Luni,
18.08.2025
Parțial Noros
Acum
17°C

Spitalul Militar din Sibiu, recunoscut ca Centru de Excelență: „Este un efort de echipă”

Spitalul Militar din Sibiu, recunoscut ca Centru de Excelență: „Este un efort de echipă”

În a doua jumătate a lunii ianuarie Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu a fost recunoscut ca şi Centru de Excelenţă în Chirurgia Herniilor. Această acreditare a fost acordată de către Surgical Review Corporation, organizaţie nonprofit din Statele Unite ale Americii, care evaluează spitale cu diverse specialităţi chirurgicale din întreaga lume, anunță reprezentanții unității spitalicești.

Secţia Chirurgie a Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu are o bogată experienţă în chirurgia peretelui abdominal, aici fiind operaţi în ultimii 10 ani peste 1.800 de pacienţi cu afecţiuni de acest tip: hernii, eventraţii, primare sau recidivate, folosind cele mai moderne tehnici, potrivit reprezentanților Spitalului Militar. Din anul 2013 toate aceste intervenţii se realizează şi prin abord minim invaziv, pe cale laparoscopică.

Col. Dr. Doru-Florian Moga şi Col. Dr. Ioan-Adrian Popenţiu au fost acreditaţi anterior individual, primind titlul de „Master Surgeon in Hernia Surgery” – Chirurg de Excelenţă în Chirurgia Herniilor.

„Suntem preocupaţi să oferim pacienţilor noştri cele mai bune condiţii şi un tratament de cea mai bună calitate, alături de condiţii corespunzătoare. Această prestigioasă certificare este rezultatul unei perioade de pregătire şi adoptare a unor standarde internaţionale, care ne aduc alături de clinici prestigioase, din Europa şi SUA”, a declarat Col. Dr. Doru-Florian Moga, Comandantul Spitalului Militar Sibiu.

Colonelul dr. Popențiu spune că totul este o muncă în echipă și vorbește despre evoluția chirurgiei moderne.

„Chirurgia modernă a peretelui abdominal este o supraspecialitate în plină dezvoltare, iar activitatea noastră este un efort de echipă, la care participă tot personalul secţiei, alături de colegii din spital. În acest fel, putem oferi în acest domeniu un tratament absolut identic cu cel din orice spital modern din lume” – a declarat Col. Dr. Popenţiu Ioan-Adrian, Şef Secţie Chirurgie.

Membri Centrului de Excelenţă sunt 4 dintre chirurgii din cadrul Secţiei Chirurgie. Este vorba despre Col. Dr. Doru-Florian Moga, medic primar chirurgie generală, Co-director centru, Col. Dr. Ioan-Adrian Popenţiu, medic primar chirurgie generală, Co-director centru, Mr. Dr. Ştefan Perişanu, medic primar chirurgie generală, Cpt. Dr. Alexandru Iliescu-Cosma, medic specialist chirurgie generală.

Din colectivul care a contribuit la completarea documentaţiei pentru obţinerea acreditării au mai făcut parte Dr. Vanina Sabău, medic specialist chirurgie generală, Dr. Cristina Dumitraşcu, medic rezident chirurgie stomatologică şi maxilo-facială și Dr. Alexandru Simionescu, medic specialist chirurgie generală.

Acreditarea obţinută este valabilă în intervalul 2020 - 2023. Pentru obţinerea acesteia, a fost realizat un audit al cazuisticii, fiind solicitate date medicale legate de pacienţii cu patologie herniară operaţi de către cei patru chirurgi. A fost luat în calcul numărul total de cazuri operate, tipul de procedee folosit, rata complicaţiilor, managementul cazurilor, urmărirea postoperatorie, protocoalele folosite.

„Ţinem să precizăm faptul că în România mai sunt acreditate în momentul actual de către Surgical Review Corporation alte 10 centre de excelenţă, pe diverse tipuri de patologii. Centrul de Excelenţă în Chirurgia Herniilor din cadrul Spitalul Militar Sibiu este al treilea centru acreditat pe acest tip de patologie de la noi din ţară”, spun reprezentanții spitalului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Disti Un metrujumate

Acum 4 ani

Ia uite specialiștii cum încalcă regula de distanțare și portul măștii !!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus