Alegerea lui Eugen Iordănescu - confirmat colaborator al Securității în prima instanță - pentru a reprezenta județul în selecția de administratori la Aeroport și Drumuri și Poduri, ”a fost o decizie în interiorul grupului PNL”. Un singur liberal a votat altfel și este de părere că se impune o demisie.
Alegerea lui Eugen Iordănescu drept reprezentant al județului Sibiu în selecția administratorilor la companii deținute de Consiliul Județean este un demers pentru care și-au dat votul exclusiv membrii PNL Sibiu. Formațiune care, în urma alegerilor din toamna trecută, a câștigat majoritatea absolută în plenul CJ Sibiu (controlează 19 din cele 33 de voturi). Cu excepția PNL, atât reprezentanții USR PLUS (care au și deschis dezbaterile pe subiectul Iordănescu), cât și cei ai FDGR și PSD au votat împotriva nominalizării lui Eugen Iordănescu în poziții de reprezentare a intereselor județului Sibiu.
Sursa informațiilor: CJ Sibiu
În partid
Decizia de a-l vota pe Iordănescu a fost luată în interiorul grupului PNL. O confirmă cel puțin doi dintre liberali. ”Domnul Iordănescu este o persoană care are experiență pe partea de administrație. Și am considerat, împreună cu colegii din PNL, să mergem pe desemnarea dânsului. A fost o decizie în interiorul grupului PNL”, declară Gheorghe Sterp, consilier județean din partea PNL. ”Din ceea ce cunosc eu, nu este nicio apropiere între PNL și domnul Iordănescu. Eu îl cunosc doar prin ceea ce a făcut dânsul, nu suntem nici amici”. Rugat să enumere lucrurile pe care le-a remarcat în activitatea lui Iordănescu, Sterp a cerut timp. ”M-ați pus pe gânduri, nu aș putea să spun acum. Dacă chiar doriți, putem vorbi mai târziu, să mă pregătesc”.
Gheorghe Sterp. Sursa foto: Facebook / Gheorghe Sterp
Gheorghe Sterp este și președintele organizației județene de tineret a PNL Sibiu. Întrebat dacă pentru el are vreo relevanță verdictul de colaborator al Securității dat către Colegiul CNSAS și menținut de Curtea de Apel București pe numele lui Iordănescu, Sterp arată că așteaptă. ”Nefiind o decizie definitivă (Iordănescu a formulat apel la Înalta Curte – n.r.), aș prefera să nu discutăm despre ceva ce instanța nu a decis sută la sută”.
Despre votul dat de liberali doar pentru respectarea directivele de partid vorbește și Ilie Troancă. ”Motivul meu personal pentru a-l vota pe Eugen Iordănescu a fost: fiind într-o strategie pusă la punct dinainte, convenită înainte de a vota, asta nu puteam eu să schimb în momentul ședinței. Nu vreau să zic disciplină de partid, disciplină este și între doi oameni. Putea să se și schimbe, dar era normal să țin cont de părerea tuturor colegilor, nu doar să schimb eu din inițiativă proprie în acel moment. Sincer”, explică alesul județean din partea PNL.
Excepția
Singurul consilier județean din partea PNL care nu l-a votat pe Eugen Iordănescu este Grigore Popescu. Fost șef al Fiscului sibian. ”Avem libertatea de manifestare, inclusiv în partid. Și acestea sunt principiile mele. Până la urmă ar trebui să reînnoim cam tot ce înseamnă factor decizional. Și, în primul rând, să mergem pe varianta tinerilor. Cel mai recent exemplu cred că este cel cu «Anii Drumeției»: acolo a fost aleasă o echipă tânără, nu cred că au mai mult de 40 de ani, care au luat acest proiect și sunt convins că îl vor derula cum trebuie. De ce să ne mai întoarcem la cei asupra cărora chiar există blam public? Acum, fiecare îl apreciază subiectiv pe Eugen Iordănescu. Dar, din punct de vedere al relației instituționale, el a fost cel desemnat să coordoneze programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană. Păi, ce a ieșit? Numai critici! Știu și cazul unui profesor universitar care, de supărare pe modul în care s-a derulat proiectul, și-a dat demisia din comitetul de coordonare”, descrie Grigore Popescu motivele care l-au determinat să exprime ”abținere” la vot.
Grigore Popescu
Situația generată ca urmare a alegerii celui care a recunoscut, de altfel, că a colaborat cu Securitatea fiind constrâns, are o rezolvare din punctul de vedere al lui Popescu. ”El, ca om, știind în ce a intrat și, mai ales, văzând ce bulversare a creat, cel mai bine ar fi să își dea demisia. Ar fi chiar de apreciat și cu asta șterge o parte din vina de a fi fost informator”.
”Moralitatea... și asta ar trebui”
Discuțiile despre nominalizarea lui Eugen Iordănescu au fost deschise în plenul ședinței CJ Sibiu de joi de către reprezentanții USR PLUS. ”A fost declarat și dovedit colaborator al Securității, a și recunoscut acest fapt. Este o chestiune de decență ca o astfel de persoană să nu mai fie în punctele cele mai importante. Nouă ni se pare un gest de minimă moralitate ca domnul Iordănescu să nu facă parte din aceste comisii”, spunea Adrian Echert, liderul grupului USR PLUS.
Și tot despre moralitate vorbește și Valeria Isaicu, reprezentantă a PNL. ”Am considerat că, totuși, omul are experiență, e demult la Camera de comerț. S-a spus de către domnii de la USR, în ședință, că nu e ilegală numirea, ci e mai mult o problemă de morală. Acum, moralitatea... și aceasta ar trebui, dar m-am gândit, totuși, să votez «pentru»”, declară Valeria Isaicu.
Nici ea nu vede o apropiere între directorul Camerei de comerț și PNL Sibiu. ”Nu știu dacă este o apropiere între noi și domnul Iordănescu... Nu îl cunosc personal, am mai citit câte ceva în ziar despre dumnealui. Nu știu cât e de adevărat ce se scrie, dacă e adevărat ar trebui pedepsit. Părerea și a colegului de la USR că nu este ceva de natură penală m-a lămurit să votez «pentru». Acum, noi, liberalii, oricum avem majoritatea”, încheie Isaicu.
”Disciplina de partid și-a spus cuvântul”
Gabriel Tischer este consilier județean din partea FDGR. A fost și președinte al Consiliului de administrației al Aeroportului sibian, pentru care Eugen Iordănescu va selecta noii membri. ”Eu consider că aparatul de specialitate al Consiliului Județean are suficienți oameni competenți pentru a forma această comisie de recrutare și selecție a administratorilor unor instituții aflate în subordinea Consiliului Județean. Și, nu în ultimul rând, formațiunea din care fac parte a ținut cont și de argumentele de ordin moral pe care le-au invocat colegii de la USR PLUS”, explică Tischer votul ”împotrivă”.
”Știu că nu toți consilierii PNL au fost de acord cu propunerea, dar disciplina de partid și-a spus cuvântul”, Gabriel Tischer, consilier județean FDGR
Tot despre moralitate vorbește și Pavel Bichicean, consilier județean din partea PSD. ”Motivul votului «împotrivă» este unul firesc. Un om care a fost colaborator al Securității și care, din punctul de vedere al grupului nostru, nu prezintă garanții morale, nu prea are ce căuta în asemenea comisii sau în niște activități care, totuși, presupun o atitudine și o conduită etică și morală corespunzătoare. Punct”.
Că doar cei din PNL Sibiu au votat ”pentru” are și o altă posibilă variantă, crede Bichicean. ”Este problema lor internă. Probabil că nu au pe altcineva, ca variantă alternativă, mă refer la a avea pe cineva care să aibă capacitatea de a face această selecție”
”Am auzit și motivarea prezentată de cei de la USR și, prin urmare, ne-am hotărât să votăm «împotrivă». Este corect ca, având în vedere că au trecut 30 de ani de la Revoluție, să schimbăm ceva. Și colaborarea cu Securitatea a domnului Iordănescu a fost un motiv”, Friedrich Gunnesch, consilier județean FDGR
”Este nedrept să abordați acest subiect ca fiind politic”
Turnul Sfatului a solicitat și Ralucăi Turcan, președinta organizației județene a PNL Sibiu, să comenteze situația în care doar liberalii pe care îi conduce s-au poziționat ”pentru” în chestiunea unui colaborator al Securității. ”Este o decizie de la nivelul Consiliului Județean și care este subiectul unor discuții, astfel încât să se ajungă la o variantă benefică pentru desfășurarea procesului. Și o rog pe doamna președintă să ofere aceste detalii. Eu sunt convinsă, ca de fiecare dată când apar decizii care suportă interpretări, că e foarte important să fie ascultate argumentele și dezbătute astfel încât să se ajungă la cea mai bună soluție”, a fost singurul răspuns dat de Raluca Turcan, înainte de a-i da cuvântul președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Daniela Cîmpean și Raluca Turcan
Iar președinta CJ Sibiu arată că prin susținerea acordată lui Eugen Iordănescu, liberalii nu fac altceva decât să servească interesele sibienilor. ”Este nedrept să abordați acest subiect ca fiind politic. Nu a fost o decizie politică, a PNL Sibiu. A fost vorba de o hotărâre a CJ Sibiu pe care am promovat-o. Argumentul pe baza căruia am luat această hotărâre în această formă mi-am exprimat-o și o repet: singurul interes pe care îl avem la CJ este ca deciziile pe care le luăm să servească cel mai bine interesului cetățeanului și cu persoane care pot să ne ajute să atingem acest deziderat. Fiind vorba de o selecție pentru consiliile de administrație, am luat în calcul expertiza pe care domnul Iordănescu o are și am luat în calcul faptul că nu există absolut nicio normă legală care să reglementeze vreo interdicție în acest sens”.
Daniela Cîmpean a încheiat discuția reluând motivele pe care Iordănescu le-a expus în fața instanței pentru decizia lui de a deveni colaborator al fostei Securități: și anume că a fost amenințat cu exmatricularea din facultatea pe care o urma atunci. ”Vreau să vă mai spun o chestiune, dincolo de toate aceste supărări pe care unii le au, alții nu le au, pentru că părerile sunt diferite pe acest subiect. Aș dori să conștientizăm mai mulți acest lucru. Eu mă bucur că am putut să îmi urmez studiile universitare fără să fiu condiționată să închei un anumit protocol cu un serviciu sau altul. Am avut libertatea să urmez facultatea pe care vreau să o urmez, fără să se analizeze cine sunt părinții mei și fără să mi se interzică să urmez studiile fără să fac un anumit pas. Și dumneavoastră, care cunoașteți foarte bine acest dosar, ați putea să analizați și să vă aplecați mai mult asupra lui și aș vrea să încheiem acest subiect, pentru că nu este de interes județean. Interesul cetățenilor este ca acea hotărâre să aducă cele mai bune rezultate pentru alegerile care se vor face de către această comisie”.
Despre cum a fost descrisă colaborarea dintre Eugen Iordănescu și Securitate, puteți citi mai multe aici: Iordănescu, în fața instanței pentru că a colaborat cu Securitatea: ”am încercat doar să supraviețuiesc”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: colaboratar , securitatii , iordanescu , Sibiu , PNL
Vizualizari: 5831
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Claudiu
Acum 46 minute
Felceru
Acum 1 oră
Dorina
Acum 2 ore
Marius
Acum 8 ore
Sibiu.Adrian