bugetul este foarte mic și atunci facem ce putem. Vă spun am lucrat și cu copii din centre de plasament și care aveau un tutore legal sau proveneau din familii nevoiașe. Trebuie să-i ajutăm cumva”, spune un alt medic stomatolog.
La un alt cabinet situat în incinta Căminului Dr. Carl Wolff, un alt medic stomatolog, o altă poveste.
„Aproximativ 1.500 de lei pe lună primesc de la casă. Acum cabinetul meu este în incinta căminului Dr. Carl Wolff și în principal îmi ajung pentru copii, dar aici sunt și bătrâni. Acesta a și fost scopul pentru care am făcut contract cu casa. Ne descurcăm în sensul că putem face un caz, de exemplu un caz de proteză și o plombă și cam atât. Dacă ar fi mai mulți bani ne-am descurca și mai bine, dar cam atât intră suma respectivă”, spune stomatologul.
La sat banii sunt ceva mai mulți, dar problemele mai mari
Medicii stomatologi care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate le sunt decontate sume ceva mai mari, dar tot insuficiente pentru problemele celor care se prizintă la cabinete. Reporterii Turnul Sfatului au sunat la un cabinet din Porumbacu. Medicul stomatolog povestește cum se descurcă.
„Primesc în jur de 2.000 de lei pe lună de la casă. Acum vă spun sincer. Pentru că nu-mi ajunge plafonul lucrez doar pentru copii, pensionari și pentru persoanele cu handicap. Cam în două săptămâni se terină plafonul. De exemplu, în această lună le-am terminat deja și am lucrat în avans și pentru luna viitoare, ca să mă pot descurca. Asta este la țară, dar la oraș este și mai mic plafonul. Pe de altă parte însă, dacă nu aveam contract cu casa nu ar fi venit copiii aici la țară unde sunt eu. Tarifele mele de aici sunt oricum la jumătate față piața de la Sibiu și tot este greu. Chiar săptămâna trecută a venit o doamnă la mine pentru două obturații. A trebuit să scot doi molari. I-am spus, inițial, să-mi dea 60 de lei, dar biata nu avea decât 50 de lei strânși. Atunci i-am spus să-mi dea doar 40, să-i rămână și ei măcar 10 lei. Atât de greu este”, spune medicul stomatolog din Porumbacu.
Un alt medic stomatolog care are cabinet și în Sibiu, pe strada Mihai Viteazu, dar are și unul la sat spune că a ales să lucreze cu casa doar pentru a-i putea ajuta pe copii.
„Vreau să vă spun că lucrez cu casa datorită copiilor, dacă nu, aș fi renunțat de mult. Am pacienți care nu stau bine din punct de vedere financiar și-i am de mult timp. Să știți că eu din toată suma pe care o primesc de la casă mai mult de trei copii nu pot să fac. Este foarte puțin față de problemele care sunt din punct de vedere stomatologic, jignitor, dar eu vreau ca generațiile care vin acum, copilașii noștri, să fie educați din punct de vedere sanitar. Să înțeleagă și părinții și copiii că profilaxia este ieftină, nu este dureroasă și dacă vor pleca de la principiul acesta rezultatele vor fi bune. Trebuie să schimbăm puțin mentalitatea și să facem educație sanitară, pentru că suntem în anul în care suntem. Este dureros să văd că sunt copii ale căror familii într-adevăr nu au bani și în acest caz nu le iau bani, poate doar să-mi scot materialul dar nu pe munca mea, tocmai pentru a-i ajuta”, spune medicul.
De anul acesta sumele acordate de CJAS vor crește
Anca Macaveiu, director executiv pe relații contractuale la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate spune că sunt anumite criterii în funcție de care se împart acești bani. De asemenea, încă se lucrează la bugetul pe anul acesta. În momentul în care va fi gata, directorul spune că ne putem aștepta la sume mai mari.
„Sumele acestea sunt în buget și se împart în funcție de gradul profesional de și localitate, dacă este urban sau rural. Aici apar diferențe de valori de contract. Acum s-a trimis bugetul pe luna februarie și o să încercăm să afișăm pe site și furnizorii și valoarea pe contract. Sumele se primesc și în funcție de medic. Dacă este un singur medic specialist, valoarea este mai mică, dacă este o clinică cu mai mulți medici angajați acolo sumele sunt mai mari și, într-adevăr, aceste sume sunt de la Casa Națională și vă dați seama că trebuie împărțite. Noi tot timpul solicităm în plus, fundamentăm, dar până va fi bugetul pe an, atunci vom primi mai mult. Acum se merge la 1/12 din bugetul de anul trecut. Lunile ianuarie, februarie și cel mai probabil și martie, așa se va merge. Apoi aceste sume vor crește”, spune Anca Macaveiu.
Toate detaliile cu privire la modalitățile de plată și deconturi le găsiți pe site-ul Casei Județene de Asigurări de Sănătate. De asemenea, mediții dentiști care lucrează cu casa pot fi găsiți într-o listă afișată la sediul institutiei, cât și pe site, la sectiunea , , <Asistenta medicala dentara>, .
Mai jos aveți lista cu serviciile decontate de casă și prețurile acestora.
- PACHETUL DE SERVICII MEDICALE DE BAZĂ PENTRU MEDICINA DENTARĂ
Cod |
Acte terapeutice |
Tarif lei |
Suma decontată de CAS |
||
Copii 0 - 18 ani |
Peste 18 ani |
Beneficiari ai legilor speciale |
|||
13.***) |
Proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă ***) Se acordă o dată la 4 ani. |
850 |
60% |
100% |
|
20. *****) |
Aparate şi dispozitive utilizate în tratamentul malformaţiilor congenital *****) Se acordă numai de medicii de specialitate în ortodonţie şi ortopedie dento-facială. |
780 |
100% |
||
18. *****) |
Decondiţionarea tulburărilor funcţionale prin aparate ortodontice, inclusiv tratamentul angrenajului invers prin inel/gutiere + bărbiţă şi capelină *****) Se acordă numai de medicii de specialitate în ortodonţie şi ortopedie dento-facială. |
546 |
100% |
||
23. |
Menţinătoare de spaţiu mobile |
468 |
100% |
||
22. *****) |
Reparaţie aparat ortodontic *****) Se acordă numai de medicii de specialitate în ortodonţie şi ortopedie dento-facială. |
390 |
100% |
100% *1) |
|
16. |
Element protetic semi-fizionomic (metal+acrilat/compozit) |
170 |
100% |
60% |
100% |
2.2. |
Tratamentul de urgenţă al traumatisme- lor dentoalveolare/dinte |
150 |
100% |
100% |
100% |
14.1. ****) |
Rebazare proteză |
150 |
100% |
100% |
|
1.*) |
Consultaţie - include modelul de studiu, după caz, controlul oncologic stomatologic, evidenţierea plăcii dentare prin colorare, după caz şi igienizarea bucală *) Se acordă o singură consultaţie la un interval de 12 luni pentru un asigurat peste 18 ani şi o consultaţie la 6 luni pentru copii până la 18 ani. |
133 |
100% |
60% |
100% |
2.1. |
Obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei |
120 |
100% |
60% |
100% |
5. |
Tratamentul gangrenei pulpare |
109 |
100% |
60% |
100% |
6. |
Tratamentul paradontitelor apicale - prin incizie - cu anestezie |
109 |
100% |
100% |
100% |
17. |
Reconstituire coroană radiculară |
100 |
100% |
60% |
100% |
3. |
Tratamentul afecţiunilor pulpare cu anestezie |
97 |
100% |
60% |
100% |
2. |
Tratamentul cariei simple |
94 |
100% |
100% |
100% |
7. |
Tratamentul afecţiunilor parodonţiului cu anestezie |
94 |
100% |
100% |
100% |
10.**) |
Chiuretaj alveolar şi tratamentul hemoragiei **) În situaţia în care se efectuează în aceeaşi şedinţă în care a fost extras dintele respectiv, nu este decontat de casa de asigurări de sănătate. |
86 |
100% |
100% |
100% |
14. ****) |
Reparaţie proteză ****) Se acordă o dată pe an. |
78 |
100% |
100% |
|
15. |
Element protetic fizionomic (acrilat/compozit) |
78 |
100% |
60% |
100% |
24. ******) |
Sigilare/dinte ******) O procedură decontată la 2 ani |
78 |
100% |
||
9. |
Extracţia dinţilor permanenţi cu anestezie |
70 |
100% |
60% |
100% |
25. |
Fluorizare (pe o arcadă dentară) |
70 |
100% *2) |
||
12. |
Reducerea luxaţiei articulaţiei temporo-mandibulare |
62 |
100% |
100% |
100% |
11. |
Decapuşonarea la copii |
47 |
100% |
||
7.1. |
Tratamentul afecţiunilor mucoasei bucale |
40 |
100% |
60% |
100% |
4. |
Pansament calmant/drenaj endodontic |
39 |
100% |
100% |
100% |
8. |
Extracţia dinţilor temporari cu anestezie |
20 |
100% |
||
19. |
Tratamentul angrenajului invers prin exerciţii cu spatula/şedinţă |
20 |
100% |
||
21. |
Şlefuirea în scop ortodontic/dinte |
20 |
100% |
- PACHETUL MINIMAL DE SERVICII MEDICALE PENTRU MEDICINA DENTARĂ
Cod |
Acte terapeutice |
Tarif -lei- |
Suma decontată de CAS |
22.***) |
Reparaţie aparat ortodontic ***) Se acordă numai de medicii de speciali- tate în ortodonţie şi ortopedie dento-facială |
390 |
100% |
2.2. |
Tratamentul de urgenţă al traumatismelor dento-alveolare/dinte |
150 |
100% |
14.1**) |
Rebazare proteză **) Se acordă o dată pe an. |
150 |
100% |
6. |
Tratamentul paradontitelor apicale - prin incizie - cu anestezie |
109 |
100% |
7. |
Tratamentul afecţiunilor parodonţiului cu cu anestezie |
94 |
100% |
10)* |
Chiuretaj alveolar şi tratamentul hemoragiei *) În situaţia în care se efectuează în aceeaşi şedinţă în care a fost extras dintele respectiv nu este decontat de casa de asigurări de sănătate. |
86 |
100% |
14**) |
Reparaţie proteză **) Se acordă o dată pe an. |
78 |
100% |
12. |
Reducerea luxaţiei articulaţiei temporo- mandibulare |
62 |
100% |
4. |
Pansament calmant/drenaj endodontic |
39 |
100% |
Sursa Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: decont dentist , edici care lucreaza cu casa , medici stomatologi , cabinete stomatologice , casa de asigurări de sanatate
Vizualizari: 8920
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cibi
Acum 1 oră
Mora
Acum 1 oră
Sibianul comentator
Acum 1 oră
Allahu akbar
Acum 1 oră
Q