O a treia doză de vaccin anti-COVID dezvoltat de alianţa Pfizer/BioNTech are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu realizat de cele două laboratoare şi publicat joi, relatează AFP, citat de Agerpres.
Studiul clinic de fază 3, realizat în rândul a "10.000 de persoane cu vârsta peste 16 ani", arată "o eficacitate relativă de 95,6%" şi "un profil de siguranţă favorabil", se arată într-un comunicat.
"Este vorba despre primele rezultate de eficacitate ale unui studiu randomizat pentru un rapel cu vaccinul anti-COVID-19", au spus cele două companii.
Acest studiu a fost realizat în timp ce "varianta Delta de coronavirus a fost principala tulpină" care a circulat în această perioadă.
"Aceste rezultate demonstrează încă o dată utilitatea dozelor de rapel (booster) în eforturile noastre de a proteja populaţia împotriva acestei boli", a declarat Albert Bourla, director general al Pfizer, citat în comunicat.
Vârsta medie a participanţilor la studiu a fost de aproximativ 53 de ani.
Aceste rezultate vor fi transmise autorităţilor de reglementare "cât mai curând posibil", au adăugat cele două companii.
Mai multe ţări au autorizat deja administrarea unei doze de rapel împotriva COVID-19 pentru a creşte imunitatea persoanelor vaccinate, care pare să scadă după câteva luni, potrivit unor studii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1514
Ultimele comentarii
Acum 22 minute
Sibian
Acum 33 minute
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian
Acum 1 oră
Pol-Pot