Conducerea Spitalului Clinic Județean Sibiu a anunțat astăzi că va respecta planul de reziliență față de recrudescența Covid, așa cum a fost el denumit de Ministerul Sănătății, și publicat în luna martie.
Deși inițial pe site-ul ministerului apărea că cel mai important spital din Sibiu va suplimenta numărul de paturi ATI cu 10 locuri, pe planul DSP Sibiu, transmis ieri, nu mai apărea niciunul în plus față de ce este acum. Astfel, pe programarea DSP, Sibiul avea un total maxim de 42 de paturi ATI, dintre care 8 erau destinate copiilor și două erau destinate femeilor însărcinate.
Pe estimarea publicată inițial de Ministerul Sănătății erau 42 de paturi, la care se mai adaugă alte 8 de la Spitalul de Pediatrie, în total 50, iar în dreptul Spitalului Județean apărea un total de 30 de locuri (din care două pe secția maternitate).
Promisiunile vor fi asumate
În urma unei solicitări transmise de Turnul Sfatului, SCJS anunță că în câteva zile se vor pune la dispoziția pacienților Covid în stare gravă încă 10 paturi ATI, ajungând astfel la planul asumat inițial, precizând că se fac efoturi deosebite din cauza faptului că mai multe zone din spital se află în reabilitare.
”Având în vedere faptul că la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu se desfășoară în prezent o serie de lucrări de reabilitare/modernizare/extindere a mai multor pavilioane, precum și necesitatea reorganizării activității în contextul epidemiologic generat de pandemia de COVID-19, precizăm că unitatea noastră a întreprins toate diligențele pentru a asigura derularea actului medical în condiții optime atât pentru personalul medical cât și pentru pacienți, oferind servicii medicale atât pentru pacienții COVID-19 pozitiv (în zonele roșii), cât și pentru pacienții non-COVID-19 (în zonele verzi), respectându-se misiunea de a menține starea de sănătate a populației. Acest fapt a implicat relocarea cu caracter temporar a unor secții/compartimente, comasarea mai multor activități, precum și identificarea și implementarea unor circuite funcționale care să ofere siguranță bolnavilor și tuturor celor implicați în procesul de investigare, diagnosticare și tratare a acestora”, explică situația conducerea spitalului.
Instituția susține că își asumă planul inițial. ”În condițiile în care Spitalul a traversat mai multe etape de reorganizare adaptate evoluției pandemiei, numărul de paturi destinat tratării pacienților infectați cu COVID-19 a suferit în permanență modificări, unitatea noastră întocmind în acest sens și un plan de reziliență față de recrudescența COVID 19, pe care și-l asumă și îl respectă, asigurând astfel numărul de paturi pentru spitalizarea pacienților, atât cei infectați cu virusul SARS CoV2, cât și a celor non COVID, fiind alocate un număr de 18 paturi în ATI COVID, urmând să fie alocate alte 10 în cel mai scurt timp, asigurându-se pentru cele 28 de paturi echipamente de ventilație invazivă și noninvazivă”, se mai arată în răspunsul primit de la Spitalul Județean.
În ultimele trei zile, în raportarea transmisă de Instituția Prefectului, se arată că toate paturile ATI Covid din județ sunt ocupate în acest moment.
24 de paturi noi la UPU
Spitalul anunță că s-a suplimentat și numărul de paturi de la Unitatea Primiri Urgente (UPU) cu încă 24 de paturi. ”La prezentarea în Unitatea de Primiri Urgențe timpii de așteptare sunt prelungiți pentru pacienții fără urgențe vitale, având în vedere numărul mare de prezentări zilnice (aproximativ 250 pacienți/zi) și solicităm înțelegerea și colaborarea cetățenilor în interesul comun de a depăși situația dificilă din această perioadă. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a depus toate eforturile necesare ca pacienții să nu fie afectați de lucrările care se efectuează la Unitatea de Primiri Urgențe, asigurând o capacitate crescută de primire a pacienților, prin alocarea către UPU a unui număr suplimentar de 24 de paturi față de cele 5 existente în primele trei trimestre ale anului 2020”.
Spitalul, apel către sibieni: Vaccinați-vă!
Conducerea unității le transmite sibienilor să continue să se vaccineze în număr cât mai mare, aceasta fiind cea mai eficientă metodă de combatere a pandemiei. ”Vaccinarea înseamnă în primul rând protecție individuală dar se extinde prin avantajele sale asupra întregii comunități și implicit asupra activității medicale, care se poate desfășura astfel în condiții de siguranță. Le mulțumim tuturor cetățenilor pentru că au înțeles acest lucru și că doar în urma unui efort comun putem depăși și acest val pandemic”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: paturi , pediatrie , ATI , covid , spital
Vizualizari: 1054
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
@bomba
Acum 4 ore
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 5 ore
@Q
Acum 5 ore
Un român
Acum 5 ore
Newman