Marţi,
16.04.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Arhitectul Duiliu Marcu

Arhitectul Duiliu Marcu

“Chiar dacă, pe parcursul carierei sale îndelungate, creează în aproape toate stilurile care s-au manifestat în România, Duiliu Marcu nu se mărginește doar la a compune, utilizând elementele specifice fiecărui stil, ci el își impune propria viziune asupra respectivului stil, o viziune care îl distinge de toți ceilalți colegi de breaslă.” - arh. Mariana Croitoru.

Născut pe 25 martie 1885, Marcu și-a petrecut primii ani din viață la Calafat, unde a făcut școala primară, gimnaziul, apoi liceul la Craiova. Ulterior s-a mutat la București, unde a fost primul admis la Școala Superioară de Arhitectură, apoi la Paris, unde a fost al doilea admis la Școala de Arte Frumoase. Aici a fost elev al profesorului arhitect Victor Alexandre Frederic Laloux (1850–1937) și diplomat al guvernului francez. 

Fiu al generalului Marcu, se căsătorește în 1923 cu Eugenia Teodorovici, cu care a avut un fiu, Răzvan, și o fiică, Georgeta. Între 1928 și 1932 a servit în Armată în grad de căpitan în Regimentul I Pionieri (Geniu), telegrafist.

“Duiliu Marcu este cel care dovedește o polivalență ieșită din comun în arhitectura românească, fiind personalitatea acesteia, care se confundă practic cu aproape întreaga evoluție a arhitecturii noastre. În acest sens, activitatea sa profesională se desfășoară pe parcursul a peste 50 de ani (1912-1966), timp în care la conducerea României democratice se schimbă patru regi (Carol I (1866-1914), Ferdinand I (1914-1927), Mihai I (1927-1930 și 1940-1947) și Carol al II-lea (1930-1940) și, ulterior, se instaurează regimul comunist. Mai mult decât atât, destinul arhitectului este legat de familia regală și  mai ales de personalitatea lui Carol al II-lea.” - arh. Mariana Croitoru

A fost profesor de Estetica orașului la Școala superioară de științe de Stat și profesor de Istoria arhitecturii la Școala Superioară de Arhitectură. A activat ca arhitect și inspector general în cadrul Direcției generale CFR, unde a elaborat studii pentru noi tipuri de stații de călători. În cadrul Ministerului Lucrărilor Publice a fost arhitect, arhitect-șef, director general al Consiliului tehnic superior (ulterior vicepreședinte). Ca referent al MLP pentru lucrările de urbanism a actualizat principiile urbanistice, iar între 1942 și 1946 a dost Ministrul Lucrărilor Publice.

Ca arhitect a proiectat numeroase instituții publice, printre care Palatul Victoria, actualul sediu al Guvernului României, Palatul CFR, Palatul Elisabeta, Biblioteca Academiei Române și Academia Militară din București, sala de spectacole, fațadele și interioarele Teatrului de Stat Timișoara, Școala Politehnică și Cinematograful Capitol din Timișoara, Pavilionul României la Expoziția internațională de la Barcelona din 1929, Gările Regale de la București-Băneasa (Mogoșoaia) și Sinaia, și multe altele. 

În domeniul urbanismului și amenajării spațiilor publice a proiectat Piața Monumentului Unirii din Brăila și Piața Unirii din Oradea și sistematizarea totală sau parțială a mai multor localități din țară: București, Brașov, Bacău, Buzău, Agigea, Timișul de Sus și Curtea de Argeș.

Mai multe informații despre Duiliu Marcu și despre proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților găsiți pe www.identitate-archi.ro

Text de Cristina Bălău

Documentat de arh. Mariana Croitoru și arh.-urb. Maria Găvozdea

Surse biografice:

  • CONSTANTIN, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
  • MARCU, Duiliu - Architecture 1930-1940, București, Imprimerie „Bucovina”, 1946
  • MARCU, Duiliu -Arhitectură 1912-1960, Bucureşti, Ed. Tehnică, 1960 
  • TABACU, Gabriela, Revista „Arhitectura” - studiu monografic şi indici 1905-1944, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008
  • FILITTI, Georgeta, „Jurnal Duiliu Marcu”, Revista Astra, nr. 3-4/2011, nr. 1-2/2012
  • Arhiva ANR - „Donația Duiliu Marcu”, Dosar 1444/1977
  • Anrhiva CNSAS – Marcu Duiliu, Dosar nr. 54986 
  • Arhiva Colegiului Național Carol I din Craiova
  • Arhiva Școlii de Arte Frumoase din Paris

Palatul-Victoria, langa Palatul Sturza partial demolat după bombardament, sursa e-zeppelin_ro

Palatul Victoria, initial Ministerul Afacerilor Externe, actual sediu al Guvernului Romaniei, sursa ideiurbane_ro foto Radu

Casa Autonomă a Monopolurilor de Stat, sursa 25_media_tumblr_com

Academia Română - săli de lectură și birouri, sursa icr_ro

Academia Militara, sursa icr_ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Traian

Acum 2 ani

Foarte tare..au fost multi arhitecti scoliti, am avut o elita candva.. acum, ne chinuim sa ajungem iar cunoscuti. Am niste prieteni la https://www.aoarhitect.ro/ si imi povesteau ca din cauza la pandemie au avut mult de suferit.. nu mai este nimic la fel de la covid-ul asta

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus