Școlile din localitatea Șelimbăr intră din scenariul galben în scenariul roșu din cauza creșterii ratei de incidență în localitate. De asemenea, la nivelul județului Sibiu, peste 170 de elevi intră, de astăzi, în învățământ on line. Alți trei elevi și un cadru didactic au fost confirmați pozitiv de la ultima raportare făcută de reprezentanții Inspectoratului Județean Sibiu.
Luni, 15 februarie, din cauza cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, a modificării ratei de incidență pe localitate sau a cazurilor de izolare în urma contactului direct cu unele persoane pozitive la virusul SARS-CoV-2, conform datelor de la D.S.P. Sibiu, încă un număr de 174 elevi din județul Sibiu învață în sistem online.
De asemenea, începând cu data de astăzi, ca urmare a creşterii ratei de incidenţă cumulată, peste pragul de 3 la 1000 de locuitori, unitățile de învățământ din localitatea Șelimbăr trec din scenariul 2 în scenariul 3 – roșu. Astfel, în perioada următoare, vor merge la școală doar preșcolarii și elevii din ciclul primar. 16 elevi din clasa a VIII-a intră în sistem on-line. Ei se adaugă celor 90 de elevi din clasele V-VII ai Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazu” Șelimbăr care învățau în sistem online din 8 februarie.
Potrivit reprezentanților ISJ Sibiu alți trei elevi și un cadru didactic au fost confirmați pozitiv de la ultima raportare. De asemenea, sunt și două cadre didactice care au intrat în izolare fiind contacți cu persoane infectate cu SARS CoV-2. Mai jos găsiți numărul elevilor care au intrat în sistem on line și motivele pentru care clasele lor au fost închise.
Mai jos puteți urmări numărul elevilor intrați în on line și motivele pentru care clasele lor s-au închis.
- clasa a VIII –a de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – elev confirmat pozitiv (25 elevi vor învăță în sistem on-line);
- clasa a IV-a A de la Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu – elev confirmat pozitiv (27 elevi vor învăță în sistem on-line);
- clasa a III-a de la Liceul de Artă Sibiu – elev confirmat pozitiv (27 elevi vor învăță în sistem on-line);
- clasa Pregătitoare A de la Școala Gimnazială „Cireșarii” Mediaș - cadru didactic confirmat pozitiv (24 elevi vor învăță în sistem on-line);
- clasa a II-a B de la Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu – cadru didactic în izolare, contact direct cu persoană infectată cu SARS-CoV-2 (28 elevi vor învăță în sistem on-line);
- clasa a I-a F de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – cadru didactic în izolare, contact direct cu persoană infectată cu SARS-CoV-2 (27 elevi vor învăță în sistem on-line).
Sursa Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: scenatiul rosu , elevi confirmati , ISJ , Inspectoratul Școlar , Șelimbăr , Sibiu , scoli inchise
Vizualizari: 4222
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ciao
Acum 1 oră
Marian Budrala
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Ron
Acum 2 ore
Gicu