Din 1 aprilie 2021, până în 30 iunie, echipajul de ridicări auto a desfășurat 831 de intervenții, dintre care, în 556 de cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, anunță Poliția Locală într-un raport pe ultimele trei luni. În 16 cazuri, autoturismul a fost restituit proprietarului la fața locului, acesta fiind de acord cu plata contravalorii de ridicare, iar în 182 de cazuri utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare, acesta fiind amendat fără măsura complementară de ridicare auto. 18 autoturisme au fost ridicare de pe domeniul public fiind considerate abandonate, iar în 59 de cazuri mașinile au fost doar mutate pentru a se permite desfășurarea unor lucrări edilitare, se mai arată în raport.
În total, în aceste trei luni, polițiștii locali au aplicat 2.830 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1,030 de milioane de lei. În primele trei luni ale anului s-au mai adunat 719 procese verbale întocmite de polițiștii locali, în sumă de 188.887 de lei. Au fost trimise către Serviciile de Executare Silită 1.090 de procese verbale în sumă de 514.487 de lei.
În această perioadă s-au efectuat controale în vederea identificării imobilelor neîntreținute, situate în zona protejată istoric și s-au aplicat 25 de somații și 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.500 de lei pentru nerespectarea obligațiilor ce revin proprietarilor imobilelor, respectiv lucrări de întreținere, reparare și conservare.
În privința acțiunilor privind prevenirea răspândirii virusului SARS CoV-2, au fost aplicate în aceste trei luni 176 de sancțiuni, în sumă totală de 78.650 de lei.
Polițiștii locali au surprins în trafic, pe raza municipiului, 64 de vehicule cu tracțiune animală, fiind acordate amenzi în valoare de 17 mii de lei. Pentru combaterea fenomenului de vagabondaj și cerșetorie s-au acordat 209 de sancțiuni contravenționale în sumă totală de 59.560 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1651
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
R
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Newman
Acum 10 ore
Newman
Acum 10 ore
C