În această dimineață a început oficial vaccinarea în centrul organizat în Zona Industrială Vest de către Primăria Municipiului Sibiu și compania Continental.
”Vă informăm că începând de marți, 23 martie 2021, a început imunizarea cu vaccinul Pfizer BionTech la Centrul de Vaccinare Public Platforma Industrială de vest – Continental și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, aflat în parcarea companiei Continental Sibiu, din strada Salzburg nr. 8 (drumul spre Ocna Sibiului)”, au transmis reprezentanții companiei Continental Sibiu.
Centrul este disponibil tuturor cetățenilor, angajaților Continental și familiilor acestora, prin programare pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare, pe lista de așteptare.
Centrul de Vaccinare din incinta Continental Sibiu este coordonat medical de către Rețeaua de sănătate Regina Maria, facilitând imunizarea cetățenilor și angajaților Continental care optează pentru vaccin.
Costurile pentru infrastructura noului Centru Public de Vaccinare au fost suportate de Continental Sibiu. Centrul este amplasat la intrarea în compania Continental Sibiu, în Parcarea A1, și dispune de locuri de parcare pentru toți cei care vin la vaccinare cu mașina personală. Persoanele programate pentru vaccinare pot folosi și mijloacele de transport în comun – liniile de autobuz 11, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, care ajung la stația SC Continental. Centrul funcționează de luni până duminică, în intervalul 08:00 – 20:00.
„Solidaritatea este una dintre valorile companiei noastre, iar implicarea în comunitatea din care facem parte este amprenta Continental. Încă de la începutul pandemiei am sprijinit orașul în lupta împotriva răspândirii COVID-19: ne-am implicat în campania Un Spital, O Comunitate, am înființat un centru de testare RT-PCR și Test Rapid și am derulat numeroase campanii de prevenție intern și extern. Sprijinul acordat pentru înființarea Centrului Public de vaccinare oferă atât angajaților noștri, cât și publicului larg posibilitatea de a se imuniza. Valorile noastre aduc astfel, încă o dată, valoare adăugată comunității din care facem parte”, a declarat Lăcrămioara Dărăban, directorul de Resurse Umane al Continental Sibiu.
Direcția de Sănătate Publică a anunțat luni că de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Sibiu s-au administrat 52.532 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapei I și etapei a II-a din Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România. Până la momentul de față au fost imunizate, în total, 36.430 persoane cu prima doză de vaccin și 16.102 persoane cu cea de-a doua doză.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6041
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 5 ore
Excelent +1
Acum 5 ore
Bastiu
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
Emil