Epidemiologul Octavian Jurma a declarat pentru Turnul Sfatului că nu se poate evita un val cinci extrem de puternic decât prin vaccinare, carantinare și impunerea certificatului verde. În plus, spune el, țintele legate de vaccinare, un minim de 80%, nu pot fi atinse decât după ce politicienii locali și cei centrali vor fi dați în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolii.
”Știm acum din Israel că valul 5 poate fi prevenit doar prin vaccinare preventivă cu al doilea booster (cu 6 luni înainte de val, iar pe cei vulnerabili chiar înainte de val - valul ne anunță cu cel puțin 30 de zile înainte că vine, dacă testăm) cuplată cu utilizarea certificatului verde într-o populație vaccinată în proporție de cel puțin 80%. Urmăresc literatură de specialitate că să văd ce surprize ne pot aștepta pentru valul 5 și nu arată bine deloc pentru cei care nu vor fi vaccinați și cu doză 3 în proporție de 80%. Aceste ținte de vaccinare sunt posibile în România doar dacă politicienii locali și centrali vor fi efectivi chemați în judecată pentru zădărnicirea combaterii bolii astfel încât să nu le mai ardă să refuze aplicarea unor ordine sanitare și să facă 10 pași în spate”, susține cercetătorul.
Jurma spune că în ritmul actual de vaccinare noi o să fim 52% vaccinați cu prima doză abia în aprilie 2022, ”prea târziu să evităm un val 5”, după dechiderea școlilor în februarie.
”Imunitatea naturală nu poate opri și nu va putea opri niciodată un val cu o tulpină atât de infecțioasă cum e Delta, iar virusul nu este încă în echilibru evoluționar cu specia umană”, susține Octavian Jurma.
Soluțiile: carantină, vaccinare, certificat verde
Epidemiologul susține că politicienii trebuie sancționați pentru că au lăsat virusul, în acest val, să se propage liber. Soluțiile care trebuiau aplicate erau simple: ”aplicarea rapidă a carantinei imediat după 3 la mie la fiecare nivel teritorial (UAT, JUDEȚ, ȚARĂ) pentru a prevenit colapsul sistemului medical care apare după 4 la mie în România. Carantina poate fi prevenită doar prin vaccinare + certificat verde + masca imediat după 0.5 la mie. Un sistem atât de simplu și de predictibil, dar inviolabil, garantează că nu vom mai închide școlile în val și vom funcționa relativ normal între valuri”, susține Jurma.
”Odată ce populația se disciplinează și gravitatea bolii e redusă prin vaccinare, iar pragurile pentru incidența pot fi mutate în sus folosind mereu că reper de calibrare 50% din capacitatea maximă locata COVID-19 (adică în jur de 500-750 de paturi AȚI). Doar așa ne putem permite să mutăm pragul pentru închiderea școlilor la 6 la mie sau chiar mai sus. Acum 3 la mie este maximul pe care îl putem suportă și 1.5 la mie pragul real de carantină” – Octavian Jurma
Cercetătorul a calculat în luna februarie cum va evolua valul patru al pandemiei în județul Sibiu, în situația în care decidenții politici nu vor lua măsuri de limitare a cazurilor. Mai jos, marcat cu roșu, este graficul realizat de Jurma, iar celelalte linii arată realitatea de până acum, atât la nivelul municipiului, cât și la nivel județean.
Sursa foto: Facebook / Octavian Jurma
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: zadarnicire , Jurma , carantinare , vaccinati , scoala , vaccin , Turnul Sfatului , politicieni
Vizualizari: 3252
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Q
Acum 10 ore
Newman
Acum 10 ore
Ron
Acum 11 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil