Romii au festivalul lor, weekendul acesta, în Târnava. Evenimentul, aflat la prima ediție, propune trei zile pline de activități, de la ateliere de meșteșugărit, activități pentru cei mici și bucate tradiționale, până la muzică și voie bună alături de ansambluri folclorice din județul Sibiu, din țară și chiar de peste granițe. Evenimentul poate fi numit și "Festivalul Toleranței Interetnice și al Incluziunii Sociale", pentru că principalul obiectiv al proiectului este acela de a contribui la integrarea economică și socială a locuitorilor de etnie romă, respectiv a aproape 600 de persoane.
În acest sfârșit de săptămână, suntem invitați să descoperim tradițiile romilor din Târnava. Festivalul Romilor din Târnava va debuta vineri, la ora 16, când va avea loc deschiderea oficială a proiectului, urmată de un program oferit de Școala Elijah – ansamblu artistic de tineri romi, precum și diverse manifestări artistice de la dans, film și muzică, până la ateliere meșteșugărești și un recital susținut de Cosmin Ghera. Sâmbăta, de la ora 16, vor avea loc concerte susținute de Nicolae Ruja și Traian Stoiță și spectacole prezentate de Formația "Semănătorii" a Casei de Cultură Raională Dondușeni, Republica Moldova, precum și de Școala Elijah. În plus, din agenda proiectului nu lipsesc activitățile pentru copii, în cadrul cărora cei mici pot învăța să picteze pe șevalet, să țeasă la gherghef, să redescopere natura prin scurte drumeții și să se întreacă în competiții sportive, pe stadionul comunei Târnava.
În ultima zi a evenimentului, respectiv duminică, musafirii comunei sunt invitați să admire portul tradițional în cadrul unei parade și se pot bucura de alte recitaluri susținute de cunoscuți interpreți, precum Ansamblul Folcloric Cununa Agnita , Daniela Carmen Popa, Alina Pinca și Robert Târnăveanu.
Potrivit organizatorilor, Festivalul Romilor din Târnava este un eveniment al toleranţei interetnice şi al incluziunii sociale, care își dorește să unească toate comunitățile culturale, entice și sociale.
"Toleranța trebuie încurajată prin cunoașterea și deschiderea spiritului, prin comunicarea și libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța înseamnă armonia în diferențe și este o necesitate politică și juridică. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului, urii, cu o cultură a păcii", arată inițiatorii proiectului.
Prima ediție a Festivalului Romilor din Târnava face parte din proiectul ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, al cărui obiectiv general vizează creşterea gradului de incluziune socială a membrilor comunităţilor marginalizate care includ populaţie de etnie romă, prin măsuri integrate de ocupare, locuire, educaţie, formare profesională, sănătate şi asistenţă socială în scopul reducerii fenomenului de sărăcie generalizată.
Prin proiect se urmărește prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin programe de tip ”Școală după școală” pentru 250 de copii; ateliere socio-educative și creative; informarea, consilierea și orientarea pe piața muncii a cât mai multor persoane; participarea acestora la cursuri de formare profesională în vederea reintegrării și ocupării pe piața muncii; crearea a 70 de locuri de muncă și subvenționarea angajatorilor; îmbunătățirea condițiilor de locuire, prin reabilitarea a 10 locuințe precare; organizarea de acțiuni de educație civică – workshopuri lunare, seminarii și serate de film dedicate egalității de șanse – și de dialog cetățenesc pentru implicarea în dezvoltarea comunitară și consolidarea parteneriatului local.
Potrivit autorităților, în prezent se lucrează și la construcția și amenajarea Centrului Comunitar de Incluziune Socială din Târnava, ce va oferi servicii sociale integrate romilor din comună și nu numai.
Proiectul ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU 138/4/1/114591/16.02.2018), a debutat în 2018 și este derulat de Fundația Centrul European de Integrare al Romilor Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu, Primăria Comunei Târnava și Liceul Tehnologic din localitate, precum și de operatorii economici CIT - IRECSON Centrul de Informare Tehnologică și Social COM SRL. Bugetul total al proiectului este de 15.047.569,18 lei, din care 12.598.383, 14 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Termenul de finalizare a proiectului a fost prelungit până în luna martie 2022, față de cel inițial – 18.02.2021, motivat de restricțiile din perioada pandemiei, care nu au permis desfășurarea unor acțiuni din agendă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1245
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Alt sibian
Acum 2 ore
Sorin
Acum 3 ore
Geo
Acum 3 ore
Horia
Acum 3 ore
R.