Oamenii de ştiinţă au reuşit să înregistreze, în premieră, imagini video din interiorul unui uragan de categoria a 4-a, cu ajutorul unui robot plutitor, informează AFP vineri, citat de Agerpres.
Aparatul a avut de înfruntat forţele uraganului Sam, în Oceanul Atlantic, cu valuri înalte de 15 metri şi cu vânt de peste 190 km/h.
Imaginile arată un cer întunecat şi valuri care balansează violent dispozitivul dezvoltat de compania Saildrone, asemănător unei planşe de windsurfing
Această ''dronă plutitoare'' transmite datele în mod direct Agenţiei naţionale oceanice şi atmosferice (NOAA) din Statele Unite.
Scopul este acela de a contribui la înţelegerea proceselor fizice de la faţa locului, în vederea îmbunătăţirii prognozelor acestor evenimente climatice extreme şi, astfel, o mai bună pregătire pentru acestea.
Robotul ''ajunge acolo unde nicio navă de cercetare nu s-a aventurat vreodată, navigând în centrul ochiului uraganului şi colectând date care vor transforma înţelegerea cu privire la aceste furtuni puternice'', a declarat Richard Jenkins, fondatorul şi CEO-ul Saildrone, citat într-un comunicat.
Centrul uraganelor a mai fost filmat anterior, însă pe calea aerului.
.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: robot , uragan , interiorul , premiera , imagini
Vizualizari: 1497


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
John
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Mno
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei