Joi,
09.02.2023
Parțial Noros
Acum
-9°C

VIDEO Iohannis: Pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării

VIDEO Iohannis: Pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării

Pandemia de COVID-19 a fost dublată, în recentul an, de o epidemie a dezinformării, a afirmat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".

"Din nefericire, în ultimul an, pandemia de COVID-19 a fost dublată de o epidemie a dezinformării, prin care ani şi ani de formare medicală au ajuns să fie contestaţi în baza unor opinii fără fundament ştiinţific sau chiar în baza unor dezinformări deliberate care circulă pe reţelele de socializare. Această epidemie de fake news a pus la îndoială eficienţa vaccinurilor obţinute prin metode perfecţionate de-a lungul anilor. Toate acestea fac munca dumneavoastră deja grea mai dificilă decât ar trebui", a spus şeful statului.

El a concluzionat că "vaccinul, de exemplu, este cel mai eficient instrument de limitare a efectelor pandemiei şi acest fapt rămâne un adevăr, indiferent de opiniile unora sau altora".

"Trebuie să facem mai multe eforturi pentru a-i ajuta pe oameni să conştientizeze că cercetarea medicală şi farmaceutică se bazează pe rigori ştiinţifice mai înalte chiar decât în alte domenii, pe o verificare meticuloasă a datelor şi pe o monitorizare continuă a pacienţilor. Asta face ca anumite evidenţe să nu aibă niciun motiv pentru a fi contestate", a punctat şeful statului, citat de Agerpres.

Iohannis a amintit că "unul dintre obiectivele majore ale Proiectului 'România Educată' este reducerea semnificativă a analfabetismului funcţional şi ştiinţific".

"Ne propunem să creştem capacitatea absolvenţilor educaţiei obligatorii de a se informa din surse credibile şi de a discerne între informaţiile verificate şi speculaţii", a afirmat Iohannis şi a subliniat că "înţelegerea şi asimilarea inovaţiilor ştiinţifice recente sunt condiţii obligatorii pentru ca România să progreseze rapid şi să reducă masiv decalajele faţă de statele puternic dezvoltate".

"Este necesar să integrăm inovaţia pe toate palierele vieţii noastre, în societate, în economie şi, evident, în educaţie", a spus preşedintele.

Totodată, el a spus că prevenţia trebuie să debuteze timpuriu, încă din primii ani de şcoală. "De aceea, m-aş bucura să văd tot mai mulţi profesionişti şi tot mai multe opţiuni de carieră în sfera medicinei şcolare", a mărturisit Iohannis.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 773

Comentarii

2 comentarii

Elzorab

Acum 1 an

..."monitorizare continua a pacientilor"...unde? In ce țară? In Romania? Asta cade din lac in puț. Repeta obsesiv aceleași lucruri de parca daca le tot repeta automat sunt si adevarate. Mai are cineva incredere in ceea ce spune? Ce stie el doar e de la o chermeza la alta. Unde se taie o panglică hop si el. Parca spunea ca a esuat. Ce credibilitate mai are?
Raspunde

Muresan

Acum 1 an

A esuat cine stiu eu ca o balena sinucigasa pe malul Atlanticului...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus