Marţi,
19.03.2024
Parțial Noros
Acum
1°C

Fără centre de testare gratuită în Sibiu. Autorități: degeaba ne tot testăm, dacă nu ne vaccinăm

Fără centre de testare gratuită în Sibiu. Autorități: degeaba ne tot testăm, dacă nu ne vaccinăm

Sibiul nu va avea, cel puțin în viitorul apropiat, centre de testare gratuită, așa cum la nivel național, primăriile unor județe au pus la dispoziția cetățenilor care doresc să se testeze. Conducerea DSP Sibiu a spus că nicio primărie și nicio instituție nu și-a anunțat intenția de a se implica în procesul de testare. De asemenea, dr. Lucian Blăguțiu spune că, la ora actuală, Sibiul are centre de testare suficiente și că preferă să suplinească personalul medical din centrele de vaccinare. Atât Blăguțiu cât și prefectul Mircea Crețu sunt de părere că nu testarea va rezolva problema pandemiei, ci vaccinarea.

În contextul în care, în unele cazuri, testarea este una dintre variantele care pot oferi oamenilor posibilitatea de a participa la evenimente sau de a intra în anumite instituții, făcând parte din certificatul verde, oficialitățile Sibiului au fost întrebate în cadrul Ședinței Colegiului Prefectural care a avut loc, marți, 26 octombrie, dacă se are în vedere extinderea centrelor de testare. Dacă prefectul Mircea Crețu este de părere că „degeaba ne tot testăm, dacă nu ne vaccinăm”, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Dr. Lucian Blăguțiu spune că centrele de testare sunt suficiente în acest moment.

„La ambele centre comerciale avem centre de testare, dar așa cum a spus și d-l prefect, testul care este efectuat este valabil doar dacă este făcut de un cadru medical și dacă este introdus în platforma corona forms. Cele pe care le cumpărăm din farmacii și le facem acasă pot ieși neconcludente sau la repetare cu PCR ele se pozitivează, deci este o prelungire a perioadei de stabilire a faptului că pacientul este bolnav. Nu testarea va rezolva problema coronavirusului în România, doar vaccinarea. În prezent, numărul de centre de vaccinare pe care le avem sunt suficiente, plus că avem nevoie de personal medical pe centrele de vaccinare, pentru că mereu suntem nevoiți să suplimentăm aceste centre de vaccinare și să reușim să vaccinăm cât mai multă populație. În prezent nu consider necesar noi centre de testare, cele care sunt, sunt suficiente. Testul rapid pe care îl faci acum, peste două zile poate deveni pozitiv și nu te poți baza pe el. Este o situație de moment, iar testul nu rezolvă nici cum situația pandemiei în România. Dacă s-a prevăzut această posibilitate ar trebui să existe și o variantă care să asigure participarea la toate activitățile, respectiv certificatul verde și atunci recomand întregii populații să analizeze cu atenție opțiunile pe care le are și să meargă la vaccinare”, a spus Lucian Blăguțiu.

Mai multe farmacii interesate de testare

Acesta a mai precizat că testări se fac și la clinicile private, la cerere, se fac și la laboratoarele de analize care au contract cu un laborator de primit probe și se pot efectua în multe locații, de cele mai multe ori cunoscute de către cei interesați.

Potrivit directorului DSP, județul Sibiu are, în prezent, o rețea de farmacii și o farmacie în care se fac teste, dar sunt semne că în mai multe farmacii din Sibiu oamenii se vor putea testa.

„Deja cunosc situația în care au cerut la noi cursarea farmaciștilor care vor fi implicați în testare. S-au adunat 20 de persoane. În momentul de față se stabilește locația și, probabil, vor exista mai multe farmacii unde se vor putea testa oamenii”, mai spune Blăguțiu.

La nivel național mai multe primării ale unor județe din țară au oferit oamenilor posibilitatea de testare gratuită, implicându-se în acest proces.

În Bacău, de exemplu, o treime dintre persoanele testate gratuit pentru SARS-CoV-2, în cadrul programului „OXIGEN” derulat de primăria orașului, au fost depistate pozitiv. De asemenea, Primăria din Bistrița a deschis un centru de testare gratuit pentru populație. Astfel, bistrițenii care doresc să se testeze o vor putea face gratuit prin serviciile oferite de primărie prin SVSU, fără niciun fel de programare.

În Sibiu însă, potrivit conducerii DSP, până la acest moment, nicio primărie din județ nu și-a exprimat dorința de a se implica în procesul de testare.

Sursa foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Urdea

Acum 2 ani

Când vom depolitiza binomul testare -vaccinare ? Nu ne mai respectăm profesia , nici logica ? Dacă testarea nu are valoare de ce este prezentă pe Certificatul Verde ? Altfel , testele rapide - o nouă afacere ! E adevărat și in Germania testele odată abandonată ( de la 1 Oct ) testarea gratuită s-au scumpit : la München de la 0,8 la 1€ ! Aceleași chinezării .
Raspunde

2cents

Acum 2 ani

Eu as zice altfel: Degeaba avem autoritati daca nu isi fac treaba. Ministerul "a pierdut" recent ocazia de a primi fonduri eurpoene (peste 4 milioane de euro) pentru testarea gratuita, din incomepetenta si acum ne servesc dinastea din puțul gândirii, ca poate nu ne prindem. La intrarea in Canada chiar daca ai certificat verde vei fi testat. De ce? Pentru ca sunt aia prosti si arunca banii pe teste? Nu, e pentru ca ei stiu ca toti indiferent daca sunt sau nu vaccinati/trecuti prin boala/nevaccinati pot aduce boala in tara. Insa la noi birocratii stiu mai bine...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus