Miercuri,
20.10.2021
Cer Senin
Acum
14°C

Video: Doi băieți de 12 ani au păcălit un altul de opt pentru a-i fura trotineta. L-au pus să numere până la 60

Video: Doi băieți de 12 ani au păcălit un altul de opt pentru a-i fura trotineta. L-au pus să numere până la 60

Un tată a decis să povestească întâmplarea avută de băiatul lui de numai opt ani, în centrul Sibiului, mai exact în Piața Habermann, acolo unde alți doi băieți de aproximativ 12 ani, l-au păcălit pentru a-i fura trotineta și casca. Bărbatul spune că își dorește să facă publică această pățanie nefericită pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la comportamentul unor minori. Este important ca părinții să conștientizeze gravitatea unor fapte și să ia atitudine cât nu este prea târziu. Pe de altă parte, tatăl spune că pentru copilul de opt ani experiența a fost o traumă, aflându-se la vârsta la care, încă, mai are încredere în cei din jur. Furtul a fost înregistrat de camerele video aflate în piață, iar bărbatul a depus plângere la poliție.

Întreaga întâmplare a avut loc marți, 21 septembrie, în jurul orei 18.15, în Piața Habermann, din centrul Sibiului. Bărbatul povestește că băiatul se afla în piață pentru a-și căuta prietenii. Familia locuiește în apropiere, iar mama celui mic urma să coboare pentru a merge la cumpărături. Copilul se afla cu trotineta lui de care nu se despărțea de când a primit-o, după cum povestește tatăl.

„Fiecare dintre noi are momente în viață în care își dorește, cu adevărat, să obțină un premiu sau o recompensă și muncește din greu pentru obiectivul lui. În cazul băiatului nostru premiul a fost o trotinetă de scheme mai performantă pe care și-a dorit-o cu adevărat. A primit-o la final de an școlar în urma rezultatelor bune obținute. Momentul a fost minunat. A rămas fără cuvinte și îi puteam vedea bucuria și satisfacția pentru premiul primit. Peste tot pe unde am mers nu a lipsit trotineta”, spune tatăl.

Copiii care au furat trotineta. Cea neagră este trotineta copilului de opt ani

Ei bine, în urmă cu două zile, în Piața Habermann, alți doi copii, care nu par să aibă mai mult de 12 ani, au intrat în vorbă cu băiatul de opt ani. Aveau și ei o trotinetă a lor. După ce au povestit aproximativ 10 minute despre trotinete, au complimentat-o pe cea a băiatului și i-au cerut permisiunea de a se uita la ea, câștigându-i încrederea, l-au păcălit pentru a i-o fura.

„Ne-a sunat imediat după incident și în cinci minute am fost lângă el. Modul în care au acționat a fost simplu. I-au spus să se întoarcă cu spatele și să numere până la 60 că îi vor lipi un abtibild pe trotinetă și el să îl găsească. Fiul nostru s-a întors cu spatele să numere, apoi i-a auzit pe copii fugind cu trotineta și casca lui. Minute bune a fost în stare de șoc. Nu-i venea să creadă ce i s-a întâmplat. Ne tot spunea să așteptăm, să nu plecăm, pentru că a fost cu siguranță o glumă și acei copii se vor întoarce cu trotineta lui”, mai povestește bărbatul.

A fost depusă o plângere la poliție și urmează să se afle făptașii

După ce au realizat că trotineta a fost, într-adevăr, furată oamenii au depus plângere la poliție. De asemenea, camerele de luat vederi din Piața Habermann au surprins copiii care fug cu trotineta furată. Reprezentanții poliției confirmă existența plângerii și spun că se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

„Plângerea a fost înregistrată la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, în acest caz fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Momentul în care cei doi copii fug cu trotineta furată

Ridicarea unui semnal de alarmă și atragerea atenției pentru ca alte familii să nu mai treacă prin astfel de experiențe au stat la baza deciziei părinților de a face publică povestea.

„Nu îmi vine să cred că în centrul Sibiului se întâmplă astfel de lucruri, mai ales când autorii acestor fapte sunt copii la o vârstă fragedă, când se presupune că ar trebui să aibă alte preocupări. Pe cât de mare a fost bucuria în momentul în care a primit trotineta pe atât de mare a fost și dezamagirea lui când i-au furat-o. Încerc să privesc partea plină a paharului după această întâmplare. În peisajul copilului meu a mai apărut o meserie, cea de polițist. Totuși mi-aș dori ca părinții celor doi baieți să afle despre această întâmplare, în primul rând cu scopul de a-i corecta pe băieți. Au viitorul înainte și este păcat să mai treacă altcineva prin experiențe de acest gen”, mai spune bărbatul.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Comisarul Maigret

Acum 3 săptămâni

Chiar credeți că părinții celor doi făptași nu știu ? La intersecția Coposu-Berăriei parcă, este un părculeț pentru skateri. Copilul unor cunoscuți a fost abordat acolo, acum vreo 2-3 ani, de un puști care i-a cerut bani, copilul și-a chemat părinții, dar făptașul și-a chemat și el tatăl, care i-a amenințat pe părinții copilului. Asta-i țara în care trăim.
Raspunde

Cristi

Acum 3 săptămâni

Ce a ajuns Sibiul....vai de capul lui...mai bine as sta la Bucuresti decat la Sibiu

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus