Marţi,
21.09.2021
Parțial Noros
Acum
14°C

Sibianul care l-a înjunghiat de mai multe ori pe angajatul unei benzinării a fost reținut 

Sibianul care l-a înjunghiat de mai multe ori pe angajatul unei benzinării a fost reținut 

Un tânăr de 26 de ani a fost reținut ieri, de polițiștii sibieni, fiind cercetat penal după ce a înjunghiat de mai multe ori un angajat al unei benzinării din Cristian, după care i-a furat 500 de lei, în luna aprilie a acestui an. 

Complicele, un tânăr de 24 de ani din Sibiu, a fost prins imediat după agresiune. Acesta ar fi condus mașina cu care a fugit agresorul, fiindu-i dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, din data de 27 aprilie. În schimb, bărbatul de 26 de ani, cercetat pentru tâlhărie calificată, a fost reținut abia ieri, pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat astăzi unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Vă reamintim că totul s-a întâmplat într-o benzinărie din localitatea din Cristian, în data de 25 aprilie. Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană necunoscută l-a agresat fizic pe angajatul societății, înjunghiindu-l repetat în zona feței și a membrelor inferioare, a sustras 500 de lei, după care a fugit cu un autoturism condus de către o altă persoană necunoscută.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în scurt timp presupusul autor, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Săliște, respectiv presupusul complice, un sibian în vârstă de 24 de ani au fost identificați. De asemenea, autoturismul cu care cei doi presupuși făptași ar fi părăsit locul incidentului a fost identificat si ridicat de către polițiști pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au continuat investigațiile în vederea depistării presupusului autor și aplicării măsurilor legale în consecință, iar la data de 15 iulie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Săliște, s-a reușit depistarea și prinderea bărbatului, pe raza localității Săliște, anunță autoritățile sibiene.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Citește și Angajatul unei benzinării de la marginea Sibiului atacat și tăiat pe față pentru 500 de lei

Foto: arhivă

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus