Luni,
28.04.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Soma ia tot. A câștigat și contractul de 53 de milioane de lei pentru deszăpezirea și măturatul Sibiului

Soma ia tot. A câștigat și contractul de 53 de milioane de lei pentru deszăpezirea și măturatul Sibiului

Intrată pe piața din Sibiu în 2016, când a câștigat licitația pentru colectarea și transportul deșeurilor din zona 1 a județului, compania băcăuană Soma a ajuns să câștige contracte cu o valoare inițială cumulată de peste 330 de milioane de lei. Contracte semnate pe perioade lungi, cel mai recent câștigat având o valoare de peste 53 de milioane de lei. Este vorba de contractul pentru măturatul și deszăpezitul municipiului Sibiu, atribuit în urma celei mai lungi licitații din istoria orașului.

Au trecut mai bine de 800 de zile de când Primăria Sibiu lansa – pentru a cincea oară – licitația pentru atribuirea contractului pentru măturatul și spălatul străzilor și trotuarelor, precum și deszăpezire. Un contract pe o perioadă de patru ani și cu o valoare estimată la peste 73 de milioane de lei, cu tot cu TVA.

La licitația lansată în august 2019 au fost depuse patru oferte, semnate de către Brantner Servicii Ecologice SRL și, respectiv, de către asocierile Soma – Comprest SA – Rossal SRL, Salubritate SA – Terra Building SRL și Polaris Mediu SRL - Polaris M Holding SRL.

În cei mai bine de doi ani care au urmat, licitația a generat nu mai puțin de opt procese judecate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și, respectiv, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Ultimul proces s-a încheiat la începutul acestei luni. În cadrul acestuia, Curtea de Apel a desființat cea mai recentă decizie a CNSC pe subiectul acestei licitații, decizie prin care se impunea funcționarilor Primăriei Sibiu să reia evaluarea ofertelor. Judecătorii de la Alba au dat dreptate reprezentanților Primăriei și au decis că e cazul să se ajungă, în sfârșit, la semnarea contractului. Contract care, în luna august a acestui an, a fost atribuit de către Primăria Sibiu asocierii condusă de Soma SRL. Aceasta a ofertat suma de 44,9 milioane de lei fără TVA (53,4 milioane de lei cu taxa inclusă) pentru a asigura măturatul, spălatul și deszăpezirea străzilor și trotuarelor din Sibiu pentru o perioadă de patru ani.

Comparativ, asocierea Salubritate SA – Terra Bulding SRL a ofertat suma de 66,8 milioane de lei, cu tot cu TVA (pentru celelalte două oferte depuse la licitație nu s-a mai ajuns la deschiderea ofertelor financiare).

Pentru același contract de măturat și deszăpezit, Salubritate SA - Terra Building SRL, asocierea angajată în prezent de Primăria Sibiu, a cerut un preț cu 25% mai mare decât cel ofertat de Soma

”Admite plângerea formulată de petentul Municipiul Sibiu prin primar, în calitate de autoritate contractantă împotriva Deciziei nr. 2044/C6/1947, 1988 din data de 14.09.2021 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Modifică în parte decizia atacată în sensul că respinge în tot contestaţiile formulate de contestatoarele Polaris M Holding S.R.L. în calitate de membru al Asocierii Polaris Mediu SRL – Polaris M Holding SRL şi SC Salubritate SA, în calitate de lider al asocierii Salubritate S.A. - Terra Buiding S.R.L împotriva Raportul procedurii nr. 55795/19.07.2021 şi a actelor subsecvente acestuia, emise de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire având ca obiect «Servicii de salubrizare - Activităţi de măturat, spălat, stropit şi întreţinere a căilor publice şi curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ, în municipiul Sibiu şi staţiunea Păltiniş», organizată de Municipiul Sibiu potrivit Anunţului de participare nr. CN 1014429, publicat în SEAP la data de 24.08.2019”, este un extras din minuta publicată de Curtea de Apel Alba Iulia în data de 1 noiembrie 2021. Hotărârea este definitivă și duce la semnarea contractului cu asocierea condusă de Soma SRL

Mai durează până începe contractul

Cel mai probabil, debutul contractului va începe cu o actualizare a prețurilor. Și asta deoarece, de la momentul lansării licitației de către Primăria Sibiu și până acum, au fost adoptate o serie întreagă acte normative care influențează prețurile. Atât de multe acte, încât de curând a fost reglementată și modalitatea prin care autoritățile pot reactualiza prețurile.

Oricum, până la demararea efectivă a contractului mai sunt de urmat o serie de pași. În primul rând trebuie așteptată motivarea ultimei hotărâri a Curții de Apel Alba Iulia pe acest subiect. Iar după birocrația specifică semnării unui contract, conform caietului de sarcini, firma desemnată câștigătoare are la dispoziție o perioadă de 90 de zile pentru mobilizare. 

”Probabil că la începutul lunii aprilie va fi cel mai bine pentru toată lumea să înceapă derularea contractului. Prin urmare, ideal ar fi să începem direct cu activitatea de măturat, iar primul sezon de deszăpezire în cadrul acestui contract să fie 2022 – 2023”, declară Ionuț Rusu, directorul Soma Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

Potrivit lui, toate utilajele de măturat, spălat și deszăpezit pe care Soma le va utiliza la Sibiu vor fi noi. În perioada imediat următoare va începe și recrutarea personalului necesar desfășurării activităților de măturat și stropit. Reprezentanții Soma nu au dorit să comenteze durata extrem de lungă a procedurii de atribuire a contractului de măturat și deszăpezire.

Până când contractul cu Soma SRL va deveni operațional, măturatul și deszăpezitul Sibiului și a stațiunii Păltiniș se vor derula în cadrul unui contract atribuit prin încredințare directă de către Primărie în luna noiembrie 2020. Contract semnat pentru o perioadă de doi ani (sau până la finalizarea licitației în discuție) pentru suma de 33 de milioane de lei, cu tot cu TVA.

Istoria licitației de peste 800 de zile

26 august 2019. Primăria Sibiu publica prin intermediul Sistemului electronic al achizițiilor publice anunțul procedurii de atribuire a contractului-record pentru măturatul și deszăpezitul orașului

25 august 2020. Primăria Sibiu decide să anuleze licitația, considerând toate cele patru oferte depuse neconforme

6 octombrie 2020. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor admite sesizările a trei ofertanți și obligă Primăria Sibiu să reia procedura și să reevalueze ofertele

16 noiembrie 2020. Și Curtea de Apel Alba Iulia, unde Primăria Sibiu a contestat decizia CNSC, dă dreptate celor trei ofertanți. Primăria reia procedura de atribuire a celui mai mare contract de servicii

10 februarie 2021. Primăria Sibiu decide să atribuie contractul celor de la Soma SRL

22 martie 2021. Decizia din 10 februarie 2021 este anulată, în parte, de CNSC, care obligă Primăria Sibiu să reevalueze oferta celor de la Polaris M Holding

27 aprilie 2021. Curtea de Apel respinge plângerile formulate de Primăria Sibiu împotriva deciziei CNSC, obligând la reevaluarea ofertei celor de la Soma

19 iulie 2021. Funcționarii Primăriei Sibiu decid, din nou, să atribuie contractul celor de la Soma

14 septembrie 2021. CNSC anulează atribuirea și cere funcționarilor Primăriei să muncească mai atent la evaluarea ofertei Soma

1 noiembrie 2021. Curtea de Apel Alba Iulia anulează cea mai recentă decizie CNSC și, prin urmare, se ajunge la finalul licitației: contractul este atribuit celor de la Soma

Soma ia tot

Soma SRL a intrat pe piața salubrizării din Sibiu în noiembrie 2016, când a început perioada contractuală de opt ani a colectării și transportului deșeurilor din localitățile aflate în zona 1 a județului Sibiu (zonă în care se află și municipiul Sibiu). Contractul are o valoare inițială de 188,5 milioane de lei, fără TVA, a fost urmat de un altul: cel pentru concesiunea activității de operare a stațiilor de sortare și compost de la Șura Mică și a celei de la Cisnădie. Atribuit prin licitație pentru o perioadă de cinci ani, contractul are o valoare inițială de 20,4 milioane de lei, fără TVA.

În cinci ani, Soma a ajuns să câștige în județul Sibiu contracte cu o valoare cumulată de peste 330 de milioane de lei, cu tot cu TVA

La finele anului trecut, tot cei de la Soma au câștigat și contractele de colectare și transport a deșeurilor din localitățile aflate în Zona 3 Agnita și, respectiv, Zona 5 Săliște. Contractele au o valoare de 5,8 și, respectiv, 6,8 milioane de lei, fără TVA. În fine, anul acesta – în afară de licitația tocmai câștigată la Sibiu – cei de la Soma au câștigat și licitația pentru atribuirea contractului de colectare și transport a deșeurilor din Zona 2 Avrig. 11,3 milioane de lei, fără TVA, este valoarea inițială a acestui contract semnat tot pe trei ani.

La începutul acestui an, prin Sibiu a fost amplu răspândit zvonul potrivit căruia un ”acționar ascuns” al Soma SRL ar fi Raluca Turcan, deputat de Sibiu. Informațiile răspândite prin acest zvon nu s-au dovedit a avea vreo legătură cu realitatea: după cum arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului, încă de la înființare, din 1991, Soma SRL este deținută de Constantin Șoșu, născut în 1956 în Bacău și ale cărui principale afaceri s-au derulat în domeniul gestionării deșeurilor. El a arătat, pentru Turnul Sfatului, că nu are și nici nu a avut vreo legătură cu Raluca Turcan.

La fel, și președinta organizației PNL Sibiu a arătat că nu există are relație cu respectiva societate. ”Ca sa fie foarte clar, precizez ca nici eu nici soțul meu și nimeni dintre rudele noastre (părinți, sora lui Valeriu, unchi, veri, nepoți) nu avem vreo legătura, de niciun fel, cu firma respectivă. Nu am fost și nici nu suntem in relații de vreun fel cu firma respectiva (alta decât ca ridica gunoiul și de la poarta noastră) sau cu vreo alta firma de salubritate. Mai trebuie sa știți un lucru: in trecutul recent sau mai îndepărtat, atât eu cat și soțul meu am trecut prin ample verificări înaintea ocupării funcțiilor publice, în urma cărora fiți siguri ca s-ar fi aflat cu certitudine dacă eu si soțul am fi avut vreo legătura cu vreo firma de salubritate”, declara, la începutul anului, Raluca Turcan pentru Turnul Sfatului.

Dacă doriți să vă reamintiți...

În 2017, anul în care contractul Sibiului cu Schuster & Co Ecologic s-a încheiat, Primăria a decis să schimbe strategia în domeniul salubrizării și deszăpezirii orașului. Așa că a împărțit activitatea în două contracte separate, unul pentru măturat și unul pentru deszăpezire. Pentru fiecare contract a alocat sume mult mai mari decât în trecut, în intenția de a extinde zonele din oraș în care să se măture și, respectiv, deszăpezească. Așa s-a ajuns ca, de la cele aproximativ 13 milioane de lei pe care Schuster & Co Ecologic le încasa pentru o perioadă de trei ani pentru măturat și deszăpezit, să se ajungă la 51,4 milioane de lei alocate pentru salubrizarea orașului pe patru ani și la aproape șase milioane de lei pentru deszăpezirea pe trei ierni.

În ultimele patru ierni, Sibiul a fost deszăpezit de societăți angajate de Primăria Sibiu prin negociere directă

La prima licitație (din 2017) pentru atribuirea contractului de deszăpezire nu s-a prezentat nimeni. Prin urmare, Primăria Sibiu a mai crescut sumele alocate până la 9,6 milioane de lei (sumele sunt fără TVA) și a mai tăiat din cerințele caietului de sarcini (cum ar fi cerința referitoare la mașina de topit zăpada). Nici licitația lansată în aceste condiții n-a avut vreo finalitate, fiind consumate pentru toate aceste proceduri fără rezultat aproximativ 18 de luni.

De cealaltă parte, licitația pentru atribuirea contractului de salubrizare a trezit interesul mai multor operatori. Unele prevederi din caietul de sarcini au fost contestate, în instanță, unde Primăria Sibiu a pierdut, în cele din urmă. Obligați să modifice caietul de sarcini conform deciziei judecătorești, la 16 luni de la lansarea licitației funcționarii din Primăria Sibiu au decis că e mai bine să anuleze procedura.

În toamna lui 2018, reprezentanții Primăriei Sibiu au decis să schimbe din nou strategia și au revenit la vechiul obicei, acela de a pune în același contract și salubrizarea și deszăpezirea. Așa s-a ajuns la o estimare de 61,8 milioane de lei, fără TVA, pentru valoarea acestui contract pe patru ani. În octombrie 2018, patru oferte erau depuse pentru acest ”nou” contract: RER Vest SA din Oradea (din același grup cu RER Ecologic Servicii, care a primit prin negociere directă primul contract), Brantner Servicii Ecologice, asocierea formată din Soma Sibiu, Comprest și Rossal și, respectiv, asocierea formată din Salubritate SA din Deva și Terra Building SRL. În decembrie 2018, însă, procedura era anulată, pe motiv că niciuna dintre oferte nu era conformă. Decizia a fost contestată, fără succes.

A venit, apoi, momentul în care era lansată cea de-a cincea licitație, în august 2019, tot pentru contractul estimat la 61,8 milioane de lei. Procedura care se termină abia zilele acestea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Mamuca Trucan

Acum 3 ani

Bravo Shoma!
Raspunde

Raluca Penele

Acum 3 ani

Pai unde e DNA.... sau nu deranjeaza PNL-ul si pe doamna Turcan, care practic a venit cu metehnele de Dambovita-Bacau si a acaparat tot prin Sibiu ? Daca ati fost prosti sa puneti stampila pe PNL sau pe tot ce vine de la Dambovita, la ce va asteptati, Sibieni ?.... cam astea sutn rezultatele. Asa se face in Meltenia... va place ? Monopol de partid, practic. Am mai si iesit in strada sa fim anti PSD... si iata rezultatele !!!... isi dau mana acum, pentru a fura tot. PNL, PSD si tot ce vine de la Dambovita = aceeasi mizerie urat mirositoare, corupta si cu inteligenta de pungas... si cam atat.
Raspunde

Carcotel

Acum 3 ani

Huahauaua, daca vor deszapezi la fel cum colecteaza gunoiul (intre orele 7-9:30) va fi foarte interesant la iarna daca ninge :)
Raspunde

Birtu

Acum 3 ani

Ma bucur ca a cstigat una din firmele fanion ale orasului !! :(( Asa vom avea un oras curat ca cele din Europa,pe linga strazile asfaltate impecabil ,piste de biciclete ca in Amsterdam in sfarsit vom avea strazi mult mai curate si dezapezite ! Era imposibil sa nu castige firma cea mai iubita ! Un sficter bravo la madamele primar si actionar .
Raspunde

Profu

Acum 3 ani

Si Sibiul tot murdar. Masinile cu perie trec, motorina se consuma, polueaza si mizeria ramane in spatele lor. Nimic nu aduna. Saptamana trecuta cand a batut vantul am avut bucataria plina de nisip. Si plamanii nostri la fel... Super. Sibiul oras curat!!!!!! Sper sa vad si eu cum se spala strazile.....
Raspunde

Veronela Abăluțeanu

Acum 3 ani

Aceste nelegiuiri trebuie oprite. In Sibiul nostru corect ar fi sa câștige o firmă locală, de calitate, a unui patron gospodar român. Spre exemplu firma domnului Werner Keul.
Raspunde

Corbul

Acum 3 ani

De acord. Toți faimoșii Werner ar trebui să curețe străzile la cât au profitat.
Raspunde

Securistii la Clape

Acum 3 ani

@Veronela Abăluțeanu @Corbul = probabil securistul de serviciu, insarcinat cu ducerea in derizoriu a oricarei discutii de pe Turnul Sfatului. Apare la orice postare care atinge cat de cat oranduirea bucurestenoida..... cu glumitele de bucuresti, de rigoare. Gretos.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus