Un sibian în vârstă de 26 de ani a fost reținut marți de polițiști după ce a fost prins de patru ori la volan, deși nu are permis.
De fiecare dată bărbatul a fost prins conducând în municipiul Sibiu și de fiecare dată polițiștii i-au deschis dosar penal, însă fără niciun efect asupra intențiilor lui de a pleca iar cu mașina. Prin urmare, în cursul zilei de ieri a fost arestat.
”La data de 24 august, ca urmare a administrării probatoriului într-un număr de patru dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu.
În perioada decembrie 2020 – august 2021, persoana în cauză a fost depistată de patru ori conducând autoturisme fără a deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
În cursul zilei de azi, sibianul va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Daca octogenara ar conduce poate ar intelege …putin ! Ori giratoriu ori semafoare inteligente ! Semafoarele ar putea fi montate…
Din păcate este foarte necesar să se explice chatiile astea. Uită-te câți berbeci sunt prinși că circulă pe contrasens pe…
Primo: „nu citez din Socrate, citez din 2pac „I don’t give a ….”” Secundo: erau 5.26 lei bre! lasa AI-ul…
Dacă gainăria începe la 1,1 milioane euro, atunci caraliii trebuie să înceapă neapărat de la găinari.
Fodor aurora este „arhitect-sef” al sibiului !? Marius jiman are doar atributii de arhitect -sef ! El este un interimar…













Lasă un răspuns