Un sibian în vârstă de 55 de ani, internat cu Covid-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, a ținut să transmită un mesaj public de mulțumire cadrelor medicale care l-au tratat.
Sibianul a ajuns la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu în urmă cu două săptămâni, după ce a solicitat sprijin medical prin intermediul numărului unic de urgență, 112. ”Mi s-a făcut rău noaptea și am fost preluat de Salvare și dus la secția de Urgențe din cadrul Spitalului județean Sibiu. Acolo am fost diagnosticat cu Covid-19, după care am fost transferat la Spitalul TBC. Și toate cadrele medicale cu care am intrat în contact - de la personalul Salvării, la cei de la Urgențe, la cei din cadrul Spitalului – cu toții s-au comportat minunat cu mine. M-au repus pe picioare și vreau să le transmit public mulțumirile mele. Nu sunt povești: cadrele medicale chiar se preocupă de soarta pacienților și de starea lor de bine. Și nu e nevoie de niciun fel de intervenții. De la infirmiere, la asistente și medici, doamna directoare, toți cei din Spitalul de Pneumoftiziologie s-au comportat exemplar, profesionist, inimoși și plini de căldură”, a transmis sibianul, care a cerut să nu îi fie făcut public numele. ”Sunt pacientul de la geam, din salonul 13”, a preferat, în schimb, să se descrie.
„Acum sunt acasă, în recuperare, și sărbătorile care se apropie o să fie fericite. Le doresc sănătate și sărbători fericite și tuturor cadrelor medicale. Am fost internat pentru prima dată în viața mea și am fost foarte bine tratat. Condiții impecabile”, a mai transmis sibianul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibiu.Adrian
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Zzz
Acum 1 oră
Sibian
Acum 2 ore
V.