Cea de-a doua casă din Sibiu dedicată celor care luptă cu cancerul, un concept inițiat de asociația Sus Inima, s-a deschis astăzi. La fel ca prima casă, și aceasta se află în imediata proximitate a Spitalului Județean Sibiu și a Spitalului European Polisano.
Noua locație se află la parterul unui imobil aflat pe Strada Independenței, nr 3A din Sibiu, are o suprafață de 100mp împărțită în 3 camere, 2 băi și o bucătărie. Locația este mobilată și dotată în același stil ca prima locație, „pentru a oferi un sens de funcționalitate dar și familiaritate celor care ne trec pragul”, spun reprezentanții asociației.
Persoanele afectate de cancer, care fac tratament în Sibiu și nu-și pot permite să facă naveta sau să achite contravaloarea unei camere la hotel sau pensiune, au aici la dispoziție șase paturi. Serviciile caselor SUS INIMA sunt complet gratuite și includ toate facilitățile casei - pat, așternuturi, perne, plăpumi, prosoape, produse sanitare, o masă caldă pe zi și acces la serviciile de psihoterapie, navigație oncologică.
„Deschiderea oficială a spațiului este astăzi, 23.09.2021, la aproape fix doi ani după ce am deschis prima noastră locație. Nu putem fi altfel decât recunoscători că în acești doi ani, care au trecut, am reușit să fim alături de atâtea persoane aflate într-un moment critic al vieții lor. Suntem foarte bucuroși, că mesajul nostru SUS-INIMA - pentru ca nimeni să nu treacă singur prin cancer a reușit să miște comunitatea din Sibiu până la punctul în care putem face minuni împreună”, spun aceștia.
Persoanele care au nevoie de cazare în Sibiu pe perioada tratamentului radioterapeutic sunt invitate să între în legătură cu reprezentanții asociației, printr-un apel sau mesaj la numărul de telefon: 0751 138 783.
Cei care doresc să sprijine în continuare activitatea Asociației Sus Inima pot să facă acest lucru accesând link-ul de AICI. https://susinima.eu/doneaza/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: campanie sibiu , lupta cu cancerul , donații sibiu , asociație , sus inima , donatii , stiri sibiu
Vizualizari: 2705
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
QWERTY
Acum 8 ore
A
Acum 8 ore
Sibian
Acum 8 ore
Un sibian vero
Acum 9 ore
Rob