Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
29°C

Val de procese și executări împotriva pensionarilor. ”Unii chiar au exagerat și au abuzat de bunătatea noastră”

Val de procese și executări împotriva pensionarilor. ”Unii chiar au exagerat și au abuzat de bunătatea noastră”

În prima parte a lunii august au apărut pe rolul Judecătoriei Sibiu o serie de încuviințări privind executarea silită, procese demarata Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Sibiu împotriva rău-platnicilor. În total sunt câteva zeci de persoane care nu și-au plătit ratele și acum se vor trezi cu executorul la ușă.

Reporterul Turnul Sfatului l-a întrebat pe directorul CARP Sibiu dacă putem pune acest val de procese pe seama pandemiei și a problemelor, inclusiv financiare, generate de Covid.

”Nu putem pune aceste procese la care face ți referire pe seama pandemiei. Au fost mai multe probleme pentru pensionarii care au luat credite pentru copii. Da, într-adevăr, dacă s-a întâmplat să le rămână copiii fără serviciu sau au avut salariile diminuate din cauza pandemiei, atunci da, putem să punem pe seama pandemiei problemele a zece, poate 15% din credite. Majoritatea sunt rău-platnici pe o durată mai mare de cinci, șase luni de zile. Adică noi am fost foarte indulgenți, mai ales în perioada restricțiilor, când nu se putea circula, când au fost probleme cu deplasările... și nu am trimis somații, nu i-am constrâns neapărat să-și plătească ratele la timp. Unii chiar au exagerat și au abuzat de bunătatea noastră, nici după relaxarea restricțiilor nu au venit să-și plătească și atunci ajungem la aceste executări silite pentru că, repet, sunt banii asociației, sunt banii membrilor și ei trebuie recuperați”, a declarat pentru Turnul Sfatului Marius Roman, directorul CARP Sibiu.

L-am întrebat pe directorul CARP Sibiu dacă toate tulburările și neliniștile de ordin social au afectat în ultimii doi ani pensionarii din județul Sibiu, aceste nesiguranțe resimțindu-se și în veniturile lor lunare.

”Pensionarii stric, nu, nu au fost afectați. În comparație cu unii salariați, pensiile au venit întotdeauna la timp, indiferent de restricții. Au fost probleme acolo unde au luat credite bazându-se nu pe pensii ci pe veniturile din familii. Dacă, spre exemplu, s-au bazat pe două pensii și unul dintre cei doi pensionari a decedat, veniturile normal că au fost mai mici și au apărut probleme la plata ratelor. Avem pretenția ca cel puțin să fim informați, găsim împreună soluții pentru toate cazurile. Am găsit soluții pentru toți cei care au venit și ne-au spus. Dar dacă primesc somații după somații și ei stau acasă, fără să vrea să audă, atunci nu se rezolvă nimic. Se ajunge la executarea silită. Aceasta este ultima soluție, când orice altă cale de dialog este epuizată”, a completat Marius Roman.

Cât privește executările silite apărute recent pe rolul Judecătoriei Sibiu, acestea vizează sume medii de peste 3000 de lei.

”Nu ajungem la procese și executări la sume de câteva sute de lei, unde cheltuielile sunt mai mari decât suma datorată. Oricum și aceste cheltuieli sunt recuperate tot de la debitorul restant, de aceea mesajul meu este că e păcat să plătească mai mult când putem vorbi despre asta. O plată corectă este o plată mai mică întotdeauna. Nu putem pune semnul egal între un bun platnic și un rău platnic”, mai spune Marius Roman.

CARP are, în medie, undeva între 25 și 30 de executări lunare, în condițiile în care acordă în fiecare lună peste 200 de credite acordate lunar.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 4664

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus