Henrieta Delavrancea-Gibory

Henrieta Delavrancea-Gibory sau Riri, așa cum o numeau cei apropiați, a fost o prezență pregnantă în lumea arhitecturală a vremurilor ei. Născută la data de 9 octombrie 1894, la București, a fost una din cele patru fiice ale scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea și ale Maryei Delavrancea. Surorile ei au fost Cella, pianistă, scriitoare, memorialistă, profesoară la Conservator, Margareta, licențiată în litere și filosofie, profesoară de limba franceză, și Niculina, artist plastic.

Din cercul de prieteni al tinerei Henrieta se remarcă trei dintre ei, din perioada facultății - Virginia Andreescu, Marioara Ioanovici și Horia Creangă.

Face școala primară într-o clădire proiectată de Ion Mincu; în clasa VII încep primele ei gânduri legate de o posibilă carieră de arhitect (la acestea este posibil sa fi contribuit arh. Ion Mincu, fiind un prieten bun al tatălui său); în 1916 întrerupe studiile universitare (Școala superioară de Arhitectură) și se angajează infirmieră voluntară la București, iar pe urmă în spitalele de campanie din județul Vaslui, unde îl întâlnește pe ofițerul francez Emile Gibory venit în misiune în sprijinirea frontului român, cu care pleacă în Franța în 1918, an în care se stinge din viață Barbu Delavrancea. În 1919 se căsătorește cu căpitanul Emile Gibory, iar 1920 revine în țară. Se mută în București, își reia studiile și începe proiectarea și construirea propriei case în care va locui lângă sora ei mai mare, Cella, din 1926 până la sfârșitul vieții. În perioada interbelică proiectează numeroase case de vacanță la Balchik. În anul 1938 moare mama sa, Marya, la vârsta de 76 de ani. Al doilea război mondial creează o puternică criză economică în urma căreia Henrieta Delavrancea rămâne fără lucrări și începe să vândă răsaduri și pesmeți. 

În 1948 își găsește un loc de muncă în proiectare, în cadrul Institutului de Proiectări de Construcții (IPC). În 1972, Henrieta este onorată cu un premiu pentru întreaga activitate, acordat de Uniunea Arhitecților din România.

Mentorii săi au fost Ermil Pangrati, Statie Ciortan, Dimitrie Bungețeanu (profesori la facultate) și Petre Antonescu.

Un aspect important de reținut despre activitatea Henrietei Delavrancea-Gibory este faptul că în anul 1977 se implică într-o serie de acțiuni menite să oprească mai multe demolări ale diferitelor clădiri istorice din București, alături de alți arhitecți și persoane de cultură.

Text de Cristina Bălău

Documentat de stud. arh. Răzvan Muntean  

Surse biografice: 

• Militza Sion, 2011, Henrieta Delavrancea Gibory: arhitectură 1930-1940

Mai multe informații despre Henrieta Delavrancea-Gibory și despre proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților găsiți pe www.identitate-archi.ro

Casa MOSESCU Balcic 

Casa RASCOVICEANU Balcic

Primaria Balcic - 1934

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi