Joi,
28.10.2021
Innorat
Acum
4°C

Pensiile speciale respectă Statul Român în condițiile statului de drept?

Pensiile speciale respectă Statul Român în condițiile statului de drept?

Recent (decembrie) CCR și-a motivat decizia prin care a respins ca fiind neconstituțională supraimpozitarea pensiilor speciale. Cu acest prilej, Curtea a statuat că pensiile de speciale ale magistraților (judecători, inclusiv cei ai CCR, procurori) precum și cele ale consilierilor Curții de Conturi nu numai că nu pot fi impozitate de maniera la care a procedat parlamentul dar, ele nu pot fi în niciun fel afectate, beneficiul lor aflându-se în sfera de protecție constituțională. Cu alte cuvinte, nicio lege nu se poate atinge de ele de vreme ce sunt protejate de însăși constituția țării.

Pentru a argumenta acest statut privilegiat în raport cu restul pensiilor speciale, CCR invocă disp. art.1 alin (3) din constituție referitor la statul de drept, art. 124 alin (3) referitor la independența justiției, art. 142-145 privind statutul judecătorilor CCR și art. 174 alin.(4) cu privire la efectul general obligatoriu al deciziilor CCR.

Să vedem, în rândui dintâi, în ce fel art. 1 alin.(3) din Constituție ar justifica raționamentul Curții. „România este STAT DE DREPT, democratic și social, în care DEMNITATEA OMULUI, DREPTURILE și libertățile cetățenești, libera dezvoltare a personalității umane, DREPTATEA și pluralismul politic reprezintă valori SUPREME . . și sunt GARANTATE DE LEGE”.

N-am găsit în literatura de specialitate o definiție esențializată a statului de drept. Apreciez că două elemente de bază caracterizează statul de drept și anume, a) așezarea legii la temelia construcției și funcțiunilor statului și b),garantarea prin lege și respectarea de către stat a valorilor mai sus subliniate din textul precizat. Cum se observă, noțiunea de DREPT, DREPTATE, DEMNITATE și LEGE sunt substanțiale în greutatea sintetică a textului. 

Dreptul, dreptatea, demnitatea, sunt valori eminamente social-umane și se circumscriu raporturilor interumane fie la nivel individual fie între indivizi și corpul social. Se cere ca la nivel social-statal, aceste raporturi să garanteze DEMNITATEA și DREPTATEA ființei umane – și, subliniem noi făcând trimitere la textul art. 16 alin. (1) din constituție - pe temei de deplină EGALITATE în fața legii, „FĂRĂ PRIVILEGII și FĂRĂ DISCRIMINĂRI”.

Să vedem deci cum gestionează de prezent statul român aceste cardinale cerințe constituționale.

Politica salarială de retribuire a muncii ține de capacitatea bugetară a statului. Statele bogate pot asigura salarii și pensii pe măsură. România, țară altfel bogată dar cu buget sărac, ar trebui să-și drămuiască cu mare grijă fiecare bănuț. Oricum s-ar trata dificultățile, un lucru e sigur : retribuția dreaptă și echitabilă a muncii, acest cu totul esențial drept în rândul drepturilor omului, trebuie, într-un stat de drept cum se pretinde statul român, să țină seamă de comandamentele art.1 alin.(3) din constituție. Politica salarială și de pensii nu trebuie să-i favorizeze pe unii și să-i umilească pe mulți alții. Ideea de demnitate, de drept și dreptate, până în cele din urmă de conștiință și umanitate, nu permite distribuirea vădit discriminatorie a veniturilor comune ale societății. Ori legiuitorul postdecembrist tocmai s-a abătut grav de la aceste comandamente constituționale.

În mod justificat, unele categorii profesionale merită, datorită specificului muncii , un  tratament retributiv diferențiat și el se cuvine să se reflecte în câtimea salarului pe perioada activității și, pe cale de consecință, în câtimea pensiei contributive. Abordând  problema cu referire la magistrați, trebuie subliniat în primul rând că munca acestora îndreptățește o bună salarizare. Se lucrează cu valori supreme : viața, sănătatea libertatea, demnitatea și onoarea ființei umane. Dreptatea, egalitatea de tratament în fața legii și multe alte aspecte ale prestației lor, asigură ordinea, disciplina și echilibrul în viața socială și de stat. Ei depun un efort care reclamă și presupune o mare concentrare intelectuală precum și puternice frământări de conștiință.

În regimul comunist justiția era clasată pe ultimul loc în ierarhia instituțiilor, iar retribuția magistraților oglindea acest umilitor tratament. Postdecembrist, începând cu anul 1997, salariile magistraților s-au majorat substanțial, în consecință și pensiile, păstrându-se totuși pe linia unui echilibru cât-de-cât rezonabil în raport cu veniturile salariale ale altor categorii de angajați publici. Ulterior însă, acest fragil echilibru s-a frânt prin două măsuri. De o parte li s-au acordat, ca și altor categorii de angajați de altfel, o serie de majorări și sporuri pe lângă salarul de încadrare, care au rupt echilibrul în raport cu retribuția general-salarială, iar de altă parte, la stabilirea pensiei s-a luat în calcul procentul de 80%  din venitul obținut ( salar și sporuri) doar în ultima lună de serviciu, spre deosebire de puțin peste 50%  raportat la întreaga perioadă de serviciu contributivă aplicat general salariaților.        Această vădită discriminare a condus la disproporții scandaloase în special în privința pensiei. Oameni suntem și fiecare, după capacitate, depunem o muncă reflectată în folosul social dar, solidaritatea socială nu permite o diferențiere abuzivă a retribuirii muncii, a acestui substanțial drept la asigurarea subzistenței. Ironic, incalificabil, CCR nu numai că „justifică” discriminarea ci, o așază și sub scut constituțional, făcând, uimitor, trimitere tocmai la art. 1 alin. (3) din constituție care, cum subliniam la început, apără și ocrotește DREPTUL, DREPTATEA, DEMNITATEA umană. Câtă, dreptate, câtă demnitate între privilegiații care iau o pensie de până către 78.000 de lei și cei mulți care iau o pensie de 2.000 de lei sau mai puțin?

Un alt argument în apărarea pensiei speciale a magistraților este abstras de CCR din disp. art. 124 alin. (3) din constituție care glăsuiește : „ Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”. În treacăt vorbind, și procurorii sunt magistrați, și ei ar trebui să fie independenți, să se supună numai legii dar, constituția i-a pus și sub autoritatea ministerului justiției, organ al puterii administrative.

În ce ar trebui să constea independența magistraților? CCR urmărește să ne demonstreze că independența s-ar referi (și) la îndestularea material-financiară, astfel ca ei să nu fie tentați la stimuli extra-salariali și de aici, justificarea salariilor și pensiilor. Greutatea textului constituțional nu gravitează pe interese materiale ci pe dreptul, în același timp obligația magistratului de a respinge orice ingerință sau influență străină în determinarea propriei convingeri cu privire la decizia judiciară. Esențial, este vorba de virtutea conștiinței magistratului de a se supune propriilor comandamente de gândire și judecată, fără a se lăsa influențat de nimeni și de nimic în aplicarea legii. Este vorba de un înalt act de conștiință căci altminteri, tentația banului sau altor interese joacă ceva mai abitir în „conștiința” celor „avuți”, potrivit dictonului „banul la ban trage”. Și apoi, magistratului deveit pensionar, nu i se mai poate plusa pensia sub motiv că este independent.

Se mai motivează în multiple decizii ale CCR pe ideea că este necesară asigurarea stabilității în funcție a magistraților, cu alte cuvinte veniturile cu care sunt remunerați să-i  ocolească de tentația migrării spre profesii sau meserii mai bănoase sau, pe ideea restricțiilor la care sunt supuși în a cumula și alte venituri, spre deosebire de alți bugetari. Și alte jurisdicții, inclusiv cele europene la care fac referire, punctează aceste idei. Tocmai de aceea, astfel cum am subliniat mai sus, magistraților trebuie să li se asigure salarii și pensii pe măsura importanței și semnificației prestației lor.

În fine, decizia (deciziile) CCR marșează și pe statutul special al judecătorilor CCR prevăzut de art.142-145 din constituție. De fapt, nimic deosebit față de restul judecătorilor. Aceeași independență și inamovibilitate care în sine, astfel cum am punctat mai sus, justifică  diferențe de retribuire dar nu de natură a institui un regim discriminatoriu.

Decizia CCR face trimitere și la art.147 alin. (4) din constituție care stipulează caracterul general obligatoriu al deciziilor sale. Cu alte cuvinte, după ce a forțat interpretarea textelor constituționale mai sus analizate, decide că aceste texte și interpretarea lor constituie un scut constituțional numai pentru pensiile speciale ale magistraților astfel încât, chiar dacă legiuitorul poate lua în discuție pensiile speciale ale altor categorii profesionale, de pensiile speciale ale magistraților nu s-ar putea atinge. Interpretare discriminatorie cu raportare inclusiv la restul pensiilor speciale și abordare suprastatală în ce privește dreptul statului de a decide cu privire la bugetul public. Într-adevăr, statul nu se poate atinge de pensia contributivă care îmbracă caracterul dreptului de proprietate dar sporurile și majorările care conduc la pensiile speciale nu sunt contributive ci provin din bugetul public al statului, de care acesta are latitudinea să dispună. Ele, aceste sporuri nu sunt un drept câștigat. Ele nu sunt drepturi ci sunt similare bonusurilor asupra cărora statul ( angajator) este îndreptățit să revină sau să le revizuiască.

În încheiere, revenind la argumentul forte pe care CCR îl așază la temelia pensiilor speciale, anume trăsăturile statului de drept, voi conchide că suplimentarea pensiei contributive din bugetul public ar fi posibilă și oportună atunci când veniturile bugetare sunt îndestulătoare și pot asigura retribuția demnă a muncii pentru toată lumea. Atunci însă când, dimpotrivă, practica pensiilor speciale creează prăpăstii discriminatorii în câmpul social, inducând nedreptate, inechitate, indemnitate și neomenie, ele nu mai au nicio justificare. Iar un stat care le promovează și le tolerează în astfel de condiții, se abate el însuși de la caracterul și trăsăturile unui autentic stat de drept, astfel cum e definit de art. 1 alin.(3) din constituția României.

           

           

           

           

           

           

Vizualizari: 6557

Comentarii

1 comentarii

EGALITATE în fața legii

Acum 7 luni

frumoasa si dreapta analiza. Rezolvarea ar fi punerea sub presiune a mosilor din CCR prin legiferarea constanta si neintrerupta de parlament, a aceeleasi legi de impozitare a pensiilor speciale ce depasesc a anumita suma. Daca nu trece de CCR, se modifica doar cifra de dupa virgula in rest legea adoptata sa fie la fel. Impozitare cu 99%. Daca nu trece se face revizuirea legii si impozitare cu 99,1% si tot asa. Pana mosii cei lacomi din CCR cedeaza sau ... se curata natural si vin altii mai putin egoisti decat ei.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus