Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

VIDEO: Peste 7 km de drum aproape impracticabil între Nocrich și Ghijasa. Primăria spune că nu are bani

VIDEO: Peste 7 km de drum aproape impracticabil între Nocrich și Ghijasa. Primăria spune că nu are bani

Situația deplorabilă a drumului comunal dintre Nocrich și Ghijasa de Jos a fost sesizată de un cititor al Ziarului Turnul Sfatului care merge frecvent pe acest drum. Sibianul spune că drumul este plin de gropi mari și în unele locuri este foarte greu de parcurs cu mașina. Drumul este așa de ani buni, iar până la acest moment autoritățile din comună nu au reușit să facă nimic să-l îmbunătățească. Omul atrage atenția și asupra faptului că pe acest drum trece zilnic autobuzul școlar care duce copiii din Ghijasa în Nocrich. Viceprimarul comunei Gheorghe Șamu spune că știe foarte bine situația acestui drum, dar că este foarte greu de rezolvat, pentru că primăria nu are fonduri, iar proiectele realizate până acum nu au fost eligibile.

Un sibian a făcut o sesizare reporterilor Turnul Sfatului cu privire la situația deplorabilă în care se află drumul comunal dintre Nocrich și Ghijasa de Jos. Acesta spune că este foarte greu de parcurs cu mașina, iar în unele locuri este aproape impracticabil. De asemenea, bărbatul atrage atenția asupra faptului că pe acest drum circulă, zilnic, dus-întors autobuzul școlar care transportă copiii din Ghijașa de Jos la școala din Nocrich. Sunt șapte kilometri de astfel de drum.  

„Eu circul pe drumul acesta în fiecare săptămână și vă pot spune că este sub orice critică și sunt șapte kilometri așa. Este plin, nu de gropi, de cratere, iar în unele locuri este aproape impracticabil, mai ales când plouă. Vă rog să vă gândiți că pe acolo trece, zilnic, dus și întors autobuzul școlar. De ani de zile este așa și nimeni nu face nimic, deși s-au tot depus sesizări la primărie”, spune bărbatul.

 „Chiar ieri am fost și am încercat să rezolvăm problema și să achiziționăm 20 de mașini de piatră ca să acoperim în zonele cele mai afectate. Cunoaștem problema, este una dureroasă pentru noi. Este o suprafață foarte mare, de 7.500 de metri, iar comuna are cinci drumuri comunale și trebuie să ne apucăm de fiecare în parte, unde este prioritar și urgent. Chiar ieri am fost cu domnul primar împreună și am convenit cu o firmă să ne sponsorizeze, să ne ajute să putem interveni. Adevărul este că sunt porțiuni de drum unde este impracticabil, mai ales în perioada ploilor”, spune viceprimarul Gheorghe Șamu.

Acesta confirmă că pe acolo trece autobuzul școlar pentru a duce copiii din Ghijasa unde școala s-a desființat.

„Da, pe acolo trece autobuzul școlar să ducă elevii din Ghijasa, pentru că acolo școala s-a desființat nefiind copii și noi încercăm să facem ce este mai bine, după posibilități, pentru că vă dați seama, se distrug mașinile, apoi trebuie bani să fie reparate”.

Viceprimarul spune că de foarte mult timp acest drum este problema comunității și că până acum nu s-a găsit o rezolvare și nici nu au fost fonduri să fie asfaltat.

„Am avut o speranță acum câțiva ani, prin 2010, 2011 când eram consilier local, când a fost predat la Consiliul Județean și cei de acolo ne-au spus că ne ajută. S-a făcut predarea, pentru a se putea interveni asupra lui să fie reabilitat, dar totul a rămas la stadiul de proiect, după care, după aproximativ doi, trei ani, a fost predat înapoi comunei și am rămas cu el deși ne-am rugat să ne ajute, având cinci drumuri comunale care însumează 16 kilometri”, mai spune viceprimarul.

De ce nu poate fi asfaltat?

Întrebat de reporterul Turnul Sfatului de ce acest drum nu a putut fi asfaltat de Primărie, Gheorghe Șamu spune că nu au fost fonduri.

„Nu sunt fonduri. Acum am înțeles că se fac demersuri pentru obținerea unor fonduri europene. Avem și problema că este puțină populație și proiectele de până acum nu au fost eligibile. Asta a fost motivația. Vorbim de aproximativ 80 de persoane în Ghijasa, dar din care, mare parte locuiesc la Sibiu. În toată comuna sunt 3.300 de persoane”, mai spune viceprimarul.

Acesta asigură că vor interveni prioritar pe acest drum, cu precădere pe porțiunile care sunt aproape impracticabile. De asemenea, se fac demersuri în speranța că se vor obține fonduri europene.

„Vedem acum ce măsuri se vor deschide pe fonduri europene pentru a putea să-l putem asfalta”, încheie Gheorghe Șamu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

Leonard

Acum 2 ani

Pana si in OLTENIA un sat cu 80 de persoane este asfaltat cu santuri si tot ce trebuie . Pacat ca nu se fac demersuri ca drumul sa fie asfaltat . Sunt sigur ca multa lume s-ar intoarce acolo . Asa este cand ai un incompetent care habar nu are pe ce lume traieste . Nu sunt fonduri dar pe acel drum este o statie de GAZE NATURALE care produce bani . Sa plateasca ROMGAZ drumul .
Raspunde

Leonard

Acum 2 ani

Sa plateasca ROMGAZ SAU DISTRIGAZ TARGU MURES pentru drum . Pe acest drum de 7 Kilometri se afla o statie de GAZE NATURALE care bine mersi isi face treaba ...
Raspunde

Leonard

Acum 2 ani

Nu sunt bani pentru un drum de 7 km si aveti bani de aruncat pe toate prostiile gen , colectare de deseuri de pe CIBIN si nu mai stiu eu ce porcarii masini de aruncat pe jos . Chiar nu aveti pic de bun simt . Sa va fie rusine . Asa se traieste in SIBIU - ORAS EUROPEAN . Gheorghe Samu , fa rost de bani si promit ca acele 80 de persoane vor termina drumul ca si voluntari . Tu obtine fondurile Europene pentru acel drum ...
Raspunde

Leonard

Acum 2 ani

Acest Gheorghe Samu nu trebuie să facă rost de bani . Acolo sunt bani mulți datorită ZĂCĂMÂNTULUI DE GAZ NATURAL care se află la 2-3 km de intrarea în sat. Acel sat poate deveni un KEHLEN al Sibiului...
Raspunde

Leonard

Acum 2 ani

Zăcământul de gaz natural se află în sat nu la 2-3 KM de intrarea în sat. Este pe teritoriul Satului Ghijasa de Jos care nu are nici o treabă cu Comuna Nocrich... Să se facă drumul și o să vedeți o dezvoltare a turismului în zonă... Atât am avut de spus .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus