Sâmbătă,
25.10.2025
Cer Senin
Acum
4°C

Sibiul este pe locul 12 în țară în clasamentul eficienței împotriva poluării, după Galați, Pitești sau Craiova

Sibiul este pe locul 12 în țară în clasamentul eficienței împotriva poluării, după Galați, Pitești sau Craiova

Observatorul Român de Sănătate a publicat ”Clasamentul eficienței împotriva poluării”, după ce a analizat activitatea autorităților locale din cele mai mari cincisprezece orașe românești și acțiunile concrete întreprinse de acestea pentru a reduce poluarea aerului în ultimii doi ani.

Conform specialiștilor ORS, primăriile care acționează cel mai decis în direcția reducerii poluării sunt Brașov, Galați și Cluj-Napoca.

Cel mai puțin preocupate de reducerea poluării și efectele acesteia asupra sănătății locuitorilor sunt primăriile Brăila, Bacău și Constanța, însă nici Sibiul nu este departe. De altfel, Sibiul a obținut un punctaj de oar 3,2 dintr-un maxim de 10.

Important de menționat că, la fel ca în ediția precedentă a clasamentului, niciuna dintre marile primării din România nu a reușit să acumuleze măcar jumătate din scorul maxim posibil acordat pentru acțiunile împotriva poluării.

Analiza se bazează pe o grilă de evaluare cuprinzând 20 de indicatori organizați în 5 domenii:

  1. Intervenții economice pentru reducerea poluării aerului
  2. Intervenții administrative pentru reducerea poluării aerului
  3. Intervenții comportamentale pentru reducerea poluării aerului
  4. Infrastructură care face posibilă reducerea poluării aerului
  5. Indicatori direcți de poluare a aerului

Specialiștii Observatorului Român de Sănătate vin și cu o serie de propuneri către municipalitățile vizate, printre care se numără ”creșterea lungimii totale a pistelor de biciclete și a benzilor dedicate pentru acestea”, ”zone dedicate pentru moduri de transport active în weekend pentru a crește gradul de absorbție a acestor tipuri de transport și pentru a reduce poluarea” și ”stimulente financiare (tichete pentru biciclete, reduceri pentru mâncăruri sănătoase) sau stimulente sociale care măresc absorbția utilizării regulate a mijloacelor de transport active. Pentru a implica cetățenii este important să se utilizeze stimulente comportamentale”.

”Pentru a îmbunătăți utilizarea mijloacelor de transport active, este necesar să se asigure și siguranța celor care vor face tranziția. Chiar dacă lungimea pistelor de biciclete este un element important, ceea ce merită menționat este partea de sporire a siguranței prin asigurarea pistelor de biciclete separate”, explică autorii studiului.

Clasamentul complet poate fi studiat aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Cora, lasse uns!

Acum 4 ani

Mandatul actualei administratii se rezuma la campaniile de defrisare a tot ce inseamna spatii verzi si de sifonat milioane de euro firmelor de casa care mimeaza reabilitarea cartierelor.
Raspunde

Carcotel

Acum 4 ani

Cand esti in clasament sub resedintele de judet din sud...ar cam trebui sa-ti dai demisia din scaunul de primar, Cora draga.
Raspunde

Ce gluma buna, Sibiul si antipoluarea

Acum 4 ani

Ma mir ca Sibiul este undeva pe locul 12, pentru ca Primaria Sibiu nu a facut nimic, nada, nichts. Se vorbeste despre autobuze electrice si nepoluante de vreo 3-4 ani si n-am vazut unul in oras. In schimb inca vedem niste autobuze diesel care trebuiau casate demult. Avem operatori economici mari care polueaza de cel putin 5 ani gratuit orasul si nici macar nu platesc taxe aici - toate masinile de Soma fiind inmatriculate la Bacau, platesc impozitul acolo lasa noxele doar la Sibiu. In afara de zone reabilitate, vreun copac plantat nou prin oras a vazut cineva? Vreun parc nou , un mic palc de copaci undeva? Parcul sub arini, a fost facut prin1857 ! De atunci nimeni nu s-a mai remarcat, nici macar kwj. Piste de biciclete ce sa mai vorbim ? Cica ar fi una singura prin padure catre zoo, dar nici macar nu este luminata, desi este in orasul luminii fdgr+pnl.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus