Consiliul Județean Sibiu a semnat, la sfârșitul săptămâni trecute, contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate a Variantei Ocolitoare Sibiu Sud. Prin acest studiu se vor stabili soluțiile tehnice pentru traseul optim al variantei și costurile investiției.
Dintre cele șase oferte depuse, a fost desemnată câștigătoare oferta asocierii de firme BETA COPS SRL și TOTAL ROAD SRL, care va elabora documentația pe o perioadă de 6 luni de la emiterea ordinului de începere, termenul de finalizare fiind la începutul anului 2022, transmit reprezentanții instituției printr-un comunicat de presă.
De asemenea, proiectanții vor realiza o serie de studii de teren, documentații pentru culoarul de expropriere și pentru emiterea acordurilor și avizelor.
Valoarea totală a contractul este de 3.082.760,00 lei fără TVA, investiție finanțată din bugetul local al județului Sibiu.
Traseul Variantei Ocolitoare Sibiu Sud pornește din drumul național DN7H, în apropriere de nodul de autostradă - Șura Mică și se sfârșește în drumul național de interes european E68 (Arad – Sibiu -Brașov), în apropriere de nodul rutier la autostradă – Șelimbăr, străbătând 6 unități administrativ teritoriale : Sibiu, Cristian, Poplaca, Rășinari, Cisnădie și Șelimbăr, pe o lungime de aproximativ 20 de km.
”Varianta Ocolitoare Sibiu Sud va fluidiza traficul urban, periurban și de tranzit, va reduce emisiile de carbon, contribuind la un județ verde, iar dezvoltarea economică și turistică se va îndrepta și către zonele din sudul Municipiului Sibiu”, a explicat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6335
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Jean
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Anomis
Acum 8 ore
Dth