Luni,
06.12.2021
Ceata
Acum
4°C

Medic de terapie intensivă: în zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici

Medic de terapie intensivă: în zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici

Medicul ATI de la Institutul Matei Balș din Capitală Elena Copaciu spune, într-un mesaj postat pe Facebook, că în aceste zile se stinge în România o întreagă generație de bunici luptând pentru fiecare gură de aer, cu sau fără oxigen.

"Numai dacă ați ști! ...în zilele acestea se stinge o întreagă generație de bunici! Ei mai întâi!

Singuri în pustiul reanimărilor Covid, luptând pentru fiecare gură de aer, cu sau fără oxigen! Agonia în insuficiență respiratorie e cumplită!

Într-o țară care nu are legislație "end of life care "! Pentru că nu avem politicieni capabili să își asume moartea în demnitate a seniorilor noștri! Moartea e subiect tabu în România, deși ne pândește zilnic pe undeva!

În Covid vârsta celor cu forme grave a scăzut vertiginos! Pacienții devin agresivi dacă îi intrebi dacă sunt sau nu vaccinați, dar ne facem doar datoria unei anamneze medicale complete! La ATI nici nu mai contează dacă sunt sau nu vaccinați! "Regula" e: prezentare tardivă, fibroză pulmonară deja constituită, ivermectină până la toxicitate hepatică, tocilizumab de multe ori prea târziu dat( dacă o fi bun de ceva), aparținători care aleargă disperați după favipiravir( prea puține evidențe și prea mare risc teratogen), remdesivir( evidențe discutabile) sau, iar, tocilizumab( multe reactii adverse și beneficii incerte), etc.

Și tot nu întelegem ca cel mai sigur tratament este preventia? Adică, vaccinul?
Sperați în anticorpii monoclonali- nu sunt panaceu universal si sunt tot mecanism ARN! Nevaccinatilor privilegiati tratati precum Donald Trump, nu va temeti de acest mecanism ARN, ci doar de cel inclus in vaccinuri?
Se pare ca vom avea si antiviral specific, Molnupiravir, veste extraordinara, dar sa vedem analiza organismelor FDA Si EMA si sa nu uitam ca, tratamentul cel mai sigur e preventia!”, mai spune Elena Copaciu.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus