În premieră pescarii din județul Sibiu trebuie să respecte o nouă măsură de prohibiție, care face referire la anumite specii de pești, pe lângă perioada de prohibiție generală cu care erau obișnuiți până acum.
La sfârșitul săptămânii trecute a fost publicat în Monitorul Oficial ”Ordinul de prohibiție” pentru anul 2021, care impune pescarilor din toată țara anumite măsuri de protecție a resurselor acvatice vii. Ordinul este unul așteptat în fiecare an de pescari, aceștia fiind obișnuiți cu o perioadă similară, an de an, în care peștii trebuie lăsați să depună icre și să se poată înmulți în liniște. Pentru anul 2021 perioada generală de prohibiție este de 60 de zile, în intervalul 9 aprilie – 7 iunie, inclusiv.
Marea noutate pe care o aduce Ordinul în 2021 este introducerea interzicerii pescuitului defalcat în funcție de specii. Așa se face că pescarii sibieni au interzis la șalău și biban în intervalul 20 martie - 7 iunie, inclusiv.
Conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu spune că măsura este una de bun augur, întrucât toți pescarii știu că peștii răpitori depun icrele mai repede.
”Eu consider că este o măsură binevenită și vom avea grijă să întețim controalele în perioada următoare, având în vedere inclusiv verificarea speciilor de pești capturate, conform ordinului. Cred că, în timp, și pescarii din zona noastră se vor acomoda cu astfel de măsuri, care în alte zone, cum sunt apele de munte, se practică deja cu succes”, a declarat pentru Turnul Sfatului Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu.
Pescarii prinși că nu respectă măsurile impuse de prohibiție vor rămâne fără permisul de pescuit și, conform legislației, pot fi amendați cu o sumă cuprinsă între 600 și 1000 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , pescuit , stiri sibiu , prohibitie
Vizualizari: 5131
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Un cititor
Acum 4 ore
Xxx
Acum 6 ore
Iwebvdm
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Dan