Fac unele constatări la o săptămână de la publicarea articolului.
O teorie lansată de câte unul pe mediile de socializare spune că Domnul S este bolnav psihic. Alții zic că se vede de la o poștă că nu-i cadru medical. Admitem că-i așa, prin absurd. Dar nu ar fi cel puțin la fel de grav ca în ATI COVID să intre și să profeseze un bolnav psihic? Cum să lași un bucătar săptămâni în șir să aibă singur în grijă paturi cu pacienți intubați și sedați? Ce Dumnezeu le bagă în venă? Fără supraveghere, fără camere video, fără nimic. Și culmea, sistemul să-l accepte, să-l plătească și să-i dea și spor la salariu.
Deși niciun ”mirean” nu știa ce se întâmplă de fapt la ATI - COVID, astăzi lumea e mulțumită: e evident că pacienții sunt legați de pat, cum altfel să fie tratați? Nu vedeți că sunt agitați? Și e foarte normal să fie așa, înțeleg eu. Domnul S nu a spus că cineva așteaptă în ușa ATI pacienții cu drujba, ci că se abuzează de sedative, că pacienții nu sunt îngrijiți suficient de bine, că nu există empatie, că nu există comunicare cu ei și cu aparținătorii, că unii pacienți au decedat din cauza unor tratamente aplicate greșit. O spune un om cu ani de activitate în secții de terapie intensivă. Iar pentru asta s-a declanșat o anchetă penală.
Deși nimeni din afara sistemului și a celor care au supraviețuit habar nu avea că aproape toți pacienții de la ATI ies cu clostridium sau stafilococ, astăzi toată lumea e luminată și relaxată. Evident, așa se întâmplă peste tot. E de la antibiotice. Dar se tratează. Conducerea spitalului nu răspunde în continuare la întrebarea legată de această situație.
Am văzut că Domnul S e acuzat că pune în pericol viața următorilor bolnavi de COVID. El? Sau cei care abuzează de sedare, intubare, cei care planifică schema de tratament a unui bolnav cu o săptămână înainte, așa cum am văzut că s-a dovedit deja la Arad, de exemplu.
S-a emis opinia că s-a greșit pentru că nu s-a așteptat o săptămână, o lună, un an după răspunsul conducerii Spitalului Clinic Județean. Se poate, dar decizia publicării s-a bazat pe experiența cu instituțiile în general. Ca să aflăm de ce se moare de COVID mai mult în Sibiu decât în alte părți am căutat răspuns la Prefectură, care e vocea unică pe probleme legate de pandemie. Care a pasat la DSP, că la ei sunt datele. Care ne-a trimis la spital, că la ei sunt mai mulți. Care ne-a transmis după aproape o lună, în final, că-s greșite statisticile: Sibiul are mai mulți locuitori decât apar prin hârtii, iar morții se diluează într-o baltă mai largă de oameni sănătoși. Evident, nicio explicație medicală. Apoi, alte întrebări...
La solicitarea punctului de vedere legat de declarațiile Domnului S, spitalul a răspuns în doi peri. Ca să nu mai vorbim că au și omis vreo două întrebări. Una dintre ele: Când ați discutat cu un coleg din Timișoara, Cluj, București, pentru a afla de ce acolo se moare mai puțin în ATI decât în Sibiu? Să nu uităm de la ce s-a plecat: de la întrebarea ”de ce numărul de decese COVID e mai mare în Sibiu decât în alte părți?” O întrebare legitimă la care nu am primit nici acum niciun răspuns pertinent. Întreb și așa: răspunsul transmis în cele din urmă de spital v-a schimbat impresia generală?
S-a spus că DSP nu a constatat nimic necorespunzător în activitatea ATI COVID Sibiu, că pe acolo trec zilnic doi inspectori, ca o demonstrație că totul e perfect. Așa e, dar e extrem de important de spus că inspectorii DSP nu au nici atribuții, nici competențe în a aprecia tratamentul care se aplică bolnavilor din secția ATI COVID, ei strâng date numerice legate de decese, paturi libere și așa mai departe. Oamenii ăștia nici nu intră măcar în zona roșie.
I-am văzut din nou la datorie și pe apărătorii gliei lui Hermannstadt. Câțiva meditatori locali de meserie care muștruluiesc pe oricine tinde să fie de părere că ceva nu e în regulă în oraș. Deși sistemul pare putred până la cărămidă, oamenii apără până și ciupercile din ziduri. ”Cetatea a tolerat dealtfel, fel de fel de transfugi refugiați din capitala propagandei bolșevice, ori de aiurea, într-o acțiune concentrată de peste 75 de ani, pentru demolarea spiritului sibian... Să fie oare o nevinovată întâmplare acest gen de atacuri îndreptate împotriva Sibiului?”, întreabă cineva, culmea, serios, pe Facebook, la un comentariu legat de articolul cu pricina. ”Dureros, Mircea! Ce facem?”, vine răspunsul, mai aproape de filmele lui Sergiu Nicolaescu, decât de realitate. Eu propun ca cei fără certificat de naștere de Sibiu, Glâmboaca, Veștem, Ruși, Rășinari și altele din zonă să-și coasă singuri o stea galbenă la rever. Să se recunoască între ei, cei valabili, de cei nevalabili. Cei esențiali, de cei neesențiali.
Mulți oameni își trăiesc viața la fel ca pe Facebook, într-o bulă. Dacă familia ta e bine, atunci toată lumea e OK. Mai sunt și cei care intră în spital să-și interneze rudele purtând legitimația de ziarist de gât, arătând-o de la portar până la medicul specialist, iar oamenii se poartă decent din cauza asta, sau de frica asta, mai curând. Evident că-i rămâne individului impresia că orice om e tratat la fel. O persoană cu funcție politică importantă a avut o reflecție absolut iluminatoare după ce a citit articolul: ”Tu îți dai seama cum e să fii un anonim într-un spital din România?”
Pe de altă parte, avem câteva victorii de etapă în urma publicării acestui articol. Șapte am numărat, câte una pentru fiecare zi din cele scurse de la publicare:
- În Parlamentul European s-a discutat despre posibilitatea unui program prin care să se creeze scheme de tratament, care să fie aplicabile în toate spitalele din Uniunea Europeană, astfel încât rata de supraviețuire la terapia intensivă pentru bolnavii de COVID să urce și la noi la 65%, cât este în Belgia, de la 25%, cât este acum la noi. De exemplu.
- Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătății legat de prevederile legale privind aplicarea contenţionării (legării) pacienţilor agitaţi sau violenţi. Asta, după ce a constatat că legea în vigoare reglementează în detaliu contenţionarea pacienţilor cu afecţiuni psihice, însă, în cazul pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie, nu există o reglementare similară. Astfel, a cerut ca această măsură să fie tratată în mod unitar în toate unităţile spitaliceşti din ţară.
- Președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, a propus consilierea psihologică a personalului din cadrul secției ATI. Chiar cred că oamenii sunt surmenați, pentru că îți creezi un sistem de apărare, ajungi să fii lipsit de empatie atunci când ai parte de zeci de morți în fiecare lună. Dar nu e OK nici ca acest sistem propriu de apărare să te facă să uiți de ce ești de fapt acolo.
- Se vor monta camere video în secția modulară a ATI Sibiu. Nu pentru a vedea aparținătorii de acasă ce fac rudele în spital, ci pentru ca actul medical să fie făcut transparent, sub ochii celor care au rolul de a verifica asta.
- A demarat ancheta penală, ”Domnul S” a dat primele declarații, iar alți sibieni și-au manifestat intenția de a veni cu declarații cu privire la tratamentele medicale și serviciile profesionale oferite de instituție.
- S-a pus problema angajării unui psiholog în cadrul ATI Sibiu, funcție neocupată de foarte mult timp. Hai că tot e ceva!
- S-a creat o adevărată undă de șoc ce s-a resimțit în toată țara. Problemele puse la Sibiu și-au găsit ecou peste tot, iar lucrurile încep să se miște în folosul cetățenilor. Sperăm doar că atunci când vibrațiile vor înceta, lucrurile să nu revină la inerția clasică.
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Raluca
Acum 2 ore
Marcel
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Cristian Sibian
Acum 3 ore
C